5 maimute

Un grup de oameni de stiinta a pus un grup de 5 maimute intr-o camera si in mijlocul ei o scara, cu banane in varf.

Ori de cate ori o maimuta se urca pe scara sa ia banane, cercetatorii le udau pe celelalte cu apa rece. Dupa o vreme, de cate ori o maimuta se urca in varful scarii ca sa ia banana, celelalte o bateau pe cea de pe scara.
Cu timpul, nicio maimuta nu a mai indraznit sa se urce pe scara, in ciuda tentatiei. Apoi, cercetatorii au hotarit sa inlocuiasca una dintre maimute. Evident, primul lucru pe care l-a facut aceasta noua maimuta a fost sa se urce pe scara ca sa ia banane. Imediat, celelalte au batut-o.

Dupa cateva batai, noul membru al grupului a invatat sa nu se mai urce pe scara, chiar daca nu a stiut niciodata de ce se intampla acest lucru.
A doua maimuta a fost inlocuita si acelasi lucru s-a petrecut, iar prima maimuta inlocuita a participat si ea la bataia pe care o primea a doua maimuta introdusa in grup. Cercetatorii au facut la fel, pana au ajuns la a 5-a maimuta care a fost inlocuita si ea si astfel se formase un grup complet nou.
S-a ajuns deci la un grup nou de 5 maimute care chiar daca nu primisera dusul rece, le bateau pe cele care indrazneau sa se urce pe scara sa ia banane. Daca le-am putea intreba de ce fac asta? Raspunsul lor ar fi: “nu stiu, asa se fac lucrurile pe-aici.”

Nu ezita sa imparti aceasta povestioara cu alti oameni. Poate si ei se intreaba de ce continuam sa facem lucrurile intr-un anume fel, daca exista si alte perspective.

Concluzia: nu te lua dupa comportamentul celorlalti, gandeste inainte sa copiezi ceea ce fac cei din jur.
Siii... Iti oferim si niste banane! :)

sursa: INTERNET

De ce ne alegem partenerul nepotrivit, iar și iar…

 

Mulți dintre noi ajungem în relații nefericite pentru că nu știm ce vrem de la viața de cuplu și ce ne face fericiți în ea. Iată câteva motive pentru care ne alegem partenerul nepotrivit și cum putem putem face alegeri mai bune data viitoare…

83% dintre tinerii americani cred că se căsătoresc pentru toată viața, deși știu că jumătate din mariaje sfârșesc cu un divorț. Un studiu realizat în 2012 la Universitatea din Clark (Worcester, Massachusetts) arată cât de optimiști sunt tinerii americani în ce privește alegerea partenerului de viață. Știu că jumătate dintre căsătorii se termină prost și totuși mai toți speră să se afle în jumătatea fericită.

Când îți alegi partenerul de viață, îl alegi pe cel alături de care vei mânca de 3 ori pe zi, la aproape 20.000 mese, cu care vei împărți în jur de 100 de vacanțe, îți alegi consilerul personal în carieră și sănătate, chiar trăsăturile și de comportament ale viitorilor tăi copii! E cea mai importantă alegere în viață. Și totuși, mulți oameni inteligenți, cu simț logic, performanți intelectual și profesional, ajung să-și petreacă viața într-un cuplu nefericit… De ce se întâmplă asta?

Societatea nu prea ne ajută

• Fără Business Plan. Există școli despre cum să conduci o afacere în parteneriat, dar despre ce să faci într-o căsătorie – nu. Nu există Business Plan pentru „afacerea” de-acasă. Iar prietenii și familia vor râde de tine dacă încerci să-ți faci unul. Sau te vor considera o mașinărie fără suflet dacă încerci să-ți alegi partenerul de viață pe criterii raționale. În schimb, îți vor oferi explicații bazate pe „atracție”, „romantism” și „soartă” pentru opțiunile haotice pe care le ai la dispoziție și alegerile, fericite sau nu, pe care le faci.
• Opțiuni limitate. Suntem câteva miliarde de oameni pe planetă, dar nu avem la dispoziție prea multe variante să ne alegem partenerul. Nu avem nici timp și nici metode inteligente de a cunoaște cât mai mulți parteneri potențiali. Site-urile de dating sunt privite în continuare cu suspiciune sau dispreț. Modul „respectabil” de a-ți întâlni jumătatea în zilele noastre este același cu cel de acum două mii de ani: norocul chior. În principiu, acesta ar trebui să te ajute să-ți întâlnești cu totul întâmplător omul visurilor, în timp ce-ți desfășori una din activitățile zilnice, să-l recunoști într-o clipită și să-l convingi să se căsătorească cu tine (lăsând baltă ceea ce făceai).
• Societatea și timpul ne presează. Regula de aur e să te căsătorești „înainte de a fi prea târziu” – adică între 25 și 35 de ani, în funcție de regulile și tradițiile locale. Când, de fapt, regula ar trebui să fie „orice ai face, nu te căsători cu persoana nepotrivită”. Societatea respinge mai degrabă o persoană singură de 37 de ani, decât una de aceeași vârstă, într-o căsătorie nefericită, cu doi-trei copii. Deși e absurd – prima se poate căsători oricând cu partenerul visurilor, în timp ce a doua are de ales între o nefericire permanentă și un divorț urât pentru a ajunge în situația celei dintâi.

Nu ne ajută nici natura

• Hormonii. Prima noastră datorie „naturală” în viață e să facem copii, și nu aceea să fim fericiți. Dacă cele două obiective nu pot fi îndeplinite simultan, perpetuarea speciei primează întotdeauna. De aceea atunci când întâlnim o persoană de sex opus cât de cât compatibilă, natura preia controlul și ne bombardează cu hormoni proiectați să ne inducă dorința de sex, îndrăgosteală și atașament pe termen mediu, adică exact atât cât să ne trezim logodiți. Uneori și părinți.
• Ceasul biologic. Vârsta reproducerii la oameni se întinde pe o durată de aproape 25 de ani, dar începe paradoxal cu mult înainte de maturitatea emoțională și independența economică. Cu alte cuvinte, cei 25 de ani sunt de fapt 10: între 25 și 35 de ani, ceva mai mult la bărbați. În anii din urmă, a fost extinsă până la 40 de ani și în cazul femeilor, chiar dacă ceasul biologic ticăie mai rapid decât la partenerii lor. Datorită acestei limitări și faptului că vor copii, multe femei ajung să facă alegerea maritală nepotrivită. Dar poate că e mai bine să adopți un copil cu partenerul potrivit decât să ai propriul copil cu cel mai nepotrivit tată.

Nu ne ajutăm nici singuri

• Nu știm ce vrem de la o relație. Vrem să fie atrăgător, să aibă simțul umorului, să ne simțim bine și să ne distrăm împreună. Nu sunt cerințe greșite, sunt doar prea vagi. Nu știm exact ce vrem de la relația noastră și nici cum o să ne comportăm în ea, cum o să ne rezolvăm problemele ce apar. Și asta nu e surprinzător – în viață, nu știi să faci ceva bine până nu ai exersat de mai multe ori. Din păcate, majoritatea dintre noi nu avem ocazia să exersăm prea multe relații serioase înainte de a lua marea decizie. Pur și simplu nu avem destul timp pentru asta. E greu ca persoană singură să îți dai seama cum o să te comporți și ce o să vrei în cuplu.
• Nu-i înțelegem pe ceilalți. Evident, facem eforturi să-i cunoaștem și să-i înțelegem. Mergem în vizită la părinți, vorbim cu prietenii și colegii de școală, ne uităm prin albumele de familie și mergem la ei la serviciu. E ca și cum ne-am face temele. Teoria ca teoria, practica ne omoară. Simulările pe computer ne dau o idee, dar sunt departe de situațiile din viața reală. Avem nevoie să știm cum reacționează la autoritate, umilințe, în fața greutăților și a provocărilor, atitudinea față de bani, copii, bătrânețe, fidelitate și o mie de alte lucruri pe care nu le poți afla pe WhatsApp. În absența lor, ne bazăm pe ce vedem. Și pe instinct, un simț supraevaluat astăzi.
• Ne bazăm prea mult pe instinct. În trecut și în unele societăți, mariajele erau afaceri negociate de părinți, uneori chiar înainte de nașterea protagoniștilor, fără nicio legătură cu fericirea sau voința acestora. Căsătoria de interese a fost înlocuită în timp de căsătoria instinctelor, pe care o numim „relație romantică”.

Iubirea e suficientă pentru căsătorie. Simțurile au triumfat asupra gândirii.

Părinții pot fi împotrivă, dar ce știu ei… Să te apuci să analizezi o relație cu pro și contra e ca și cum ai fi un materialist penibil, lipsit de romantism. Romantismul e la mare căutare, iar cea mai bună dovadă de romantism ar fi o propunere subită, plină de entuziasm, la o lună după ce v-ați cunoscut: „vrei să te căsătorești cu mine?” Ce poate fi mai romantic de atât? Un gest în măsură să înflăcăreze și cele mai înghețate inimi… și cu cele mai multe șanse de căsătorie nefericită sau eșuată. Evident, există și șanse de succes – dar e firesc să-ți joci fericirea la roata norocului?

• Credem că suntem speciali. Cu toții avem experiența unor mariaje nefericite ale prietenilor, cunoștințelor, uneori din propria familie. Știm că o căsătorie poate fi pusă la multe încercări. Și totuși, nu ne gândim că și a noastră. Atunci când iubim, ne credem invincibili. Iar partenerul – unul la un milion. Cu asemenea calități de succes, căsătoria noastră va fi câștigătoare. E în firea omului să se excludă din generalizări – noi suntem unici, suntem cei mai buni.
• Nu suntem obișnuiți cu fericirea. Credem că ne dorim fericirea în dragoste, dar ceea ce căutăm de fapt e ceva familiar, cunoscut, o noțiune care poate complica planurile noastre de fericire. Recreăm la maturitate ceva din sentimentele pe care le aveam în copilărie, în perioada când învățam pentru prima dată ce înseamnă iubirea și atașamentul. Din păcate, uneori lecțiile n-au fost cele mai bune: odată cu ele, poate am învățat ce înseamnă controlul, umilința, abandonul, lipsa de comunicare, pe scurt – suferința. Ca adulți, s-ar putea să respingem parteneri potențiali, nu pentru că nu ar fi buni, ci pentru că sunt prea echilibrați pentru noi – prea înțelegători sau de încredere, sentimente care nu ne sunt familiare și care ni se par străine și chiar de neîndurat. Ne căutăm în schimb parteneri care ne atrag subconștient în relații familiare, care ne frustrează în modul atât de cunoscut. Ne căsătorim cu persoana nepotrivită pentru că ceilalți ni se par nepotriviți și nemeritați, pentru că nu asociem iubirea cu satisfacția interioară.
• Fugim de singurătate, cu orice preț. Dacă singurătatea ți se pare de nesuportat, nu ești în starea potrivită pentru a-ți găsi cel mai bun partener. Poți să cazi în păcatul de a alege la întâmplare, doar din dorința de a scăpa de singurătate. Ideal ar fi să te simți bine cu tine într-o perioadă de solitudine, ca să poți face apoi cea mai bună alegere. Din păcate, societatea nu agreează statutul de persoană singură. Cuplurile se simt amenințate de independența celor fără partener și îi izolează involuntar. Sexul nu mai e condiționat de căsătorie. Oamenii vor o relație pur și simplu ca să nu mai fie singuri, uitând că există la fel de multă îndoială, speranță, teamă, respingere și înșelăciune într-o căsătorie, ca și în burlăcie. Căsniciile arată liniștite și drăguț plictisitoare doar din afară. Și din filme. În rest, depind de partenerii lor.

sursa: INTERNET