Compatibilitatea în cuplu

30 de minute ...inspiraţionale

 

Scrisoare deschisa de la educatoare

Dragi parinti, exista lectii pe care numai dumneavoastra le puteti da; nici gradinita, nici scoala, ci doar familia. Le-ati "predat" deja?

Aceasta este o scrisoare sincera de la un pedagog scolar. Este mai degraba un strigat catre marea varietate de parinti care au totusi ceva in comun: grija pentru copiii pe care ii lasa pe mana educatorilor si a invatatorilor. O grija pe care numai un parinte o traieste in profunzime, si care uneori poate lua forma inselatoare a neincrederii: in sistem, in institutie si in cadrul didactic. O neincredere care poate sabota tocmai scopul comun al parintilor si al pedagogilor: acela de a-i creste frumos pe copii. Adevarat ca atmosfera din sistemul de invatamant actual indeamna pe orice adult intelept la prudenta, insa atunci cand prudenta devine suspiciune, nemultumire si dorinta de control, cel care se afla la mijloc si are primul de suferit este chiar copilul. Am in jurul meu oameni dedicati, care lucreaza ca dascali, atat in institutiile private, cat si in cele de stat. Din experientele lor si din ale mele, se naste aceasta scrisoare. Sper cu adevarat ca mesajul sa ajunga la cat mai multe inimi si sa puna pe ganduri cat mai multi cititori.

Adultii din jurul tau au intentii bune, dar pot gresi!

Tibi il alerga pe Mihnea prin curtea scolii, dandu-i cu piciorul in fund. Amandoi radeau, desi imaginea nu era cea mai placuta. Vedeam, la unul din ei, satisfactia de a umili, iar la celalalt, incercarea de a-i placea sa fie umilit. Se chinuia sa rada si el, dar nu era rasul lui. Nici unul din ei nu parea senin. I-am oprit. "Ne jucam!", mi-au replicat ei. "Am vazut la bunicul lui Mihaita, ieri cand l-a luat de la scoala, si alaltaieri! Tu nu ai vazut? Se prefacea ca il poarta in suturi pana la poarta! Dar se jucau, nu il lovea de fapt! Nu ai vazut ce amuzant era?!" Ei bine, vazusem intamplarea, insa nu si partea ei amuzanta. Cert era ca celor mici, acum, nu le iesea. Preluau un comportament validat de un adult ca fiind amuzant, si le iesea pe masura lor, nu pe masura adultului. Adica Tibi il lovea cu adevarat - mai mult sau mai putin din greseala - pe Mihnea, care nu se putea plange, caci ar fi insemnat ca nu are simtul umorului.

Si uite asa, copiii nostri isi exploateaza potentialul devastator din ei: de abuzator si de victima. Doar asa au vazut la un adult! Atunci cand dascalul intervine, tonul lui trebuie sa fie dintre cele mai alese, astfel incat sa invalideze comportamentul, fara insa a discredita modelul - respectiv, bunicul cu pricina. Si pentru ca nici noi, pedagogii, nu suntem cei mai plini de har intotdeauna, iar micutii au adeseori un gust pentru joaca masochista (a se vedea desenele Tom si Jerry), un astfel de episod se poate solda cu: "Ne place! Esti o rea! Vai, ce nesuferita! Nu intelegi jocul. Nu ne lasi sa ne jucam."

Dragi parinti, va cerem ajutorul. Ati observat satisfactia pe care o au copiii in a testa limitele si mai ales in a le incalca pe cele difuze. Situatiile ambigue si contrazicerile sunt placerea lor. Dezbat, negociaza, emit judecati, trec imediat la fapte atunci cand vad ca si o persoana investita cu autoritate (un adult, mai ales) a incalcat o limita. Profita imediat de situatiile in care vad ca "au acoperire" sa faca ce "nu se face". Tocmai de aceea, vocea dascalilor poate sa nu fie suficienta. Au nevoie de o pregatire prealabila, de o punere in tema, inca de acasa, din partea parintilor (adultii "forte", cei aflati in topul ierarhiei pentru un copil). Va rugam, asadar, asezati-va alaturi de copil si spuneti-i ca nu tot ceea ce aude si vede la scoala este demn de urmat. Adultii din jurul lor au intentii bune, dar pot gresi! Daca nu este sigur de un anumit comportament observat, sa intrebe si pe altcineva. Daca primeste raspunsuri diferite, sa vina la dumneavoastra pentru lamuriri. Dar odata ce un comportament se dovedeste controversat si exista cel putin un dascal care il contesta, sa renunte la el, pana cand se lamureste alaturi de parinti. Uneori, copiii au o intuitie clara ca un lucru este sau nu este bun. Dar faptul ca observa un adult facandu-l le da peste cap sistemul de valori si atunci au nevoie de putina consiliere din partea cuiva in care au incredere mai multa.

La fel, cand vine vorba de copii. La scoala se aduna copii din diverse medii sociale, din diverse familii, cu obiceiuri de toate felurile. Pana cand o clasa de copii se omogenizeaza sub aspectul valorilor, al regulilor, al aspectelor morale, poate dura mult timp. Coloana vertebrala a caracterului se intareste incet-incet. Copiii au ocazia in fiecare zi sa filtreze noi lucruri si sa testeze noi limite. Intr-o zi ca oricare alta, numai ce aud printre copii cateva versuri: "Pentru tara si popor / Eu raman in **** gol..." De unde?! Un baietel le auzise acasa, i le spusese tata in gluma. S-au lipit de mintea lui si le-a "scapat" la scoala, unde i-au molipsit instant pe colegii lui. O adevarata epidemie de "Pentru tara si popor..."

- Bine. Atunci, stiti ce vom face in dupa-amiaza aceasta?, ii intreb, invinsa.

- Pai... Discutam despre cuvinte urate?

- Nu. Invatam poezii.

- Oh, nuuuuuuuu!!!

Si asa, s-a auzit mai rar refrenul, in acea zi. Dar a durat o saptamana sa i se duca farmecul de tot. Tocmai pentru astfel de motive copiii trebuie sa inteleaga, din vocea comuna a parintilor si a pedagogilor, ca nu tot ceea ce aud si vad la ceilalti copii este demn de preluat. Va rugam, repetati-le acest lucru...

Adultii au neputinte si fac greseli, dar poti sa ai incredere in ei!

"Copilul meu, Robert (7 ani), a venit suparat acasa, pentru ca s-a certat cu profesorul de sport. Nu am inteles cine are dreptate: din ce mi-a povestit el, profesorul l-a pedepsit pe nedrept. A fost o neintelegere, el nu gresise cu nimic. Dar i-a cerut sa paraseasca sala de sport si pentru ca nu a vrut, l-a amenintat ca daca nu face asta, nu il mai primeste la ora timp de 2 luni, or mie acest lucru mi se pare prea de tot. L-am intrebat si eu: Cum, Roberte, doua luni? Doua luni e mult! Ia spune-i tu profesorului ce sport faci la Clubul Central si cand mergem in vacante la ski! Oare stie?..."

Si Robert ii spune. Si profesorului de sport, si celui de muzica, si celui de sah, si invatatorului, si educatorului, si directorului. Si Mihaita la fel. Si Mircea, si Mihnea, si Alin, si Alina... Copiii invata de la parinti sa aiba limba piscatoare, sa deturneze curajul in tupeu, sa reactioneze la cea mai mica nemultumire, sa inlocuiasca respectul cu pretentiile. Copiii de 4, 5, 6, 7, 8, 9 ani sfideaza orice adult. De ce? Pentru ca asa i-au imputernicit parintii. Ei bine, nu putem functiona asa, dragi parinti. Nu, profesorii nu sunt sfinti, desigur ca pot gresi, desigur ca o fac, desigur ca pot fi incorecti, in mod voit sau nevoit. Desigur ca nu trebuie sa fiti de acord cu sanctiunile si deciziile lor. Desigur ca trebuie sa stati de vorba cu ei, ca sa lamuriti situatia. Dar asta trebuie sa o faceti dumneavoastra, si nu copilul. Copilul are mult mai putin de facut: sa intrebe de ce, sa comunice, sa spuna ce il doare, sa propuna solutii, daca le intrevede. Insa nu sa isi faca dreptate. Nu sa il puna la punct pe adult. Nu sa rastoarne rolurile. Nu sa ridice tonul si sa sfideze, ori de cate ori nu ii convine o situatie, pornind de la reteta parintilor care nu cunosc contextul, dar pornesc de la axioma: "Copilul meu este nedreptatit, copilul meu sufera".

Dragi parinti, aveti nevoie de dascali ca sa il ajute pe copilul dumneavoastra sa invete. Ca sa ii arate cum se leaga sireturile, cand iese in pauza. Ca sa ii prezinte istoria universala, lanturile muntoase, teoria lui Pitagora, tehnici de comunicare pozitiva, codul bunelor maniere, modalitati de a-si face prieteni. Ca sa ii medieze conflictele, sa faciliteze integrarea in clasa, sa il asculte cand il supara ceva, sa tina cont ca il doare capul si nu se poate concentra, sa il supravegheze la joaca, sa ii arate cum se scriu literele corect, cum se ramane in rand si pentru multe altele. La fel, aveti nevoie de dascali si ca sa fie respectati de copii. Nu putem rasturna ierarhia. Un dascal fara autoritate nu va obtine rezultate pozitive de la un copil.

Cei sapte ani si doi parinti de-acasa

Uneori, parintii se grabesc sa judece si pun paie pe foc, in necunostinta de cauza ori avand perspectiva limitata asupra modului cum a decurs ziua copilului, sabotand autoritatea dascalului. Atunci, acesta din urma nu ii mai poate fi de folos copilului. Copilul nu asculta sfaturile si nu primeste ajutor de la adultul in care nu are incredere si pentru care si-a pierdut stima. Ganditi-va putin, inainte de a va transforma copilul intr-un mic reactionar - de fapt, intr-un instrument de pedeapsa a adultului care v-a indignat! Ce va multumeste mai mult? Un copil montat sa nu mai primeasca nimic de la profesorii sai, ci doar sa ii contrazica / linguseasca / pacaleasca? Sau un copil care, desi dezamagit de erorile dascalului sau, ramane receptiv la lucrurile bune pe care acest adult i le poate arata?

Acum puneti-va aceleasi intrebari si in ceea ce va priveste. Daca sunteti sincer, sigur ca va puteti aminti cateva episoade care nu va fac cinste. Cand l-ati repezit, l-ati nedreptatit, l-ati mahnit nemeritat pe copil. Cand l-ati obligat la ceva, nu i-ati luat in seama durerea, l-ati lovit, l-ati invatat prost sau l-ati constrans aiurea. Un parinte greseste fata de copilul sau infinit mai adanc si mai grav decat poate gresi orice alt adult fata de el. Si totusi, va doriti ca micutul sa va pastreze iubirea si increderea? Va doriti sa inteleaga ca oricine face greseli si ca acestea nu va invalideaza? Ca sunteti acelasi adult caruia ii pasa de el si care este apt sa il ajute si sa il sfatuiasca in continuare? Va bucurati sa vedeti ca nutreste acelasi respect, aceeasi admiratie, ca va asculta atunci cand ii cereti ceva fara sa aveti timp sa ii explicati de ce, ca nu va sfideaza si nu negociaza orice hotarare a dumneavoastra?

Daca raspundeti afirmativ, atunci puteti intelege ca acelasi tipar este nevoie sa existe si in relatia dascal - copil. Altfel, nu poate iesi nimic bun, copilul nu va invata nimic din cele bune care i se vor oferi, ci va creste cu siguranta ca adultii care gresesc sunt niste incompetenti care merita ignorati si sfidati sau ca adultii care nu au in toate situatiile inspiratia de a face dreptate, sunt niste ticalosi. De dumneavoastra depind atitudinea copilului, constructia caracterului si achizitiile lui pentru viitor. Dumneavoastra dati tonul.

Dragi parinti, ceea ce spuneti acasa copilului atarna in sufletul sau mai mult decat ce il invatam noi la scoala sau la gradinita! Chiar daca astazi exista gradinite si scoli private sau programe de after-school, chiar daca exista in viata copilului adulti cu care petrece peste 8 ore pe zi, tot parintii, alaturi de care petrece 2-3 ore pe seara, au glasul cel mai penetrant in constiinta copilului. Este nevoie sa fim in acelasi duh, dascalii si parintii, pentru ca ceea ce semanati dumneavoastra sa aiba continuitate la scoala si gradinita, iar truda noastra sa gaseasca sprijin in familie. Altfel, semanam vant si culegem furtuna...

Dragi parinti, ajutati-ne sa va ajutam copiii!

Copiii au astazi o mare indrazneala, pe care pe vremea noastra nu o aveau. Ii incurajam sa isi dezvolte autonomia si increderea in ei insisi. Sa intrebe, sa raspunda, sa chestioneze, sa dezbata, sa negocieze, sa se impotriveasca. Da, ii invatam sa faca asta. Este spre binele lor. Intr-o societate in care parintii sunt arareori alaturi sa le ia apararea sau sa isi spuna cuvantul asupra educatiei lor, ce poate fi mai bine pentru copil decat un set de valori asimilate, o coloana vertebrala si curajul de a-si urma calea?

De acord. Dar uneori uitam ceva: ca toate acestea se construiesc in timp! Copilul nu este un adult in miniatura. Nu are intelepciunea si discernamantul de a alege ocaziile in care este nevoie sa se impuna, sa refuze a asculta, sa infrunte adultul, de situatiile in care este mai bine pentru el sa se lase pe mana celui care il sfatuieste de bine. Nu! Liberul arbitru al copilului este precum o busola in curs de fabricare. Inca nu indica Nordul, inca nu a inceput sa functioneze, chiar daca are stranse laolalta toate componentele. Acul sau, in acest moment, indica punctul cardinal pe care i-l ofera mama si tata. Copilul este purtatorul vocii parintelui: in societate, la gradinita, la scoala, intre alti copii. Oricare alte voci misca prea putin acul, chiar daca ar indica ele directia buna. Busola inca in constructie ramane "setata" pe ceea ce a aflat de la mami si tati: fie ca i-a fost comunicat direct, fie indirect.

Da, ne-ar fi de folos un mesaj precum: "Dragul meu, ma supara si pe mine ce imi povestesti. Imi pare rau sa aud ca a fost profesorul incorect cu tine. Nu sunt de acord cu asta. Dar va trebui sa ascult si perspectiva lui mai intai. Poate a fost o neintelegere, se intampla adesea intre oameni. Poate nu te-a inteles bine si nici tu pe el. Sau poate a gresit si isi va da seama de asta, cand ma duc sa vorbesc cu el. Pana atunci, hai sa ne amintim si momentele cand te-ai bucurat la ora lui, cand te-a ajutat, cand ai invatat cutare si cutare lucru... Uite, vezi ca sunt si lucruri bune pe care le poti lua de la el. Hai sa ne gandim la ele, sa le gasim impreuna. Eu nu cred ca profesorul a vrut sa iti faca rau. Doresc sa am o discutie cu el si sa inteleg la ce s-a gandit atunci. Pana ajung la scoala sa vorbesc, te rog ai incredere in el macar pe jumatate. Si eu am. Este un om de la care poti invata inca multe lucruri. Si mami greseste si te-a suparat de multe ori, dar inca ai incredere in ea. Adultii au neputinte si fac greseli, dar poti sa ai incredere in ei!"

Va rog, aveti incredere in Dumnezeu si cat de cat in firea umana! Daca nu reusiti sa aruncati o ancora de incredere in pamantul pe care pasesc si dascalii copilului vostru, va indemn sa luati in calcul alternativa de a-l educa pe copil acasa (home-schooling). Este mai bine asa, decat sa semanam samanta neincrederii, a cinismului, a razvratirii si a ostilitatii in inima copiilor nostri.

S.O.S, televizorul ucide creierul si inocenta!

"Puteti sa deschideti la scoala subiectul despre educatie sexuala?", am primit recent intrebarea unei mamici vadit preocupate. Baietelul ei are 8 ani. "Imi pune intrebari..." / "Dar de unde stie?" / "Ne uitam la filme acasa, si mai vede cupluri care se saruta. Devine agitat, nu priveste linistit, ne pune si noua mana la ochi sa nu vedem."

Dragi parinti, va rog din suflet, fiti atenti la semnalele transmise de copilul dumneavoastra! Sunt zeci si sute de studii deja, care arata efectul televiziunii si mai ales al mesajelor si scenelor transmise asupra creierului. Televizorul schilodeste persoana umana! Televizorul ucide creierul si inocenta copiilor nostri! Inainte de a constata ca sunt retrograda si radicala in afirmatii, documentati-va! Am scris si voi mai scrie articole pe aceasta tema, pentru ca locuim sub acelasi acoperis cu dusmanul. Un dusman foarte viclean, care ucide sistematic si sigur, care transforma oamenii in putregai. Suntem mintiti pe scara larga, ni se ascunde efectul devastator al televizorului, suntem amagiti sa credem ca a avea televizor in casa si chiar in camera copilului, este un lucru firesc. NU este. Va recomand, trag un semnal de alarma si va rog sa cautati cartile si conferintele lui Virgiliu Gheorghe: "Efectele televiziunii asupra mintii umane, "Revrajirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne dezlipim de televizor", "Efectele micului ecran asupra mintii copilului" si nu in ultimul rand "Pornografia - maladia secolului XXI".

Un copil ce reactioneaza atat de sugestiv precum micutul de mai sus, trage chiar el un semnal de alarma. Nu este pregatit sa vada scenele de intimitate dintre doi oameni, fie ele si un simplu sarut. Are 8 ani si fiecare copil se dezvolta in ritmul sau. La aceasta varsta, baietii sunt adesea interesati de cu totul alte lucruri, inca. Curiozitatea lui poate proveni tocmai din abuzul la care este supus prin vizionarea unor lucruri care il iau pe nepregatite. Nu s-a copt suficient cat sa vrea sa vada si sa stie. Noi avem instinctul intimitatii in noi. De ce nu asteptam momentul ca el sa se declanseze, si abia atunci sa ii raspundem copilului la intrebarile ce survin in mod natural? De ce sa il expunem unor scene care sa forteze in el stimularea sexualitatii? Acesta este un lucru nefiresc si un abuz.

DA, televiziunea ne abuzeaza copiii in acest fel, iar noi am pierdut cu totul simtul masurii si al firescului. Nu ne dam seama cat rau ne facem si le facem. Baiatul care acopera ochii parintilor lui, sa nu vada oamenii sarutandu-se, vede mai mult si mai bine decat ei. Vede intruzivitatea imaginilor, vede nefirescul scenei si caracterul ostentativ - pentru ca, ce este firesc in a face public, in a expune pe micul ecran, in prim-plan, in detaliu, un act atat de intim si tainic precum sarutul? Copilul se simte asaltat de forte dinlauntrul lui pe care nu le cunoaste inca, carora nu le-a venit inca randul si pentru care nu este pregatit... Copilul nostru se afla sub asalt! Inchideti televizorul, va rog! Sa ii salvam copilaria, inocenta si sanatatea sufleteasca!

"In Statele Unite, copiii sau tinerii vad anual la televizor in jur de 14.000 de referinte la sex - aluzii sau comportamente, si mai putin de 150 de referinte privind tratarea pozitiva a abstinentei si a virginitatii, a riscului contaminarii cu o boala cu transmitere sexuala sau a responsabilitatii ce o presupune relatia sexuala (Harrys & Associates, 1998). In cazul telenovelelor, relatiile sexuale intre persoane necasatorite sunt de 24 de ori mai frecvente decat cele intre soti (Lowry si Towles, 1989). In 75% din videoclipurile prezentate pe MTV sunt prezente imagini erotice; in mai mult de jumatate, violenta si in 80% din timp pot fi intalnite amandoua genurile combinate: erotic si violenta impotriva femeilor (Sherman & Dominik, 1986).

Cei mai multi cercetatori considera ca telenovelele reprezinta cel mai senzational, cel mai inexact (fals) si generator de dependenta program, prin referintele lui la sexualitate. Relatiile sexuale in afara casatoriei sunt portretizate a fi de 8 ori mai obisnuite decat cele intre soti. 94% din intamplarile erotice infatisate in telenovele se desfasoara intre persoane care nu sunt casatorite (Greenberg, Abelman si Neuendorf, 1981). Eroul este frecvent portretizat ca fiind impersonal, emotional, exploatator fata de persoana partenerului sau fata de femeie in general (Sprafkin si Silverman, 1982). Aproape niciodata personajele implicate in relatii sexuale pe micul ecran nu se imbolnavesc de vreo boala cu transmitere sexuala, cu toate ca in realitate una din sase persoane risca sa contacteze o astfel de boala.

Sexualitatea impersonala pe care o promoveaza televiziunea - sex pentru placerea in sine - are drept consecinta logica pornografia. Aparitia si dezvoltarea acestui gen in mass-media contemporana, mai cu seama in televiziune, a atras atentia cercetatorilor datorita efectelor semnificative pe care materialele pornografice s-a dovedit ca le au asupra psihicului uman. (...) Nu trebuie sa ajungi dedendent de pornografie sau de un material cu continut sentimental-erotic, asa cum sunt telenovelele, pentru ca mentalitatea sau perceptia privind sexualitatea sa se modifice, ci este suficient ca, de mic copil, de-a lungul anilor, sa fi fost expus la astfel de mesaje." (Virgiliu Gheorghe, in "Efectele micului ecran asupra mintii copilului").

Dragi parinti, credem ca exista lectii pe care numai dumneavoastra le puteti da copilului. Nu scoala si nu gradinita, ci numai familia. Impartasiti parerea noastra?

sursa: INTERNET 

Cum sa recunoastem un psiholog nepriceput

Unii psihoterapeuti fac mai mult rau decat bine, dar cum stii care? Revista Psychologies a realizat o ancheta fara inhibitii sau partinire. Un subiect cu raspunsuri subtile si complicate despre secretele din cabinet.

A elimina din start eventualele neintelegeri nu este atat de simplu; a identifica un specialist care nu este in regula, e un lucru dificil, intrucat relatia dintre un terapeut si pacientul sau e subiectiva. Multora nu le place un psiholog anume, desi el a fost recomandat calduros de un bun prieten. Daca un client este frustrat de linistea terapeutului, altul ar putea gasi intruzive recomandarile si atitudinea acestuia.

A-l gasi pe cel bun inseamna, inainte de toate, a-l gasi pe cel cu care te simti bine. Dar reciprocitatea are si ea limitele sale. Apoi, a-ti numi terapeutul „nul“ poate fi un pretext in calea progresului ori ascunderea unor probleme dureroase sub pres. Caci orice terapie implica un risc: incredintarea sufletului, intimitatii, fantasmelor, sexualitatii unei persoane necunoscute.

Este greu de evitat sa revedem comportamente care ne-au adus suferinta, iar a nu vorbi despre ele ar garanta o oarecare siguranta sau falsa liniste. Rezistenta la terapie este parte integranta a demersului terapeutic. Momentele de furie, deceptie, sentimentul de regres, cel in care te simti ranit, toate aceste manifestari negative sunt ocazia de a merge mai departe. Ele reprezinta instrumentul de munca al psihologului, care stie ca acestea nu-i sunt direct destinate.

Asadar, avem nevoie de vigilenta in ceea ce priveste mecanismele noastre de aparare si interpretarile negative. Foarte puternice, aceste rezistente ii impiedica pe multi sa isi rezolve problemele, sa se lanseze in procesul de analiza interioara. Lumea psihologilor nu este scutita, nici ea, de oi negre. Si cand stim puterea pe care le-o incredintam terapeutilor, meritam sa fim pe maini bune.

Ramane de vazut cat de constient este psihologul de aceasta putere, daca stie sa o foloseasca in scop pozitiv si mai ales sa nu abuzeze de ea. Nu trebuie sa uitam ca, in afara profesiei de psihiatru si psiholog, atestata printr-o diploma, practicarea psihoterapiei presupune formari indelungate, atestate de Colegiul Psihologilor din Romania, dar multi, dornici de castiguri materiale, ocolesc calea clasica si se autointituleaza „psihoterapeuti“, fara sa fi parcurs etapele necesare ale acestei meserii.

Nerespectarea cadrului etic

Un terapeut incompetent are deseori tendinta sa iasa din cadrul etic. Psihologii trebuie sa respecte un cod deontologic, ce presupune secretul profesional si interdictia de a avea relatii sexuale cu clientul. Notiunile de timp, loc si stabilirea tarifului joaca, si ele, un rol important. Sedintele se desfasoara intr-un cabinet, nu undeva in exterior, si cu atat mai putin la pacient acasa. Se lucreaza pe baza de programare, intr-un interval de timp stabilit clar dinainte, ce nu trebuie sa fie mai mic de treizeci de minute si sa nu depaseasca o ora.

Costul unei sedinte este, in medie, 100 de lei, dar poate varia in functie de competentele terapeutului, a vechimii sale in domeniu, daca este profesor universitar sau nu etc. Singurul serviciu platit este cel al terapiei, nimic altceva. Psihologul nu iti este prieten si nici nu trebuie sa devina unul. Asadar, nu ai niciun motiv sa-l suni si sa il inviti amical la restaurant, la cafea, la ziua ta ori intr-un weekend la mare sau la munte, cu prietenii.

Atitudinile neobisnuite, detaliile care ies din conventional, sunt suspecte: vestimentatii evocand un anumit univers sectar, practici ezoterice, invitatii de a te aseza pe podea… Fiecare cabinet are, de regula, acelasi cadru – canapea, fotolii, o masa, poate si un birou. Modul de abordare a terapiei poate diferi in functie de scoala, de curent, fiindca se folosesc tehnici diferite, de aceea este important sa te documentezi inainte asupra tipului de psihoterapie pe care il alegi. Psihoterapia cognitiv-comportamentala va fi cu totul altceva decat psihanaliza.

Nu vrea sa iti raspunda la intrebari

Dupa ce te-ai informat asupra tipului de terapie ales, la intalnirea cu specialistul poti sa ii pui intrebari despre profesia sa: specializare, studii, daca este sau nu afiliat unei organizatii locale, europene sau internationale. Un psiholog care refuza sa dea asemenea detalii sigur va ridica semne de intrebare. Cum, practic, fiecare cabinet de psihoterapie are si site, este posibil ca raspunsul la toate aceste intrebari sa il gasesti acolo, ba, mai mult, in cabinet ori in sala de asteptare sa vezi pe pereti inramate frumos diplomele aferente.

In cadrul primei intalniri, intereseaza-te despre – ori stabiliti – aspectele practice, cum ar fi: ritmul sedintelor, durata acestora, costul lor. Pentru ca multe cabinete sunt aglomerate, iar politica programarilor este stricta, discutati si despre situatia sedintelor anulate: cu cat timp inainte poti anunta reprogramarea, daca anulezi in ziua in care ai terapia trebuie sa platesti costul acesteia etc.?

Nu iti inspira incredere

Pentru ca iti vei pune pe tava trecutul, prezentul, frustrarile, temerile si te vei arata in toata maretia vulnerabilitatii tale, increderea este un element-cheie, esential pentru buna desfasurare a procesului terapeutic. Unele persoane prefera sa incerce doi-trei terapeuti, din care sa aleaga unul singur, sau sa mearga o vreme la o singura persoana, sa vada daca se adapteaza.

Indiferent cum vrei sa procedezi, un lucru este clar: nu trebuie sa ai vreun sentiment de vinovatie daca doresti sa schimbi terapeutul. Cel mai mare rau pe care ti-l poti face este sa alegi o persoana nepotrivita dintr-un sentiment de obligatie! Iar asta se aplica cu atat mai mult cand vine vorba de psihoterapie. Psihoterapeutii buni nu se vor supara si nu se vor simti jigniti, fiindca si pentru ei primeaza binele clientului.

In alegerea terapeutului, de regula, prima impresie este definitorie. Iar prima sedinta ar trebui sa iti lase o stare de bine, sa simti ca cineva te asculta cu adevarat si vrea sa te ajute. Incaperea, primirea, disponibilitatea, punctualitatea si chiar aspectul fizic al psihologului sunt factori care te determina sa ai incredere in el. Daca eziti intre etichetele „bun“si „nepotrivit“, vorbeste-i despre asta in cadrul primei intalniri sau mai tarziu, de-a lungul terapiei. Un bun terapeut iti va intelege indoielile si iti va restabili increderea, cel cu adevarat nepotrivit va incerca sa iti imprime un sentiment de vinovatie. Deci, lucrurile se vor lamuri imediat.

Autor: Catalina Cristescu

no comment

De curând, s-a constatat ştiintific că berea conţine hormoni feminini. Demonstraţia cercetătorilor care au lucrat la acest proiect a fost urmatoarea:
1. Am început să ne îngrăşăm vizibil;
2. Vorbeam prea mult fără să spunem nimic;
3. Am întămpinat dificultăţi în a conduce corect;
4.. Ne era imposibil să efectuăm chiar cel mai simplu raţionament;
5. Refuzam cu încăpăţânare să recunoaştem că nu avem dreptate, chiar dacă era evident;
6. Ca să fie complet, mergeam la toaletă la fiecare 5 minute, şi, în plus, împreună

Sursa : INTERNET

Florian Colceag: In Romania, exista oameni care pot schimba fata istoriei

"Nici nu va inchipuiti cati oameni de o calitate absolut exceptionala, de o competenta absolut exceptionala, inca mai exista in Romania. Si care au bun simt, care au patriotism, care au viata si energie in ei ca sa faca lucruri nemaipomenite", ne-a declarat profesorul Florian Colceag.
"Noi nu suntem neamul ala de oportunisti pusi pe jaf pe care il vedem la televiziuni. (...) De fapt, noi suntem altfel", s-a mai aratat convins presedintele IRSCA Gifted Education.

Ce inseamna a fi roman pentru matematicianul expert in educatie care se ocupa de doua decenii de copiii supradotati din Romania cititi in interviul care urmeaza.

Sunteti mandru ca sunteti roman, domnule Colceag?

E o intrebare foarte complicata. Nu complexa, ci foarte complicata. Pentru ca noi de numele de roman atasam si bune si rele, un evantai foarte larg...

Ar trebui mai degraba sa reluam intrebarea sub forma daca suntem mandri de felul in care suntem oameni sau daca suntem mandri de felul in care noi reprezentam ideea de roman.

Daca suntem multumiti de noi insine in privinta modului in care facem ceva pentru Romania si daca a fi roman inseamna ceva de valoare sau e doar o eticheta.

Eu ii apreciez in primul rand pe cei care invata sa fie oameni, pentru ca ma uit la conationalii nostri: exista un evantai formidabil de larg, de la sfinti la hoti, de la genii la tampiti, de la tot ce vrei la tot ce vrei. Nu este o omogenitate de niciun fel.

Parerea mea e ca trebuie sa luam numitorul comun si sa vedem in primul rand cum ar trebui sa fim noi ca oameni, ca persoane individuale, apoi ca familie, ca parinti, apoi ca cetateni ai unei tari si ai unei culturi. Si apoi sa ne definim un pic spatiul valoric pentru a putea avea si de ce sa fim sau sa nu fim mandri.

Din aceasta perspectiva, credeti ca Romania a evoluat sau a involuat in ultimii ani?

Depinde unde te uiti. Sunt zone care au involuat extrem de mult, altele care au evoluat extrem de mult. Sunt zone bune care au evoluat si zone rele care au evoluat.

De exemplu, am evoluat in anumite zone ale tarii in ceea ce priveste solidaritatea cetatenilor pentru rezolvarea problemelor pe care le au generate de criza. Treaba asta se vede. Exista oameni care coopereaza mai mult intre ei, care rezolva impreuna problemele. Dar asta se intampla, in general, tot in zone in care exista astfel de traditii.

Am evoluat in ingeniozitate in multe directii. Dar am evoluat si in foarte multe zone rele.

Numarul copiilor romani supradotati este dublu fata de media europeana

Despre reforma si performanta in educatie, cu doi dascali de aur (I)

Puteti sa ne dati numele unui roman mai putin cunoscut, in mod nedrept, de care tinerii nu au auzit si pe care sa il caute pe Google si sa spuna apoi ca sunt mandri ca sunt conationali cu el?

Sigur ca da! Sunt foarte multe astfel de nume. Pentru ca eu lucrez cu oameni de foarte, foarte buna calitate si care pot schimba fata istoriei in bine, daca au posibilitatea.

Va dau doar un singur nume, aproape luat la intamplare din toti cei care sunt colaboratorii mei de aproape zi cu zi. Sa spunem, domnul Eugen Pavel, care este inventatorul DVD-ului tridimensional, care poate revolutiona industria IT. El este inventatorul mai multor solutii tehnice, care sunt unice la nivel mondial, si pe baza carora noi am putea sa ne cream o industrie care sa aiba si succes pe piete.

Si altii, pe care ii stiu, domnul Gheorghe Bordeianu, de exemplu, care este un om admirabil, care ar putea reface industria romaneasca astfel incat noi sa avem locul intai pe pietele mondiale, nu ultimul loc din coada.

Eu v-am dat doar inventatori, dar sunt si in alte directii. Va dau oameni de cultura, va dau... Nici nu va inchipuiti cati oameni de o calitate absolut exceptionala, de o competenta absolut exceptionala, inca mai exista in Romania, si care au bun simt, care au patriotism, care au viata si energie in ei ca sa faca lucruri nemaipomenite.

Noi nu suntem neamul ala de oportunisti pusi pe jaf pe care il vedem la televiziuni. Faptul ca televiziunile ii promoveaza pe acestia e una dintre problemele noastre contemporane grave, dar, de fapt, noi suntem altfel.

Pentru dumneavoastra, care este cel mai important moment din istoria Romaniei?

Cel mai important moment din istoria Romaniei inca nu a aparut. Cel mai important moment din istoria Romaniei va fi acela cand oamenii vor renunta sa mai fie in halul asta de egoisti, de oportunisti si de doritori de castiguri usoare si se vor apuca sa lucreze pentru binele tarii.

Cat de departe credeti ca suntem de acel moment?

Depinde de intensitatea crizei. Daca ne va calca in picioare ca un buldozer si va stoarce din noi orice urma de speranta, atunci, parerea mea este ca lectia asta de istorie pe care ne-o dau crizele actuale va face ca poporul asta sa scoata capul din pamant sau de unde e in momentul actual, sa isi indrepte spatele, sa porneasca cu curaj si demnitate, si sa o ia de la zero.

SURSA: internet

What Is Your What

In bestseller-ul sau “What Is Your What“, scriitorul Steve Olshen explica ca fiecare dintre noi are un “dar“, un talent special, pe care, daca l-ar descoperi si pune in practica, si-ar putea schimba viata sau chiar vietile celor din jur.

Impinsi din spate de parinti inca de mici intr-o directie pe care ei o considera buna pentru noi sau influentati de diversi factori externi, uneori nici nu ne constientizam acel talent unic si ajungem sa facem o treaba la care suntem bune, dar nu excelente.

Iata o serie de 3 intrebari la care, daca raspunzi sincer, Olshen isi garanteaza ca te vor ajuta sa-ti descoperi acel talent numai al tau, pentru care ai fost nascuta.

1.  Ce iubesti sa faci?

Gandeste-te la toate lucrurile pe care pur si simplu iubesti sa le faci si noteaza-le intr-un carnetel. Gandeste-te la ce iti face placere ca adolescenta si chiar daca n-ai mai facut un lucru de ani intregi, daca gandul la el inca te entuziasmeaza, noteaza-l. Evita sa listezi lucrurile la care esti buna pentru ca ai multa practica. Scrie-le doar pe acelea care te fac fericita.

La final, fa un top al activitatilor, in ordinea descrescatoare a preferintelor, incepand cu acel lucru pe care il iubesti cel mai tare.

2. Ce urasti sa faci?

Daca ai descoperit, in sfarsit, ce-ti face placere si ce te poate ajuta sa-ti transformi viata, e important sa faci o lista si cu lucrurile pe care le urasti. La fel, la final, fa un top al activitatilor care iti displac, incepand cu cel care iti displace cel mai tare.

Apoi gandeste-te cat dintr-o zi dedici unor activitati care iti displac. Va trebui sa incetezi sa le faci pe majoritatea, deoarece o viata petrecuta facand lucruri pe care le urasti e una irosita.

3. Limpezeste-ti optiunile

Urmatorul exercitiu este foarte valoros, deoarece te ajuta sa vezi mult mai clar talentul tau special. Ia lista cu lucrurile pe care iubesti sa le faci si, pentru fiecare activitate in parte, raspunde la intrebarile de mai jos cu da sau nu:

1) Chiar daca n-ai fi platit(a) deloc, ai mai face acest lucru?
2) Daca ai face acest lucru ai fi inspirat(a) in fiecare zi?
3) Ti se pare natural sa faci acest lucru?
4) Simti ca ai un dar special sa faci asta?
5) Ti se pare ca timpul zboara cand faci acest lucru?
6) Poti obtine bani facand asta?

Daca la vreuna dintre aceste intrebari raspunsul e “Nu”, taie activitatea respectiva de pe lista si treci la urmatoarea. Continua procesul pana gasesti activitatea la care raspunsul e “Da” la toate cele 6 intrebari.

La final, trebuie sa te intrebi daca realizarea acestei activitati presupune vreuna dintre lucrurile de pe lista lucrurilor pe care urasti sa le faci. Teoretic, nu ar trebui sa includa mai mult de 2 lucruri care nu iti fac placere.

Gandeste-te la rezultatele acestui exercitiu si la ce activitate ti-a rezultat. Lucrezi intr-un domeniu in care o faci in fiecare zi? Daca nu, ce astepti? Viata e prea scurta pentru compromisuri si tu esti prea talentata pentru a te irosi!