Bullying. Cum să învățăm un copil să facă față umilirii, hărțuirii și intimidării

Pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă foarte dureroasă. 

Toate aceste experienţe în care un copil este pus să facă anumite lucruri umilitoare pentru distracţia altor copii, este hărţuit, etichetat, ameninţat, deposedat de anumite bunuri etc., îşi pun amprenta asupra modului în care el se va percepe pe sine şi pe cei din jurul său. Unii dintre aceşti copii vor alege să adopte şi ei acelaşi comportament, exploatându-i pe cei pe care îi percep că sunt „mai slabi” decât ei sau mai lipsiţi de resurse (ex: nu au prieteni), alţii rămân „ciuca bătăii de joc” pentru că le este frică să vorbească. Mai există şi categoria copiilor care reuşesc să îşi înfrunte frica şi cer ajutorul unui adult. 

Pentru că nu putem să ne însoţim permanent copiii în toate locurile în care aceştia sunt nevoiţi să meargă, mai ales la vârsta adolescenţei este foarte important să îi învăţăm cum să facă faţă acestor situaţii.

Toate exemplele date mai sus sunt circumscrise fenomenului de bullying. Bullying-ul este un termen umbrelă care înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil încearcă să obţină unele beneficii cum ar fi: apreciere, valorizare, atenţie din partea celorlalţi colegi sau chiar o serie de bunuri. Se deosebeşte de celelalte tipuri de comportamente agresive (lovit, smuls, împins, înjurat) prin faptul că nu apare ca reacţie la anumite emoţii de disconfort (furie, tristeţe, etc).

Care sunt cele mai frecvente comportamente de bullying?

Odată cu vârsta, creşte frecvenţa comportamentelor de bullying, iar formele de manifestare se accentuează. Astfel, dacă la grădiniţă copiii se etichetează sau îşi pun porecle, şcolaritatea mică aduce în prim plan forme mult mai accentuate. Cele mai frecvente forme de bullying din şcolaritatea mică sunt: tachinarea (ex. „aragaz cu patru ochi” pentru copiii care poartă ochelari, „balenă” pentru copiii care au o greutate mai mare, „girafă” pentru copiii mai înalţi, „sărac” pentru copiii cu posibilităţi financiare mai reduse, „căminist” pentru copiii care provin din sistemul de protecţie de stat), izolarea unui copil („Nu vorbiţi cu ea!”; „Nu ai ce căuta pe terenul de sport!”), împrăştierea de zvonuri false.

Trecerea la gimnaziu se asociază cu forme din ce în ce mai complicate. La cele menţionate mai sus se adaugă: intimidarea, umilirea, distrugerea bunurilor personale (îi scuipă foile caietului sau îi rupe obiectele), deposedarea de bunuri (îi ia cu forţa banii, mâncarea, hainele).

De ce unii copii aleg să se comporte aşa?

Comportamentul de bullying este o cale prin care unii copii au învăţat să primească atenţie, chiar dacă într-un mod negativ. Alţi copii se manifestă astfel pentru că aşa au învăţat să se simtă puternici (când ceilalţi se tem de ei). Pentru alţi copii, comportamentul de bullying reprezintă o cale uşoară de a fi percepuţi de ceilalţi ca fiind „cool”. Nevoia de integrare este atât de mare, încât copiii pot să se comporte astfel pentru a fi acceptaţi de copiii cu o popularitate mai mare. Există şi situaţii când copiii imită modelele învăţate - ei acţionează în acelaşi mod în care au fost trataţi şi ei în contextele lor de viaţă. Şi mai există şi categoria copiilor care interpretează greşit diferenţele culturale şi etnice.

Cum le va fi afectată viaţa celor care manifestă frecvent comportamente de bullying. Bullyingul este un factor de risc pentru abandonul şcolar şi delincvenţă juvenilă. Elevii care agresează sunt de 5 - 6 ori mai predispuşi să se implice în acţiuni antisociale la vârsta adultă. (Olweus, 1991)

Ce impact are bullying-ul asupra vieţii copilului care primeşte un astfel de tratament. Cel mai adesea, un copil care a fost sever agresat ajunge să întrerupă şcoala din teama că ar putea să fie agresat din nou. Chiar şi în cazul celor mai uşoare forme, expunerea repetată la o experienţă de agresare îi predispune pe copii la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mentală: depresie, anxietate, tulburări de comportament alimentar, etc. (Limber şi Nation, 1998).

Ce putem face?

Un copil care este victimă a bullying-ului are nevoie de sprijinul adulţilor din jurul lui. Cu ajutorul dvs., copiii învaţă cum să facă faţă comportamentelor de tachinare, poreclire sau a altor forme mult mai grave. Fiecare copil are nevoie să primească mesajul că aceste tipuri de comportamente sunt inacceptabile. Deoarece bullying-ul apare de obicei în comunităţile de copii, acest mesaj trebuie să fie promovat şi întărit atât la şcoală, cât şi acasă. Pentru că bullying-ul afectează pe toţi elevii din grup, nu se reduce doar la copilul care agresează şi la victimă, este important să îi învăţăm pe copii ce să facă dacă sunt martorii unui asemenea eveniment. Martorii bullying-ului, care sunt de obicei ceilalţi copii, de multe ori se simt în secret uşuraţi că nu sunt ei ţinta bullying-ului şi tind să evite agresorul, nefiind dispuşi să intervină în apărarea copilului agresat. Bullying-ul creează o atmosferă pervazivă şi nedefinită de intimidare, frică şi tăcere printre copii.

Paşi în gestionarea comportamentului de tachinare. Tachinarea nu poate fi întotdeauna prevenită, iar noi nu putem controla ceea ce spun sau fac ceilalţi. Ce putem face într-o astfel de situaţie este să îl învăţăm pe copil cum să îşi controleze propriile reacţii. Aceasta, deoarece multor copii le lipsesc abilităţile sociale necesare pentru a face faţă glumelor, etichetărilor şi farselor colegilor lor. În momentul în care ei plâng sau se înfurie, nu fac decât să îşi încurajeze colegii în a continua.

Învăţaţi copilul prin joc de rol ce să îşi spună în situaţia respectivă sau să o privească diferit.

• Copilul poate să îşi spună: „chiar dacă nu îmi place cum mă porecleşte pot să fac faţă acestei situaţii “; poate să îşi pună o întrebare care să verifice valoarea de adevăr a celor spuse pe seama sa: „este adevărat ce spune … despre mine?” (de cele mai multe ori se dovedeşte că nu); poate să se gândească la calităţile sale care contravin remarcilor negative făcute la adresa sa.

Învăţaţi copilul prin joc de rol să se comporte diferit:

• Ignorarea copilului care tachinează - să se comporte ca şi cum celălalt este invizibil şi să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. (Manifestarea furiei sau izbucnirea în plâns adesea accelerează comportamentele de tachinare). Ignorarea NU este o metodă bună în situaţii în care cineva tachinează de foarte mult timp şi foloseşte comportamente de bullying cu scopul de a-l intimida). Dacă este posibil, este recomandat să plece din situaţie.
• Transmiterea de mesaje la persoana I - acest tip de mesaj asertiv este o metodă bună de exprimare a propriilor emoţii: „Sunt trist/nu-mi place când faci glume pe seama ochelarilor mei, aş prefera să încetezi”. Exersarea acestei tehnici presupune stabilirea contactul vizual şi folosirea unei ton ferm. Această tehnică funcţionează când este folosită într-un cadru controlat, în care există un adult, există nişte reguli, etc. (cum ar fi în clasă, la şcoală). Folosirea ei în recreaţie sau în curtea şcolii poate să ducă la agravarea situaţiei (copilul care tachinează face şi mai rău deoarece a observat că ceea ce face el, produce o emoţie sau a obţinut ceea ce şi-a dorit).
•  Răspunsul paradoxal. Această tehnică învaţă copilul cum să-şi schimbe modul în care vede sau înţelege cuvintele pe care celălalt le spune la adresa sa. Astfel, el poate să schimbe cuvintele de tachinare în complimente. De exemplu, un copil face glume pe seama sa că poartă ochelari şi spune „aragaz cu 4 ochi”. În această situaţie, poate să răspundă politicos: „Mulţumesc că ai remarcat că am ochelari!” (copilul care a făcut remarca nepotrivită este de regulă confuz când nu primeşte reacţia obişnuită de furie sau de frustrare). Un alt tip de răspuns paradoxal este exprimarea acordului faţă de aspectele la care se referă cel ce tachinează. De exemplu, răspunsul adecvat la adresa unui copil care tachinează şi spune „Ai aşa de mulţi pistrui!” ar putea fi „Este adevărat, am o mulţime de pistrui!”. Acordul cu aspectele semnalate elimină dorinţa de a ţine ascuns pistruii, lasă agresorul fără replică deoarece conflictul este blocat.
• Răspunsul cu un compliment este un alt tip de reacţie care descurajează tachinarea. De exemplu, dacă cineva râde de modul în care copilul aleargă, acesta ar putea răspunde cu un compliment „Tu eşti un bun alergător!”. Umorul este un alt tip eficient de reacţie deoarece este total diferit de răspunsul aşteptat şi subliniază faptul că nu există un punct vulnerabil care să fi fost atins. În plus, râsul poate să schimbe o situaţie cu potenţial de rănire, într-una comică.

Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au nevoie să solicite ajutorul unui adult: Primul pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să facem ceva pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri).

În concluzie:

Ce trebuie să facă un copil care este agresat?

• Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza iniţială!).
• Să se distanţeze de situaţia şi locul respectiv.
• Să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive).
• Să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).

Ce este important să evite un copil care este agresat: să se înfurie/să plângă; să se comporte agresiv (să lovească, să înjure etc.), să aducă alţi copii sau o gaşcă cu ajutorul căreia să îşi facă dreptate, să răspundă cu tachinare.

Important de reţinut!

Toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica acest fenomen şi a interveni. O dată identificat fenomenul este necesar ca adulţii să respecte cele 3 principii de intervenţie:

1.SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT

2.SĂ-I OFERE CREDIT COPILUL AGRESAT

3.SĂ IA MĂSURI PENTRU A DIMINUA PUTEREA CELUI CARE AGRESEAZĂ.

Bibliografie:

1.Juvonen, J. & Graham, S. (Eds.) (2001). Peer harassment in school. New York: Guilford Publications.2.

2.Olweus, D. (2001). Olweus' core program against bullying and antisocial behavior: A teacher handbook. HEMIL-senteret, Universitetet i Bergen, N-5015 Bergen, Norway.

3.Olweus, D. (2002) A profile of bullying at school. Educational Leadership, Vol.60, pp. 12-17.

Sursa: INTERNET

Foto: Gulliver Getty Images

Fenomenul „bully” la locul de munca. Colegii toxici care-ti fac viata un calvar

Americanii le spun “bullies” (la singular “bully)... ii intalnesti peste tot, din primii ani de scoala pana in ultimii ani de cariera. Sunt acei colegi, multi aflati in pozitii de conducere, care, prin comportamentul lor, afecteaza moralul, eficienta, chiar si sanatatea celorlalti. Sunt agresivi, egoisti, omniscienti, aroganti. Pentru companii, prezenta acestor bullies inseamna productivitate scazuta, costuri mai mari, profit mai mic, imagine negativa.

La sedinta de dimineata, Ionescu de la Finante ii intrerupe constant pe ceilalti. Isi bate joc de ideile lor, pentru ca “el stie intotdeauna mai bine”, chiar daca se discuta despre cu totul altceva decat despre finantele companiei. Popescu de la Marketing tipa toata ziua la subalterni, cu pauze scurte, cat sa perie de scame costumul sefului cel mare. Georgeasca de la HR stie tot despre toata lumea, iar unde lipseste informatia, debordeaza imaginatia.

Desi par firi diferite, Ionescu, Popescu si Georgeasca au ceva in comun: toti fac parte din categoria bullies, acei colegi toxici care ne fac viata un calvar. “Bullies la locul de munca au existat dintotdeauna, dar abia recent specialistii au inteles cat de mult rau pot provoca acesti oameni companiilor. Exista studii care arata ca aceste persoane sunt responsabile, in mare masura, de scaderea productivitatii, de cresterea absenteismului si, implicit, de micsorarea cifrei de afaceri”, spune Laura Voica, specialist in resurse umane in cadrul companiei de profil HPDI.

Mai precis, specialistii sunt de comun acord ca prezenta colegilor toxici in organizatii poate duce la reducerea eficientei, scaderea moralului si loialitatii angajatilor, cresterea costurilor datorate recrutarii si reconversiei profesionale, efecte negative asupra imaginii organizatiei sau costuri indirecte generate de timpul suplimentar petrecut de oamenii din companie (in general departamentul HR) pentru a rezolva situatiile conflictuale.

8 tipuri de bullies

Anton Hout, fondatorul OvercomeBullying.org, identifica opt tipuri de agresor la locul de munca:

1. Istericul. Acesta este cel mai usor de recunoscut tip de bully la locul de munca. tipa la toata lumea, este mereu nemultumit de ceilalti, desi, in afara de crizele de isterie, el nu face mai nimic. Scopul lui este de a-si umili colegii, spre propria-i satisfactie.

2. Sarpele cu doua capete. Este cel care, in fata, te asigura de prietenia si de loialitatea lui. Critica sefii si te indeamna sa faci la fel, tragandu-te de limba. Imediat ce i-ai intors spatele, se va grabi sa dea barfa mai departe si sa-ti distruga reputatia. Urmatorul pas va fi sa-si asume munca ta.

3. Criticul neobosit. Obiectivul principal: desfiintarea increderii in sine a celorlalti, prin critici constante si nejustificate. Nu se va odihni pana nu va fi sigur ca a ucis definitiv credibilitatea “tintei” sale. Acest tip de bully va merge atat de departe incat va falsifica documente sau va crea dovezi pentru a periclita imaginea altor colegi.

4. Gardianul. Este genul de personaj care se transforma intr-un tiran imediat ce i se dau in grija anumite obiective sau resurse logistice. El este stapanul absolut al hartiei de imprimanta, al paharelor de plastic pentru water-cooler, al fiselor de cafea, al usii de la intrare daca el e pus acolo s-o pazeasca. Nimeni nu trece de el si nimeni nu are acces la resursele ce i se cuvin, daca gardianul nu este intr-o zi tocmai buna.

5. Vedeta. Cauta sa fie in centrul actiunii in orice moment. Vedetele sunt regii si reginele dramelor, tot ceea ce li se intampla, indiferent cat de banal, are proportii apocaliptice si asta pentru a cersi simpatie din partea celorlalti. Aceste persoane au, de asemenea, dorinta „prieteneasca” de a afla cat mai multe informatii despre colegii lor pentru a le folosi mai tarziu impotriva acestora.

6. Indispensabilii. Da, se crede indispesabil companiei si asteapta recunoastere pentru absolut tot ceea ce face, chiar daca activitatea respectiva intra oricum in fisa postului. Indispensabilii vor bate cu pumnul in masa ca lucrurile sa se intample asa cum vor ei chiar daca exista si alte solutii mai bune. Ei se opun automat la ideile altora si vor face tot posibilul pentru ca acele idei sa nu se implementeze.

7. Guru. In general, acesti bullies sunt experti in zona lor de nisa. insa pe cat sunt de pregatiti tehnic, pe atat de mult le lipseste inteligenta emotionala. Se considera superiori colegilor, drept urmare nu se gandesc in ce mod ii vor afecta pe ceilalti actiunile lor, nu iau in considerare faptul ca pot gresi si nu-si asuma responsabilitatea pentru nimic. in plus, pentru ca acesti tirani se simt mai presus de ceilalti, considera ca regulile nu li se aplica si lor.

8. Sociopatii. Inteligenti si carismatici, sociopatii sunt cei mai periculosi dintre colegii toxici. Motivul: le lipseste empatia si, in acelasi timp, sunt experti in manipularea emotiilor altora, in scopul de a obtine ceea ce doresc. Sociopatii ajung adesea in pozitii de conducere in cadrul companiei, ceea ce amplifica riscul asupra colegilor si organizatiei.

 

Solutii pentru companii

Cea mai buna aparare pe care o poate avea o companie impotriva agresiunii la locul de munca este o politica clar formulata, care interzice orice tip de comportament agresiv, sustin specialistii in resurse umane. Iata cateva componente pe care fiecare politica impotriva comportamentului agresiv ar trebui sa o aiba:

• O definitie clara pentru ceea ce este considerat agresiune - impreuna cu o lista a unora dintre comportamentele reale care corespund definitiei.
• O modalitate in care angajatii pot raporta actele de agresiune, inclusiv orientari cu privire la ce sa faca atunci cand agresorul este chiar managerul.
• O explicatie detaliata a procesului de reclamatii si de investigare care va avea loc.
• O clauza care sa nu implice represalii, clauza care sa ajute angajatii sa se simta in siguranta cu privire la raportarea comportamentului problema si o lista cu consecintele incalcarii regulilor anti-agresiune.

SURSA:internet