Scrisoare deschisa de la educatoare

Dragi parinti, exista lectii pe care numai dumneavoastra le puteti da; nici gradinita, nici scoala, ci doar familia. Le-ati "predat" deja?

Aceasta este o scrisoare sincera de la un pedagog scolar. Este mai degraba un strigat catre marea varietate de parinti care au totusi ceva in comun: grija pentru copiii pe care ii lasa pe mana educatorilor si a invatatorilor. O grija pe care numai un parinte o traieste in profunzime, si care uneori poate lua forma inselatoare a neincrederii: in sistem, in institutie si in cadrul didactic. O neincredere care poate sabota tocmai scopul comun al parintilor si al pedagogilor: acela de a-i creste frumos pe copii. Adevarat ca atmosfera din sistemul de invatamant actual indeamna pe orice adult intelept la prudenta, insa atunci cand prudenta devine suspiciune, nemultumire si dorinta de control, cel care se afla la mijloc si are primul de suferit este chiar copilul. Am in jurul meu oameni dedicati, care lucreaza ca dascali, atat in institutiile private, cat si in cele de stat. Din experientele lor si din ale mele, se naste aceasta scrisoare. Sper cu adevarat ca mesajul sa ajunga la cat mai multe inimi si sa puna pe ganduri cat mai multi cititori.

Adultii din jurul tau au intentii bune, dar pot gresi!

Tibi il alerga pe Mihnea prin curtea scolii, dandu-i cu piciorul in fund. Amandoi radeau, desi imaginea nu era cea mai placuta. Vedeam, la unul din ei, satisfactia de a umili, iar la celalalt, incercarea de a-i placea sa fie umilit. Se chinuia sa rada si el, dar nu era rasul lui. Nici unul din ei nu parea senin. I-am oprit. "Ne jucam!", mi-au replicat ei. "Am vazut la bunicul lui Mihaita, ieri cand l-a luat de la scoala, si alaltaieri! Tu nu ai vazut? Se prefacea ca il poarta in suturi pana la poarta! Dar se jucau, nu il lovea de fapt! Nu ai vazut ce amuzant era?!" Ei bine, vazusem intamplarea, insa nu si partea ei amuzanta. Cert era ca celor mici, acum, nu le iesea. Preluau un comportament validat de un adult ca fiind amuzant, si le iesea pe masura lor, nu pe masura adultului. Adica Tibi il lovea cu adevarat - mai mult sau mai putin din greseala - pe Mihnea, care nu se putea plange, caci ar fi insemnat ca nu are simtul umorului.

Si uite asa, copiii nostri isi exploateaza potentialul devastator din ei: de abuzator si de victima. Doar asa au vazut la un adult! Atunci cand dascalul intervine, tonul lui trebuie sa fie dintre cele mai alese, astfel incat sa invalideze comportamentul, fara insa a discredita modelul - respectiv, bunicul cu pricina. Si pentru ca nici noi, pedagogii, nu suntem cei mai plini de har intotdeauna, iar micutii au adeseori un gust pentru joaca masochista (a se vedea desenele Tom si Jerry), un astfel de episod se poate solda cu: "Ne place! Esti o rea! Vai, ce nesuferita! Nu intelegi jocul. Nu ne lasi sa ne jucam."

Dragi parinti, va cerem ajutorul. Ati observat satisfactia pe care o au copiii in a testa limitele si mai ales in a le incalca pe cele difuze. Situatiile ambigue si contrazicerile sunt placerea lor. Dezbat, negociaza, emit judecati, trec imediat la fapte atunci cand vad ca si o persoana investita cu autoritate (un adult, mai ales) a incalcat o limita. Profita imediat de situatiile in care vad ca "au acoperire" sa faca ce "nu se face". Tocmai de aceea, vocea dascalilor poate sa nu fie suficienta. Au nevoie de o pregatire prealabila, de o punere in tema, inca de acasa, din partea parintilor (adultii "forte", cei aflati in topul ierarhiei pentru un copil). Va rugam, asadar, asezati-va alaturi de copil si spuneti-i ca nu tot ceea ce aude si vede la scoala este demn de urmat. Adultii din jurul lor au intentii bune, dar pot gresi! Daca nu este sigur de un anumit comportament observat, sa intrebe si pe altcineva. Daca primeste raspunsuri diferite, sa vina la dumneavoastra pentru lamuriri. Dar odata ce un comportament se dovedeste controversat si exista cel putin un dascal care il contesta, sa renunte la el, pana cand se lamureste alaturi de parinti. Uneori, copiii au o intuitie clara ca un lucru este sau nu este bun. Dar faptul ca observa un adult facandu-l le da peste cap sistemul de valori si atunci au nevoie de putina consiliere din partea cuiva in care au incredere mai multa.

La fel, cand vine vorba de copii. La scoala se aduna copii din diverse medii sociale, din diverse familii, cu obiceiuri de toate felurile. Pana cand o clasa de copii se omogenizeaza sub aspectul valorilor, al regulilor, al aspectelor morale, poate dura mult timp. Coloana vertebrala a caracterului se intareste incet-incet. Copiii au ocazia in fiecare zi sa filtreze noi lucruri si sa testeze noi limite. Intr-o zi ca oricare alta, numai ce aud printre copii cateva versuri: "Pentru tara si popor / Eu raman in **** gol..." De unde?! Un baietel le auzise acasa, i le spusese tata in gluma. S-au lipit de mintea lui si le-a "scapat" la scoala, unde i-au molipsit instant pe colegii lui. O adevarata epidemie de "Pentru tara si popor..."

- Bine. Atunci, stiti ce vom face in dupa-amiaza aceasta?, ii intreb, invinsa.

- Pai... Discutam despre cuvinte urate?

- Nu. Invatam poezii.

- Oh, nuuuuuuuu!!!

Si asa, s-a auzit mai rar refrenul, in acea zi. Dar a durat o saptamana sa i se duca farmecul de tot. Tocmai pentru astfel de motive copiii trebuie sa inteleaga, din vocea comuna a parintilor si a pedagogilor, ca nu tot ceea ce aud si vad la ceilalti copii este demn de preluat. Va rugam, repetati-le acest lucru...

Adultii au neputinte si fac greseli, dar poti sa ai incredere in ei!

"Copilul meu, Robert (7 ani), a venit suparat acasa, pentru ca s-a certat cu profesorul de sport. Nu am inteles cine are dreptate: din ce mi-a povestit el, profesorul l-a pedepsit pe nedrept. A fost o neintelegere, el nu gresise cu nimic. Dar i-a cerut sa paraseasca sala de sport si pentru ca nu a vrut, l-a amenintat ca daca nu face asta, nu il mai primeste la ora timp de 2 luni, or mie acest lucru mi se pare prea de tot. L-am intrebat si eu: Cum, Roberte, doua luni? Doua luni e mult! Ia spune-i tu profesorului ce sport faci la Clubul Central si cand mergem in vacante la ski! Oare stie?..."

Si Robert ii spune. Si profesorului de sport, si celui de muzica, si celui de sah, si invatatorului, si educatorului, si directorului. Si Mihaita la fel. Si Mircea, si Mihnea, si Alin, si Alina... Copiii invata de la parinti sa aiba limba piscatoare, sa deturneze curajul in tupeu, sa reactioneze la cea mai mica nemultumire, sa inlocuiasca respectul cu pretentiile. Copiii de 4, 5, 6, 7, 8, 9 ani sfideaza orice adult. De ce? Pentru ca asa i-au imputernicit parintii. Ei bine, nu putem functiona asa, dragi parinti. Nu, profesorii nu sunt sfinti, desigur ca pot gresi, desigur ca o fac, desigur ca pot fi incorecti, in mod voit sau nevoit. Desigur ca nu trebuie sa fiti de acord cu sanctiunile si deciziile lor. Desigur ca trebuie sa stati de vorba cu ei, ca sa lamuriti situatia. Dar asta trebuie sa o faceti dumneavoastra, si nu copilul. Copilul are mult mai putin de facut: sa intrebe de ce, sa comunice, sa spuna ce il doare, sa propuna solutii, daca le intrevede. Insa nu sa isi faca dreptate. Nu sa il puna la punct pe adult. Nu sa rastoarne rolurile. Nu sa ridice tonul si sa sfideze, ori de cate ori nu ii convine o situatie, pornind de la reteta parintilor care nu cunosc contextul, dar pornesc de la axioma: "Copilul meu este nedreptatit, copilul meu sufera".

Dragi parinti, aveti nevoie de dascali ca sa il ajute pe copilul dumneavoastra sa invete. Ca sa ii arate cum se leaga sireturile, cand iese in pauza. Ca sa ii prezinte istoria universala, lanturile muntoase, teoria lui Pitagora, tehnici de comunicare pozitiva, codul bunelor maniere, modalitati de a-si face prieteni. Ca sa ii medieze conflictele, sa faciliteze integrarea in clasa, sa il asculte cand il supara ceva, sa tina cont ca il doare capul si nu se poate concentra, sa il supravegheze la joaca, sa ii arate cum se scriu literele corect, cum se ramane in rand si pentru multe altele. La fel, aveti nevoie de dascali si ca sa fie respectati de copii. Nu putem rasturna ierarhia. Un dascal fara autoritate nu va obtine rezultate pozitive de la un copil.

Cei sapte ani si doi parinti de-acasa

Uneori, parintii se grabesc sa judece si pun paie pe foc, in necunostinta de cauza ori avand perspectiva limitata asupra modului cum a decurs ziua copilului, sabotand autoritatea dascalului. Atunci, acesta din urma nu ii mai poate fi de folos copilului. Copilul nu asculta sfaturile si nu primeste ajutor de la adultul in care nu are incredere si pentru care si-a pierdut stima. Ganditi-va putin, inainte de a va transforma copilul intr-un mic reactionar - de fapt, intr-un instrument de pedeapsa a adultului care v-a indignat! Ce va multumeste mai mult? Un copil montat sa nu mai primeasca nimic de la profesorii sai, ci doar sa ii contrazica / linguseasca / pacaleasca? Sau un copil care, desi dezamagit de erorile dascalului sau, ramane receptiv la lucrurile bune pe care acest adult i le poate arata?

Acum puneti-va aceleasi intrebari si in ceea ce va priveste. Daca sunteti sincer, sigur ca va puteti aminti cateva episoade care nu va fac cinste. Cand l-ati repezit, l-ati nedreptatit, l-ati mahnit nemeritat pe copil. Cand l-ati obligat la ceva, nu i-ati luat in seama durerea, l-ati lovit, l-ati invatat prost sau l-ati constrans aiurea. Un parinte greseste fata de copilul sau infinit mai adanc si mai grav decat poate gresi orice alt adult fata de el. Si totusi, va doriti ca micutul sa va pastreze iubirea si increderea? Va doriti sa inteleaga ca oricine face greseli si ca acestea nu va invalideaza? Ca sunteti acelasi adult caruia ii pasa de el si care este apt sa il ajute si sa il sfatuiasca in continuare? Va bucurati sa vedeti ca nutreste acelasi respect, aceeasi admiratie, ca va asculta atunci cand ii cereti ceva fara sa aveti timp sa ii explicati de ce, ca nu va sfideaza si nu negociaza orice hotarare a dumneavoastra?

Daca raspundeti afirmativ, atunci puteti intelege ca acelasi tipar este nevoie sa existe si in relatia dascal - copil. Altfel, nu poate iesi nimic bun, copilul nu va invata nimic din cele bune care i se vor oferi, ci va creste cu siguranta ca adultii care gresesc sunt niste incompetenti care merita ignorati si sfidati sau ca adultii care nu au in toate situatiile inspiratia de a face dreptate, sunt niste ticalosi. De dumneavoastra depind atitudinea copilului, constructia caracterului si achizitiile lui pentru viitor. Dumneavoastra dati tonul.

Dragi parinti, ceea ce spuneti acasa copilului atarna in sufletul sau mai mult decat ce il invatam noi la scoala sau la gradinita! Chiar daca astazi exista gradinite si scoli private sau programe de after-school, chiar daca exista in viata copilului adulti cu care petrece peste 8 ore pe zi, tot parintii, alaturi de care petrece 2-3 ore pe seara, au glasul cel mai penetrant in constiinta copilului. Este nevoie sa fim in acelasi duh, dascalii si parintii, pentru ca ceea ce semanati dumneavoastra sa aiba continuitate la scoala si gradinita, iar truda noastra sa gaseasca sprijin in familie. Altfel, semanam vant si culegem furtuna...

Dragi parinti, ajutati-ne sa va ajutam copiii!

Copiii au astazi o mare indrazneala, pe care pe vremea noastra nu o aveau. Ii incurajam sa isi dezvolte autonomia si increderea in ei insisi. Sa intrebe, sa raspunda, sa chestioneze, sa dezbata, sa negocieze, sa se impotriveasca. Da, ii invatam sa faca asta. Este spre binele lor. Intr-o societate in care parintii sunt arareori alaturi sa le ia apararea sau sa isi spuna cuvantul asupra educatiei lor, ce poate fi mai bine pentru copil decat un set de valori asimilate, o coloana vertebrala si curajul de a-si urma calea?

De acord. Dar uneori uitam ceva: ca toate acestea se construiesc in timp! Copilul nu este un adult in miniatura. Nu are intelepciunea si discernamantul de a alege ocaziile in care este nevoie sa se impuna, sa refuze a asculta, sa infrunte adultul, de situatiile in care este mai bine pentru el sa se lase pe mana celui care il sfatuieste de bine. Nu! Liberul arbitru al copilului este precum o busola in curs de fabricare. Inca nu indica Nordul, inca nu a inceput sa functioneze, chiar daca are stranse laolalta toate componentele. Acul sau, in acest moment, indica punctul cardinal pe care i-l ofera mama si tata. Copilul este purtatorul vocii parintelui: in societate, la gradinita, la scoala, intre alti copii. Oricare alte voci misca prea putin acul, chiar daca ar indica ele directia buna. Busola inca in constructie ramane "setata" pe ceea ce a aflat de la mami si tati: fie ca i-a fost comunicat direct, fie indirect.

Da, ne-ar fi de folos un mesaj precum: "Dragul meu, ma supara si pe mine ce imi povestesti. Imi pare rau sa aud ca a fost profesorul incorect cu tine. Nu sunt de acord cu asta. Dar va trebui sa ascult si perspectiva lui mai intai. Poate a fost o neintelegere, se intampla adesea intre oameni. Poate nu te-a inteles bine si nici tu pe el. Sau poate a gresit si isi va da seama de asta, cand ma duc sa vorbesc cu el. Pana atunci, hai sa ne amintim si momentele cand te-ai bucurat la ora lui, cand te-a ajutat, cand ai invatat cutare si cutare lucru... Uite, vezi ca sunt si lucruri bune pe care le poti lua de la el. Hai sa ne gandim la ele, sa le gasim impreuna. Eu nu cred ca profesorul a vrut sa iti faca rau. Doresc sa am o discutie cu el si sa inteleg la ce s-a gandit atunci. Pana ajung la scoala sa vorbesc, te rog ai incredere in el macar pe jumatate. Si eu am. Este un om de la care poti invata inca multe lucruri. Si mami greseste si te-a suparat de multe ori, dar inca ai incredere in ea. Adultii au neputinte si fac greseli, dar poti sa ai incredere in ei!"

Va rog, aveti incredere in Dumnezeu si cat de cat in firea umana! Daca nu reusiti sa aruncati o ancora de incredere in pamantul pe care pasesc si dascalii copilului vostru, va indemn sa luati in calcul alternativa de a-l educa pe copil acasa (home-schooling). Este mai bine asa, decat sa semanam samanta neincrederii, a cinismului, a razvratirii si a ostilitatii in inima copiilor nostri.

S.O.S, televizorul ucide creierul si inocenta!

"Puteti sa deschideti la scoala subiectul despre educatie sexuala?", am primit recent intrebarea unei mamici vadit preocupate. Baietelul ei are 8 ani. "Imi pune intrebari..." / "Dar de unde stie?" / "Ne uitam la filme acasa, si mai vede cupluri care se saruta. Devine agitat, nu priveste linistit, ne pune si noua mana la ochi sa nu vedem."

Dragi parinti, va rog din suflet, fiti atenti la semnalele transmise de copilul dumneavoastra! Sunt zeci si sute de studii deja, care arata efectul televiziunii si mai ales al mesajelor si scenelor transmise asupra creierului. Televizorul schilodeste persoana umana! Televizorul ucide creierul si inocenta copiilor nostri! Inainte de a constata ca sunt retrograda si radicala in afirmatii, documentati-va! Am scris si voi mai scrie articole pe aceasta tema, pentru ca locuim sub acelasi acoperis cu dusmanul. Un dusman foarte viclean, care ucide sistematic si sigur, care transforma oamenii in putregai. Suntem mintiti pe scara larga, ni se ascunde efectul devastator al televizorului, suntem amagiti sa credem ca a avea televizor in casa si chiar in camera copilului, este un lucru firesc. NU este. Va recomand, trag un semnal de alarma si va rog sa cautati cartile si conferintele lui Virgiliu Gheorghe: "Efectele televiziunii asupra mintii umane, "Revrajirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne dezlipim de televizor", "Efectele micului ecran asupra mintii copilului" si nu in ultimul rand "Pornografia - maladia secolului XXI".

Un copil ce reactioneaza atat de sugestiv precum micutul de mai sus, trage chiar el un semnal de alarma. Nu este pregatit sa vada scenele de intimitate dintre doi oameni, fie ele si un simplu sarut. Are 8 ani si fiecare copil se dezvolta in ritmul sau. La aceasta varsta, baietii sunt adesea interesati de cu totul alte lucruri, inca. Curiozitatea lui poate proveni tocmai din abuzul la care este supus prin vizionarea unor lucruri care il iau pe nepregatite. Nu s-a copt suficient cat sa vrea sa vada si sa stie. Noi avem instinctul intimitatii in noi. De ce nu asteptam momentul ca el sa se declanseze, si abia atunci sa ii raspundem copilului la intrebarile ce survin in mod natural? De ce sa il expunem unor scene care sa forteze in el stimularea sexualitatii? Acesta este un lucru nefiresc si un abuz.

DA, televiziunea ne abuzeaza copiii in acest fel, iar noi am pierdut cu totul simtul masurii si al firescului. Nu ne dam seama cat rau ne facem si le facem. Baiatul care acopera ochii parintilor lui, sa nu vada oamenii sarutandu-se, vede mai mult si mai bine decat ei. Vede intruzivitatea imaginilor, vede nefirescul scenei si caracterul ostentativ - pentru ca, ce este firesc in a face public, in a expune pe micul ecran, in prim-plan, in detaliu, un act atat de intim si tainic precum sarutul? Copilul se simte asaltat de forte dinlauntrul lui pe care nu le cunoaste inca, carora nu le-a venit inca randul si pentru care nu este pregatit... Copilul nostru se afla sub asalt! Inchideti televizorul, va rog! Sa ii salvam copilaria, inocenta si sanatatea sufleteasca!

"In Statele Unite, copiii sau tinerii vad anual la televizor in jur de 14.000 de referinte la sex - aluzii sau comportamente, si mai putin de 150 de referinte privind tratarea pozitiva a abstinentei si a virginitatii, a riscului contaminarii cu o boala cu transmitere sexuala sau a responsabilitatii ce o presupune relatia sexuala (Harrys & Associates, 1998). In cazul telenovelelor, relatiile sexuale intre persoane necasatorite sunt de 24 de ori mai frecvente decat cele intre soti (Lowry si Towles, 1989). In 75% din videoclipurile prezentate pe MTV sunt prezente imagini erotice; in mai mult de jumatate, violenta si in 80% din timp pot fi intalnite amandoua genurile combinate: erotic si violenta impotriva femeilor (Sherman & Dominik, 1986).

Cei mai multi cercetatori considera ca telenovelele reprezinta cel mai senzational, cel mai inexact (fals) si generator de dependenta program, prin referintele lui la sexualitate. Relatiile sexuale in afara casatoriei sunt portretizate a fi de 8 ori mai obisnuite decat cele intre soti. 94% din intamplarile erotice infatisate in telenovele se desfasoara intre persoane care nu sunt casatorite (Greenberg, Abelman si Neuendorf, 1981). Eroul este frecvent portretizat ca fiind impersonal, emotional, exploatator fata de persoana partenerului sau fata de femeie in general (Sprafkin si Silverman, 1982). Aproape niciodata personajele implicate in relatii sexuale pe micul ecran nu se imbolnavesc de vreo boala cu transmitere sexuala, cu toate ca in realitate una din sase persoane risca sa contacteze o astfel de boala.

Sexualitatea impersonala pe care o promoveaza televiziunea - sex pentru placerea in sine - are drept consecinta logica pornografia. Aparitia si dezvoltarea acestui gen in mass-media contemporana, mai cu seama in televiziune, a atras atentia cercetatorilor datorita efectelor semnificative pe care materialele pornografice s-a dovedit ca le au asupra psihicului uman. (...) Nu trebuie sa ajungi dedendent de pornografie sau de un material cu continut sentimental-erotic, asa cum sunt telenovelele, pentru ca mentalitatea sau perceptia privind sexualitatea sa se modifice, ci este suficient ca, de mic copil, de-a lungul anilor, sa fi fost expus la astfel de mesaje." (Virgiliu Gheorghe, in "Efectele micului ecran asupra mintii copilului").

Dragi parinti, credem ca exista lectii pe care numai dumneavoastra le puteti da copilului. Nu scoala si nu gradinita, ci numai familia. Impartasiti parerea noastra?

sursa: INTERNET