Cârciumile Sucevei

 De la Hanul „Langer” şi „Craiul Negru”, la bufetul din cimitirul armenesc

Hanul Langer

Dacă în anul 1871 Suceava avea, aşa cum reiese din scrupuloasa listă cu „situaţia încheiată a cârciumilor şi hanurilor existente”, întocmită, la solicitarea Primăriei, de  polizeifeldwebel-ul (plutonierul de poliţie) Moczarski, nu mai puţin de 76 de „locante”,

la interval de un secol un „Mic îndreptar turistic” al Sucevei semnala doar vreo zece obiective (hoteluri şi restaurante, cabane, o cramă) care erau mai acătării.

Desigur că aceste obiective, menţionate la „adrese utile”, erau considerate ca având un standard acceptabil pentru a fi recomandate turiştilor, dar lor li se alăturau multe alte „locante”, care nu puteau fi trecute într-un ghid al unei localităţi din România care construia, cu elan, societatea socialistă multilateral dezvoltată.

Lista polizeifeldwebel-ului Moczarski

Cârciumile şi hanurile cuprinse în lista întocmită de devotatul slujbaş Moczarski, răspândite pe toată suprafaţa urbei, din pieţele şi de pe străzile principale, până pe uliţele mahalalelor mărginaşe, configurau o veritabilă hartă a economiei locale din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea.

Polizeifeldwebel-ul Moczarski caligrafiază meticulos numele şi prenumele cârciumarului proprietar, numărul casei, denumirea uliţei şi a mahalalei, numele şi prenumele hangiului sau arendaşului, descrierea localului, precum şi arenda anuală.

A consemnat totodată şi câteva denumiri ale acestor locante. Două dintre ele erau „Hotel de Bukovina” şi „Shankhaus <Zum Hirschhorn>” (Cârciuma „La cornul de cerb”), prima situată pe Strada Transilvaniei, iar cea de-a doua pe Uliţa Crucii.

Diverse documente, inclusiv presa vremii, pomenesc alte localuri, unele cu denumiri pitoreşti: Hanul „Langer”, „Craiul Negru”, „La Cerbul de Aur”, „La Trei Coroane”, „La Şapte draci”, sau „La Para de Aur”.

Hanul “Langer”, cu „planşee în boltă” şi „pridvoare spre curtea interioară”, care avea la stradă un restaurant cu cafenea, iar la etaj, unde erau şi camerele de cazare, dispunea de un club pentru jocul de cărţi şi de biliard, a supravieţuit şi a trecut pragul dintre secole rezistând în perioada interbelică şi menţinându-se, ca imobil (deşi cu alte destinaţii utilitare), până în anul 1982, când a fost demolat.

Bufetul Areni

Cu mai bine de patru decenii în urmă, când centrul vechi al oraşului nu fusese încă demolat, fostul han (care, la origine, a fost curtea baronului armean Nicolae Kapri, dăruit după anul 1808 comunităţii urbane şi devenit „otel”, în beciurile căruia a funcţionat crama „Craiul Negru”) era parţial ocupat de un magazin Aprozar, având în curtea interioară stive de lăzi de ambalaj şi pivniţa plină cu cartofi şi rădăcinoase.

Proprietari şi „cârciumari salariaţi” sau „procentuali“

Aparţinând germanilor, armenilor sau evreilor şi mai puţin românilor (din cele 76 de locante enumerate doar câteva aveau proprietari români), cârciumile se înşiruiau una după alta, de la cele mici şi modeste (în care proprietarul era şi cârciumar), care dispuneau doar de o singură încăpere (precum cea a lui Gittel Strohminger, de pe Uliţa Mică a oraşului, sau cea a lui Kalman Hausfater, din Uliţa Ţigănească), la cele care aveau şi pivniţă (Freide Lauber, de pe Strada Imperială) sau câte-o “cameră laterală” (ca cea arendată de Eising Klinghofer de la moştenitorii lui Leiser Rozenfeld).

Altele erau prevăzute şi cu câte-o „cameră de locuit” (Cipra Weinbach din Uliţa Burdujenilor, sau Kalman Rozenhek şi Ester Wagner, care aveau câte-o crâşmă în Piaţa de alimente), iar unele localuri fie erau arendate de proprietari pe bani buni (Chaja Hausirer şi-a arendat cârciuma din Uliţa Mare lui Berel Sommer, Gittel Gussubel i-a arendat lui Feibisch Korner crâşma din Piaţa de alimente), fie aveau „cârciumari salariaţi” sau „procentuali“ (Iakob Gewolb ţinea în Strada Transilvaniei, cu cârcimar plătit, o cârciumă „cu pivniţă, grajd şi şopron deschis, cu cameră de locuit şi două camere de hotel”).

Casa Bucovineana

„Casa Bucovineană”, şobolanii, mastica şi lichiorul „Triple sec”

Revenind la „Micul îndreptar turistic” al Sucevei din anul 1970, remarcăm între locantele menţionate câteva restaurante care au trecut veacul („Casa Bucovineană” şi restaurantele „Rapid” şi „Ciocârlia”, care funcţionau în imobile vechi), alături de altele care au apărut în anii ’60 (restaurantele „Central”, „Union”, „Bucureşti”).

„Casa Bucovineană”, de pe strada Karl Marx, cândva un restaurant cu ştaif, cu ferestrele acoperite cu draperii grele de catifea, avea o bucătărie vestită pentru mâncărurile bune şi consistente şi licori pe măsură (vinuri din podgorii cu renume, coniacuri şi atât de consumatele – pe atunci – mastică şi lichior „Triple sec”).

Clădirea veche, ridicată pe pivniţe umede şi adânci, înconjurată de prăvălii, ateliere şi locuinţe precare, avea parte de şobolani şi mirosuri fetide. În anii ’70 interiorul rustic avea mobilier din lemn masiv şi era decorat cu vase de ceramică pictată şi ştergare cu motive populare.

Pe partea cealaltă a străzii, vizavi de „Casa Bucovinenă”, se afla o cârciumă cu terasă, un birt popular cu incinta înconjurată cu gard din şipci, care toamna era mascat cu stuf pentru a semnala faptul că a venit vremea mustului şi a pastramei.

Dintre localurile mai noi, Restaurantul „Central”, de la parterul Hotelului „Suceava”, era, (pe vremea când Hotelul „Arcaşul”, cu restaurant, braserie şi disco-bar se afla în construcţie) cel mai elegant din urbe. Dispunând şi de o grădină de vară în curtea interioară, restaurantul, amplasat chiar în buricul urbei (lângă agenţiile ONT Carpaţi, TAROM şi CFR), era recomandat şi rezervat turiştilor care veneau la Suceava.

La sprit la început de secol XX

Cafeneaua „La Varicea” şi „bodega cu podele de scândură date cu motorină”…

O locantă apărută în cea de-a doua jumătate a anilor ’60, era cafeneaua cunoscută sub numele „La Varicea” (cafenea ivită parcă să suplinească dispariţia Cafenelei Armeneşti din coasta Bisericii Sf. Cruce). Oficial, în localul respectiv, nu se serveau băuturi alcoolice, dar existenţa unui raion de dulciuri, la care se vindeau şi lichioruri, făcea ca adeseori cănile de cafea să conţină de fapt alte licori. Locanta, care la început a fost un spaţiu în care se adunau artiştii şi intelectualii urbei, a devenit un loc de întâlnire pentru liceeni (care bravau în public cu ţigara în gură şi aranjau „ceaiurile” de la sfârşit de săptămână) şi s-a transformat treptat într-o „bombă”, frecventată de şmecheri şi interlopi, unde se făcea schimb de valută şi comerţ pe sub mână cu ţigări străine.

Cafeneaua Armeneasca

„La Varicea” a rezistat până în 1982, când s-a trecut la demolarea totală a zonei şi a dispărut din peisajul urban întregul şir de imobile care începea de la fostul Hotel „Langer”, până dincolo de colţul străzii Curtea Domnească, către Şcoala Generală Nr. 2 (fostul Liceu de Fete „Doamna Maria”). În acel aliniament de clădiri funcţiona Restaurantul „Mestecăniş”, („o bodegă cu podele de scândură date cu motorină”, aşa cum îşi aminteşte prof. Roman Istrati, din care clienţii ieşeau cu hainele impregnate de mirosul greu de petrol), frecventat de căruţaşi, pieţari şi navetişti de la vechea Autogară care se afla în apropiere.

Restaurantul Mestecanis – demolare

Crama veche, prima rotiserie, „Saivanul”, berea la ţap şi „muniţia grea”

Undeva în spatele „Mestecănişului”, se afla – într-o galerie subterană boltită din piatră – o veche cramă, în care muşterii consumau frigăruile, pastrama şi ghiudemul, stropite cu vinuri de Huşi şi Cotnari, pe butoaie cu blaturi din scândură care aveau rol de mese, loc în care, în anii ’60, încă se mai putea bea vin pe săturate, „cu burta” sau „cu ziua”.

Odată cu transformarea zonei centrale şi construirea aliniamentului de blocuri în care au fost instalate Restaurantul “Bucureşti”, Farmacia nr. 1 şi OJT-ul, această cramă a fost dezafectată şi a apărut Crama “Vânătorul”(actualul Club V).

O altă cramă, „Bachus”, s-a deschis ceva mai târziu în zona Tipografiei.

Restaurantul „Bucureşti”, cu bar „la cucurigu” (amplasat la etaj, pe o platformă pe care se urca pe o scară interioară), avea şi o terasă descoperită, care, ulterior, a fost transformată în „plimbă tava”, o ospătărie cu autoservire. Vizavi, dincolo de piaţa placată cu marmură şi fântână arteziană, la parterul primului bloc turn din Suceava, se aflau Restaurantul „Union” şi cofetăria cu acelaşi nume. Şi în faţa acestui local se deschidea, în sezonul estival, o terasă care-i agasa pe locatari întrucât fumul grătarelor se ridica spre balcoane.

Tot în zona centrală, până la demolarea clădirilor care se aflau pe partea dinspre parc a străzii principale, au existat restaurantele „Carpaţi” şi „Moldova”.

Pe aceeaşi parte a străzii, dincolo de Parcul Central, mai sus de cinematograful „Tineretului”, era Restaurantul „Rapid” (menţionat în „Micul îndreptar turistic” al Sucevei din 1970), local în care a funcţionat prima rotiserie, cu vitrina la stradă prin care se vedeau puii răsucindu-se încet la frigare. În spatele localului era un bufet cu terasă, „Saivanul” cum îi spuneau sucevenii, unde, la micii rumeniţi pe grătar, sau la crenvurştii fierţi cu muştar, se consuma bere la halbă sau la ţap şi „muniţie grea” cu denumiri în jargon „matrafux”, „strapazol” sau „trifazat” (amestec făcut din două părţi apă şi una spirt rafinat).

„Saivanul” a dispărut şi el şi s-au construit Banca Comercială şi Hotel „Bucovina” (cu restaurat, terasă, bar şi cofetărie, dar şi cu prima sală de bowling la subsol).

Suceava – Centrul vechi în anii 70

„Epoca de aur”„mira”„capra cu trei iezi” şi echipe de control obştesc…

În zonele de extensie urbană (Areni, Mărăşeşti, cartierele „George Enescu” şi „Obcini”) au apărut, din prima jumătate a anilor ’70, restaurantele „Areni” (altul decât vechiul bufet cu acelaşi nume), „Gostat”, „Nordic”, „Rarău”…

Cârciumile aveau clienţi de dimineaţa până seara târziu, oamenii petreceau cu muzică, mâncarea şi licorile bahice se găseau din belşug.

„Epoca de aur” a socialismului încă nu se făcea simţită. Restaurantele şi cârciumile nu aşteptau ora 10.00 dimineaţa („mira”) pentru a pune în vânzare băuturi alcoolice şi nu se închideau seara la ora 22.00, pe străzi încă nu-şi făcuseră apariţia patrulele mixte care legitimau cetăţenii (un miliţian, un militar în termen şi doi membri ai formaţiunilor de gărzi patriotice – numite ironic „capra cu trei iezi”), iar magazinele şi alimentarele nu erau bântuite de echipele de control obştesc, alcătuite din membri de partid pensionari şi sindicalişti vigilenţi.

Cabana Adancata

Cabana din pădurice, „Căprioara” şi raţa din vârful stâlpului uns cu vaselină

La o altă margine a oraşului, la ieşirea din vechea mahala a Cut-ului, în păduricea de molid din apropierea Uzinei Electrice, era o cabană cu pavilioane din lemn, cu activitate sezonieră, care se deschidea la început de Florar şi funcţiona până la sfârşitul lunii octombrie. Frecventată cu precădere la sfârşit de săptămână, luminată prin anii ’60 cu felinare, cu muzicanţii cântând pe o platformă acoperită (formaţie din care se desprindeau, pe rând, violonistul, saxofonistul sau acordeonistul pentru a le cânta chefliilor la masă), cabana era un loc în care se petrecea până noaptea târziu.

În pădurice, ceva mai spre poale, era o popicărie şi un pavilion cu bufet, cu o mică terasă pe care se jucau rummy, table şi şah. Pe locul cabanei de lemn se află astăzi Restaurantul „Capriciu”, iar mai jos, la baza păduricii de molid, s-a construit Restaurantul „Brădet”.

Tot în zona Cut-ului, pe la sfârşitul anilor ’60, pe strada Mitropoliei, s-a construit Hotelul „Balada” şi complexul BTT, hotel care avea la parter o braserie-bar.

Sucevenii, care voiau să petreacă în aer liber, mergeau, la sfârşit de săptămână, la cabanele şi terasele din afara oraşului. Cele mai frecventate erau cabanele de la Adâncata („Căprioara”) şi de la Ilişeşti. Cabana „Căprioara”, căutată pentru mâncarea bună dar şi pentru că oferea un loc de petrecere mai retras, situat mai departe de ochii curioşi ai concitadinilor, era asaltată, cu precădere, în zilele libere de 1 mai şi 23 august.

Hotel Arcasul

Pe când era elev, prof. Roman Istrati, care îl însoţea pe entomologul Ioan Nemeş în escapadele de „prins gâze” (de colectat insecte, pe care, de multe ori, le prindeau noaptea pe un cearceaf alb, la lumina felinarului), îşi aminteşte că, de 1 mai, în campingul din preajma cabanei se implanta un stâlp din lemn, uns cu un strat gros de vaselină, în vârful căruia era atârnată, într-o plasă, o raţă. Cel care reuşea să se urce pe stâlp devenea posesorul raţei în aplauzele asistenţei.

Cabana de la Ilişeşti era tot o locaţie de sezon, la care se refugiau şi chefuiau, pentru a nu fi în văzul publicului, activiştii de partid şi oficialităţile locale.

Restaurantul CFR – „servicii prompte la orele de sosire a trenurilor”

Şi în cele două gări ale Sucevei existau restaurante. În Gara Burdujeni, în perioada interbelică, restaurantul, care deservea clienţii pe clase CFR – cu salon pentru călătorii claselor I şi II, şi separat pentru clasa a III-a) aparţinea unui armean. Aşa cum am aflat chiar de la unul din fii patronului, nonagenarul Andrei Avedic Gheorghiu (care, deşi trăieşte din anul 1970 în SUA, vine în fiecare vară la Suceava), potrivit caietului de sarcini impus de CFR, „restaurantul trebuia să fie deschis zi şi noapte şi să ofere servicii prompte la orele de sosire în gară a trenurilor”. Restaurantul, care a funcţionat un timp şi după naţionalizare în sistem de mandatariat, s-a degradat apoi şi a devenit o cârciumă ordinară. În Gara Suceava Nord (Iţcani), în afară de bufetul de pe peron, exista şi o cârciumă cu terasă în parcul feroviar de alături.

Suprarealism autohton – bufetul din cimitirul armenesc

Trebuie să spun că în afara localurilor menţionate (cărora, după 1990, odată cu începerea procesului de privatizare şi promovarea liberei iniţiative, li s-au adăugat numeroase altele) în anii ’70-’80 funcţionau o serie de alte locante, cârciumioare, birturi populare, chioşcuri şi bufete (unele sezoniere, ca cele din zona ştrandului sau – adevărată mostră se suprarealism autohton – bufetul care a existat o vreme în cimitirul armenesc Sf. Simion, desfiinţat apoi pentru că acolo se adunau la băut şoferii şi mecanicii de la garajul PCR din apropiere).

Cu denumiri care n-au supravieţuit supradenumirilor populare („Trei scări”, „Trei păduchi”, „La ostreţe”…), cu rezonanţe feroviare („Rapid”, „Expres”,…), cu sugestii regionale sau naţionale („Casa Bucovineană”,„Naţional”…) sau cu ecouri geografice („Nordic”, „Carpaţi”, „Rarău”, „Mestecăniş”…) cârciumile Sucevei au marcat, marchează şi vor marca în continuare (cu schimbările inerente trecerii anilor) harta locală a urbei.

Tiberiu COSOVAN

Psihologia copilului adoptat

Adoptarea unui copil, indiferent de varsta pe care o are acesta, nu este un demers usor. Din contra, oricand apar situatii neprevazute, riscuri si dificultati de tot felul, care-i privesc atat pe parintii adoptivi, cat si pe copilul adoptat. Confruntarea cu toate acestea presupune un proces indelungat, eforturi de ambele parti si, nu de putine ori, apelarea la un ajutor specializat. Pentru a intelege mai bine ce presupune psihologia copilului adoptat, dar si cum pot noii parinti sa-l ajute in vederea adaptarii la noua viata, parcurgeti articolul de mai jos. Este important sa va informati pe aceasta tema intrucat, la un moment dat, puteti fi chiar voi sau cineva apropiat in situatia de a adopta un copil.

» Principalele particularitati ale psihologiei copilului adoptat- care sunt starile, emotiile si sentimentele cel mai des intalnite
» Nevoile de baza ale copilului adoptat
» Cum pot parintii adoptivi sa-si ajute copilul sa se adapteze schimbarilor din viata sa-cateva sfaturi oferite de specialistii in psihologia copilului adoptat

Principalele particularitati ale psihologiei copilului adoptat- care sunt starile, emotiile si sentimentele cel mai des intalnite

Mai intai de toate, copilul adoptat se simte abandonat , se intreaba de ce a fost parasit de parintii naturali si poate sa creada ca "nu este suficient de bun" pentru a avea o mama si un tata. De aici, convingerea ca "nimeni nu ma vrea cu adevarat". Aceste emotii dureroase sunt mai evidente in cazul copiilor mai mari, care pot afla ca mamele biologice au si alti copii, la care insa nu au renuntat.

Un alt aspect important legat de psihologia copilului adoptat este ca acesta se confrunta cu o suferinta profunda. Desigur, aceasta este fireasca in conditiile in care copilul tanjeste, chiar daca nu constientizeaza, dupa parintii/parintele pe care ii cunoaste/il cunoaste deja. Din aceasta perspectiva, psihologii sunt de parere ca durerea e provocata de lipsa confirmarii "ca este acceptat, ca apartine cuiva".
Durerea poate lua forme diverse, precum: tristetea profunda, angoasa, disperarea, pierderea controlului. Depinde insa de parintii adoptivi cum il vor sprijini pe copil sa inteleaga faptul ca ei ii sunt alaturi si ca va depasi aceste stari. In acest caz, copilul va ajunge, in final, sa invete ca adoptia ii poate oferi ceea ce i-a lipsit anterior, mai exact dragoste, acceptare si apreciere.

De asemenea, copilul adoptat se poate confrunta cu pierderea respectului de sine, cu intrebari la care nu gaseste raspuns. In privinta acestui ultim aspect, specialistii considera ca mai ales copiii  ce si-au cunoscut parintii naturali pot cauta cu disperare raspunsuri legate de: "cum mai arata familia din care am plecat?; "oare mai am frati, surori?", "unde este acum familia mea?", "de ce nu m-au mai vrut?" etc.. De aici, pot aparea tot felul de probleme, legate in principal de formarea identitatii.

Studii de specialitate (Evan B. Donaldson, "Adoption Institute", 2009) au aratat ca adoptatii vor trece prin 5 etape de formare a identitatii:
• Negarea noii identitatii, legata de dobandirea statutului de adoptat
• Inceperea constientizarii faptului ca, in urma adoptiei, li se intampla si lucruri bune. Nu sunt insa gata sa le aprecieze la adevarata lor valoare
• "Blocajul" in ceea ce priveste acceptarea noului statut.-Copilul poate deveni trist, furios poate simti ca nu isi gaseste locul.

• Incepe sa-si accepte noul statut- Copilul incepe sa se simta integrat in noua familie, simte ca este apreciat si iubit.

• Impacarea cu situatia- In final, devine linistit si accepta pe deplin noul sau statut.
Parintii adoptivi trebuie sa stie faptul ca, in general, copilul se va adapta noii sale situatii in doua feluri: fie va incerca sa testeze limite, sa vada daca ar putea fi iar abandonati, fie vor incerca sa se identifice, cat de mult pot, cu anumite "modele" cu care vor veni in contact in familia adoptiva. Practic, psihologii spun ca, in aceasta ultima situatie, copilul isi va construi un "eu fals", ceea ce, in timp, ar putea duce la scaderea stimei de sine si a increderii in sine.
In schimb, cei care le forteaza limitele noilor parinti, sunt descrisi de catre experti ca fiind maniosi, manipulativi si deloc dornici sa coopereze. Ei incearca permanent sa verifice daca acestia ii vor cu adevarat, daca tin la ei suficient de mult astfel incat sa-i pastreze, indiferent de ce le-ar face. Lucrurile sunt complicate aici, intrucat este vorba, de fapt, de "incercari de recreere a abandonului, fabricate inconstient", dar care sunt transpuse in realitate. Si in acest caz reactia parintilor adoptivi este esentiala. Ei ar trebui sa fie calmi si prudenti pentru a nu-l face pe cel adoptat sa se simta ulterior rusinat de ceea ce a facut, intrucat acest lucru nu ar face decat sa-i creeze noi frustrari.
Nu in ultimul rand, copilul adoptat se confrunta frecvent cu un puternic sentiment de vina. Pe de o parte, aceasta rezulta din ceea ce s-a mentionat mai sus: ca nu a fost suficient de bun pentru a merita sa fie pastrat de mama naturala. Pe de alta parte, sentimentul de vina poate fi alimentat de convingerea ca "isi va trada familia adoptiva si ca isi va rani noii parinti daca va dori sa-si cunoasca/sa-si revada familia de la care a fost adoptat".

Nevoile de baza ale copilului adoptat

Multitudinea si varietatea starilor, emotiilor si sentimentelor prin care trece un copil adoptat contribuie la aparitia unor nevoi mai speciale. Iata-le pe cele mai semnificative:

1. Nevoia frecventa de confirmare a faptului ca este dorit si ca este binevenit

2. Nevoia de a fi asigurat ca va avea doua "mosteniri": una biologica (de la parintii naturali) si una de la parintii adoptivi.

3.Trebuie sa fie invatat ca adoptia este un lucru frumos si dureros deopotriva, care aduce cu ea schimbari pe termen lung.

Specialistii in psihologia copilului adoptat cred ca acesta trebuie sa stie mai intai "povestea adoptarii sale, apoi povestea nasterii sale si in cele din urma date despre parintii biologici". In acest context, copilul trebuie pregatit si pentru eventuale "atacuri" venite din partea unor persoane din afara familiei, legate de faptul ca nu-si cunoaste parintii adevarati, ca "mama ta nu te-a vrut", ca "noii parinti nu te iubesc" etc..

4. Este necesar sa stie ca nu va fi lasat sa infrunte singur durerea. Mai mult, trebuie sa i se spuna des ca decizia parintilor naturali de a-l lasa sa fie adoptat nu a avut nicio legatura cu el, ci a tinut numai de ei.

5.Trebuie lasat sa-si exprime toate sentimentele legate de adoptie- Acest lucru ii va ajuta sa se elibereze si astfel sa poata invata sa primeasca dragoste si sa o daruiasca familiei adoptive.

6.Copilul adoptat care si-a parasit tara natala dupa adoptie are o mare nevoie de a sti ca apartine cuiva, ca poate avea legaturi si ca poate ramane conectat cu legaturile respective- Poate sa aiba parte de toate acestea si datorita unor grupuri de sustinere, a stabilirii de legaturi cu alti copii adoptati si prin identificarea cu tara de origine. In plus, poate fi stimulat sa-si dezvolte interese si pasiuni similare celor ale membrilor din familia adoptiva.

Cum pot parintii adoptivi sa-si ajute copilul sa se adapteze schimbarilor din viata sa-cateva sfaturi oferite de specialistii in psihologia copilului adoptat

Chiar daca noii parinti nu pot controla riscurile la care copilul va fi supus dupa adoptie, exista totusi o serie de demersuri pe care acestia le pot face pentru a-i asigura acestuia un mediu sanatos si stabil in care sa se dezvolte. Practic, asa cum spune si Nancy Cohen, medic si director in cadrul "Hincks-Dellcrest Centre for Children's Mental Health" (din Toronto, Canada), este esential ca un copil adoptat "sa aiba parte de intrarea intr-un mediu familial pozitiv, care sa-i ofere oportunitatea de a dezvolta noi relatii sanatoase, bazate pe atasament".

Concret, parintii adoptivi ar putea sa-si ajute copilul prin:

1. Asigurarea unei prezente si a unui sprijin permanent- In viziunea lui Nancy Cohen, copilul adoptat are nevoie sa stie ca, "indiferent de ceea ce face, are mereu pe cineva in jur". In plus, copilul va invata sa aiba incredere in noii parinti daca acestia sunt sensibili la starile/emotiile/sentimentele sale si ii demonstreaza frecvent acest lucru.

2. Intelegerea faptului ca noul membru al familiei a schimbat mediul si ca are nevoie sa se adapteze la el- Parintii adoptivi trebuie sa se straduiasca, pe cat posibil, sa ramana calmi, rabdatori si sa gaseasca solutii pentru ca micutul sa se familiarizeze cu noul sau mediu. De exemplu, in cazul in care un copil mai mic este culcat intr-o camera mai intunecata si cu mobila altfel aranjata decat cea in care dormise pana atunci, este foarte posibil ca va incepe sa planga. Parintii vor trebui sa se duca la el si sa-l calmeze. Copilul va intelege altfel ca este ascultat, iubit si ca se poate baza oricand pe ei.

3. Nu trebuie sa-l copleseasca pe copil cu tot felul de atentii- Este ceva obisnuit ca noii parinti sa organizeze tot felul de petreceri de bun-venit sau sa-i ofere copilului o multime de atentii. Desigur, nu este ceva rau, atata timp cat nu se exagereaza. Mai bine este insa ca parintii sa-i ofere copilului atat cat acesta sa simta ca este binevenit in noua sa familie. Mult mai important este sa-i asigure un sprijin constant si un mediu in care sa se simta in siguranta.

4. Sa-i respecte pe parintii biologici- Asa cum sunt de parere si expertii, nu de putine ori se intampla ca parintii adoptivi sa-i spuna copilului adoptat numai lucruri negative despre parintii naturali. De pilda, doctor Nancy Cohen a constatat ca printre aceste lucruri se numara frecvent: "Parintii tai nu te-au vrut", "Beau prea mult" sau "Sunt niste oameni rai". Tot ea a mentionat insa ca este mult mai bine ca, in loc de astfel de lucruri, copilul sa auda cuvinte precum: "Parintii tai au vrut sa se asigure ca vei fi in siguranta. Ai ajuns la noi din acest motiv, nu pentru ca ei nu te-au iubit. Noi suntem foarte fericiti ca acum esti copilul nostru!". Cand parintii adoptivi aleg aceasta solutie, nu vor alimenta frustrarile, furia si temerile copilului, demonstrandu-i totodata copilului ca este in siguranta in preajma lor.

5. Sa fie foarte atenti la manifestarile copilului- Psihologii considera ca, daca un copil manifesta una sau doua dintre problemele mentionate in randurile de mai jos, este vorba de o problema nu foarte grava si probabil trecatoare. In schimb, daca parintii observa ca al lor copil are mai mult de doua dintre problemele specificate, e vorba de ceva serios si trebuie sa apeleze la ajutor specializat.

Iata o "lista"cu cele mai comune probleme:
• Pierderea apetitului sau, dimpotriva, cresterea brusca a acestuia
• Schimbari in regimul de somn (nu poate dormi sau are nevoie de prea mult somn)
• Scaderea performantelor scolare
• Lipsa de interes fata de igiena personala
• Lipsa prietenilor; tendinta de izolare
• Aparitia a tot felul de obsesii si temeri
• Scaderea interesului pentru un anumit hobby
• Tendinta de a-si face prieteni mai degraba "indezirabili"
• Minte frecvent
• Fura
• Manifestarea asa-numitului "comportament al orfanului" (acesta apare mai frecvent la copiii mai mici de 5 ani si se manifesta prin leganat sau prin miscarea necontrolata a capului, intr-o parte si in alta)
• Se dezvolta lent din punct de vedere fizic si/sau intelectual
• Are tendinta de a fi violent si de a face crize de nervi
• Isi face rau singur (de exemplu, se automutileaza)
• Incearca sa abuzeze de medicamente sau sa apeleze la alte substante interzise

In afara aspectelor prezentate, credeti ca mai sunt si altele care ar trebui sa fie incluse in psihologia, atat de complexa, a copilului adoptat? 

sursa: INTERNET