vineri, 20 februarie 2015

Secretele unei căsnicii de succes, din punctul de vedere al unui bărbat divorțat



Atunci când a divorțat după 16 ani de căsnicie, un bărbat și-a dat seama câte greșeli a făcut în timpul mariajului său și a întocmit o listă cu sfaturi pentru toți bărbații căsătoriți.
Gerald Rogers este un vorbitor motivațional din Utah, Statele Unite, care străbate țara în lung și în lat pentru a le vorbi oamenilor despre ce ar trebui să facă pentru a le fi mai bine în viața personală și în carieră.
După 16 ani de căsnicie, Rogers a divorțat de soția sa și a adunat 20 de sfaturi pentru a-i împiedica pe alți bărbați să îi repete greșelile și le-a dezvoltat înt-o carte, „The Marriage Advice, I wish I would’ve had”.
Rogers și soția sa la nuntă  
Foto: Gerald Rogers

„Nu sunt un expert în relații de cuplu, dar experiența pe care am acumulat-o în perioada divorțului, m-a făcut să mă gândesc la ce aș putea face, pentru a primi o a doua șansă. Am pierdut femeia alături de care am trăit aproape 16 ani și nu vreau ca și voi să repetați greșelile mele”, spune americanul.

Iată cele 20 de sfaturi pe care Rogers le-a scris:
1. Nu înceta nicicând să o curtezi și să faci cunoștință cu ea ca prima oară. Cea mai mare greșeală a mea este că mi-am perceput soția ca pe o datorie a sorții. Atunci când îi ceri mâna unei femei, îi juri că vei lupta mereu pentru inima ei, că o vei apăra. Odată cu trecerea anilor, însă, aceste promisiuni se uită. Soția ta e cea mai importantă și sfântă bogăție pe care o ai. Ai ales-o singur pentru tine, nu uita de asta niciodată. Nu ezita să întreții focul pasiunii.

2. Apără-ți inima, la fel cum ai grijă de inima ei. Apără-ți inima de alte femei cu minuțiozitate. Nu te lăsa schimbat de nimicuri. Nimeni nu trebuie să pretindă la inima ta în afară de soție.

3. Îndrăgostește-te din nou și din nou. Te schimbi în permanență și nu mai ești cel care ai fost atunci când te-ai căsătorit. Schimbările apar în fiecare zi, de aceea trebuie să vă alegeți de fiecare dată. Luptă pentru iubirea soției tale cu același interes în fiecare zi.

4. Caută în soția ta ceea ce are mai bun. Focusează-ți atenția spre ceea ce iubești și nu spre ceea ce nu-ți place. Iubirea crește doar în astfel de situații.

5. Nu încerca să o schimbi, nu e treaba ta. Sarcina ta este să o iubești. Dacă îi adaptezi caracterul după al tău, o distrugi încet. Dacă o iubești așa cum este, o vei iubi și mai mult.

6. Asumă-ți toată responsabilitatea emoțiilor asupra ta. Fericirea ta personală nu este treaba soției. Ea nu te poate face fericit dacă tu însuți nu vrei asta. Ești responsabil ca membrii familiei tale să fie fericiți. Dacă vei alege să fii fericit, oamenii dragi vor face la fel.

7. Nu o învinui pentru supărările tale. Supărarea este alegerea ta personală, soția nu este obligată să-ți trateze frustrările din copilărie și să te recupereze psihologic. Dacă simți nevoia, ia o pauză în care să înțelegi ce se întâmplă cu tine. Stabilizează-ți starea emoțională și atunci vei observa că relațiile din familie se îmbunătățesc.

8. Permite-i soției tale pur și simplu să trăiască. Atunci când nu este dispusă, nu încerca imediat să o liniștești. Buna ei dispoziție nu e treaba ta. Explică-i doar că supărările sunt fenomene normale. Femeile percep lucrurile prin emoții excesive. Trebuie doar să știe că ești sprijinul ei în momente triste și fericite.

9. Nu te judeca prea aspru și zâmbește mai des. Fă-o și pe ea să râdă. Râsul face viața mai ușoară.
10. Pătrunde în sufletul ei în fiecare zi. Fă o listă cu lucruri care o fac mulțumită de viață și fă o prioritate din aceasta. Fă-o să se simtă regină în fiecare zi.

11. Fii prezent. Participă mereu în viața ei. Dacă îți arată ceva, ascultă. Fă orice, dar ascult-o atunci când are nevoie să-ți spună ceva. Poartă-te cu ea de parcă ar fi cel mai de preț client.

12. Acceptă-i sexualitatea și nu o folosi ca pe o metodă de a scăpa de stres. Este doar o modalitate de a-i pătrude în suflet. Dizolvă-te în gingășia ei. Trebuie să știe că poate avea încredere totală în tine atât în viață, cât și în așternut.

13. Nu fi idiot, dar nu te teme s-o faci pe idiotul. Vei da greș, la fel ca și ea. Ai bărbația de a recunoaște, pentru a nu permite o greșeală și mai mare. Nu ești obligat să fii ideal, dar trebuie să pari prostuț 7/7 zile, 24/24 de ore.

14. Oferă-i spațiu personal și timp liber. Las-o să se întâlnească cu prietenele și să aibă un hobby. Fiecare femeie își încarcă regulat rezervorul de energie. Ai grijă singur de copii și las-o să se odihnească și să se distreze.

15. Împărtășește cu ea temerile și emoțiile tale și recunoaște-ți greșelile. Cere-ți scuze.

16. Fii sincer în fața ei. Dacă vrei ca între voi să existe încredere, fii gata să împărtășești totul cu soția ta. Vei da dovadă de multă bărbăție dacă vei face asta. Doar după ce vei fi sincer până la urmă, între voi va apărea iubirea adevărată. În lume, poți purta orice mască. Acasă, trebuie să vii fără măști.

17. Nu încetați niciodată să creșteți împreună. Și relațiile de cuplu se pot atrofia. Dacă nu veți lucra asupra relației, aceasta va „rugini”. Găsiți scopuri și vise comune, faceți un plan și participați la realizarea lui.

18. Nu-ți fă griji în privința banilor. Banii sunt doar niște resurse. Banii nu te vor ajuta niciodată, dacă te temi să-i folosești. Ai încredere în parteneră și nu ascunde banii de ochii ei.

19. Uită. Iartă rapid și nu-ți aminti de vechile supărări. Orientează-te doar pe viitor.

20. Alege mereu doar iubirea. Acesta e principiul vieții care schimbă orice. Iubirea rezistă mereu...”
 
sursa: INTERNET

marți, 17 februarie 2015

Reguli de bază valabile pentru oricare copil în educația tibetană

 Poţi încerca şi tu să să înveți din tradițiile poporului tibetan. Cel mai important este să nu aplici pedeapsa fizică şi umilinţa psihică. Singurul motiv pentru care unii părinţi bat copiii este pentru că ei nu pot riposta.



Prima perioadă  până la 5 ani. 
Copilul ar trebui să fie tratat “ca un prinţ”. Nu trebuie să-i interzici nimic, doar să încerci să-i distragi atenţia. Dacă el face un lucru periculos, foloseşte tactica mimicii supărate şi speriate. Copilul va înţelege perfect acest limbaj. În această perioadă de dezvoltare, micuţul este curios, interesat de lumea înconjurătoare. El nu este capabil să aibă un lanţ logic al faptelor sale. De exemplu, dacă copilul a spart un vas scump, el nu ştie câţi bani ai cheltuit tu pentru al procura şi nici cât ai muncit pentru a avea aceşti bani. Astfel, pedeapsa pentru obiectul spart o va percepe ca pe o demonstraţie de forţă. În acest fel nu îl vei învăţa să nu mai spargă farfuriile, ci să se supună celui care este mai puternic. Crezi că asta îţi doreşti?

A doua perioadă de la 5 până la 10 ani. 
 Copilul trebuie tratat „ca un  sclav”. Pune-i  în faţă sarcini şi cere-i să fie executate. Poţi să-l pedepseşti pentru neascultare (dar nu fizic). În această perioadă  se dezvoltă intelectul la copil. El trebuie să anticipeze reacţiile oamenilor la acţiunile sale, să manifeste o atitudine pozitivă faţă de propria persoană  şi să evite manifestările negative. Nu-ţi fie frică să-i dezvolţi cunoştinţele, pentru că e momentul oportun să înveţe cât mai mult.

A treia perioadă de la 10 ani la 15 ani. 
Cum să te comporţi cu el? De la egal la egal. Nu pe picior de egalitate, pentru că oricum părinţii au o experienţă de viaţă mai mare şi cunoştinţe mai multe. Consultă-te cu el de fiecare dată când apar probleme importante şi dezvoltă-i simţul independenţei. Impune-i tactic punctul tău de vedere prin discuţii, sfaturi şi consiliere. Dacă nu îţi place ceva, atunci avertizează-l de consecinţele negative care  pot apărea, evitând interdicţia fără explicaţii. Pentru că în această perioadă se dezvoltă gândirea independentă faţă de lucruri şi fapte.

Ultima etapă de la 15 ani.  
Tratează-l cu respect. Să educi copilul la această vârstă este prea târziu, nu-ţi rămâne decât să culegi roadele muncii tale.

Care sunt consecinţele nerespectării acestor reguli?
Atunci când copilul este inhibat până la cinci ani, îi poţi suprima interesul de viaţă, vitalitatea şi inteligenţa. 
Îl vei învăţa să supună manifestărilor brutale. Astfel, va deveni o jertfă pentru mulţi alţi ticăloşi.
Dacă vei continua cu drăgălăşeniile şi după cinci ani, va creşte un infantil, inapt să înţeleagă rostul muncii şi să cunoască trăirile sufleteşti.
Dacă îl vei trata ca pe un micuţ şi după 10 ani, atunci el va creşte nesigur pe sine. Va deveni dependent de oamenii din jur, de prietenii mai independenţi, care pot avea şi influenţe negative asupra sa.
Dacă nu respecţi copilul după 15 ani, atunci el nu te va ierta şi va pleca cu prima ocazie de lângă tine, pentru totdeauna.


sursa: INTERNET

vineri, 6 februarie 2015

De multe ori oamenii ii spun cat de bine arata la varsta care o are.
Ea a scris aceste lectii de viata cu o noapte inainte de a implini 45 de ani dupa ce a fost diagnosticata cu cancer de san.
In ultima decada aceste lectii au circulat foarte mult pe internet si au afirmat ca autoarea lor a implinit de curand 90 de ani.
Oricare ar fi varsta ei aceste lectii ating sufletul oricui are nevoie sa-si aminteasca care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata.
  1. Viata nu este corecta de multe ori dar este buna .
  2. Cand ai vreun dubiu fa doar un pas mic.
  3. Viata este prea scurta ca sa-ti pierzi timpul urand pe cineva
  4. Nu te lua prea mult in serios. Nimeni nu face asta.
  5. Plateste-ti creditele in fiecare luna
  6. Nu trebuie sa castigi fiecare argument. Fii de acord sa fii si in dezacord.
  7. Plangi cu cineva langa tine,este mult mai sanatos decat sa plangi singur.
  8. Pune deoparte pentru pensie inca de la primul salariu.
  9. Cand vine vorba de ciocolata ,rezistenta este inutila.
  10. Fa pace cu trecutul tau astfel incat sa nu iti afecteze prezentul.
  11. Este in regula sa te vada copii ca plangi.
  12. Nu compara niciodata viata ta cu a altora,nu stii cum este calatoria lor prin viata.
  13. Daca o relatie este secreta tu nu ar trebui sa fii in ea.
  14. Viata este prea scurta ca sa iti plangi de mila fara sa faci nimic.
  15. Poti trece peste orice daca vei sta ancorat in prezent.
  16. Un scriitor scrie. Daca vrei sa fii un scriitor scrie. Orice vrei sa fii,fa!
  17. Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita. Sa te bucuri de toate ca un copil depinde de tine,de nimeni altcineva.
  18. Cand este vorba sa mergi dupa ceea ce iti doresti in viata nu accepta nici un refuz.
  19. Arde lumanari,dormi in cearceafuri fine si foloseste lenjerie de lux. Nu le pastra pentru ocazii speciale:astazi este o zi speciala!
  20. Fa-ti planuri apoi lasa-te purtat de valuri!
  21. Fii excentric acum,nu astepta sa ai 90 de ani sa porti visiniu.
  22. Cel mai important organ sexual este creierul.
  23. Nimeni nu este raspunzator pentru fericirea ta in afara de tine.
  24. Minimalizeaza fiecare asa zis dezastru cu urmatoarele cuvinte :” In 5 ani va mai conta asta?”
  25. Iarta totul tuturor.
  26. Ceea ce gandeste altul despre tine nu este treaba ta.
  27. Timpul vindeca aproape orice,da timpului timp.
  28. Oricat de buna sau rea ar fi o situatie,ea se va schimba.
  29. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav,in schimb prietenii da. Pastreaza legatura cu ei.
  30. Crede in miracole.
  31. Ceea ce nu te ucide te face mai puternic.
  32. Sa imbatranesti este o alternativa mult mai buna decat la a muri de tanar.
  33. Copiii tai nu au decat o copilarie, fa-le-o memorabila!
  34. Iesi afara in fiecare zi,miracolele te asteapta.
  35. Daca ne-am arunca problemele intr-un sac si ni s-ar oferi ale celorlalti …ne-am lua sacul inapoi.
  36. Nu cauta sa controlezi totul in viata, arata-te si fa tot ceea ce poti mai bine!
  37. Elibereaza-te de tot ceea ce nu este folositor, frumos sau plin de bucurie.
  38. Tot ceea ce va conta la sfarsit este cat de mult ai iubit.
  39. Invidia este o pierdere de timp,deja ai tot ceea ce iti trebuie.
  40. Ceea ce este mai frumos d-abia acum urmeaza.
  41. Nu conteaza cum te simti, ridica-te,imbraca-te si arata-te!
  42. Respira adanc,iti calmeaza mintea.
  43. Daca nu ceri nu primesti.
  44. Fii eficient in ceea ce faci.
  45. Viata nu este legata cu o funda roz dar sa stii ca este un mare dar.

 sursa: INTERNET

joi, 5 februarie 2015

„Sarbatoarea Magarilor”...pe scurt o scriere de a lui Nietzsche



Am sa va povestesc pe scurt o scriere de a lui Nietzsche, „Sarbatoarea Magarilor”, ca sa intelegeti mai bine ce au facut minunatii nostri alesi.

De veacuri, locuitorii unei pesteri se inchinau unui idol care trona pe un soclu in mijlocul incaperii. La un moment dat, fara a exista un motiv temeinic, niste „destepti” s-au hotarat sa schimbe idolul. Zis si facut. Au tras idolul jos de pe soclu, l-au facut farame si l-au aruncat cat colo. A doua zi, cand s-au intors de la vanatoare, din reflex au dat sa se inchine inaintea idolului, dar idolul nu fusese inlocuit. Au inceput sa se sfatuiasca ce sa puna in loc. Dupa saptamani de dezbateri, nu au ajuns la un acord. Nicio idee nu fusese acceptata. Cand erau deja disperati, prin fata pesterii trece un magar. S-au hotarat pe loc. El este alesul. Au luat magarul si l-au instalat pe soclu. Zi dupa zi, cand se intorceau de la vanatoare, locuitorii pesterii se inchinau in fata noului lor idol.

Evident, semnificatiile povestii sunt altele.

Eu am ales palierul cel mai accesibil al lecturii. Acesta se potriveste perfect muncii parlamentarilor nostri.

Spre exemplificare, sa luam pachetele de legi care ilustreaza cel mai bine ravagiile pe care le pot face acesti ganditori ai grotelor.

A. Legile sanatatii. Consecinte:
- salarii de mizerie;
– mancarea pentru bolnavi, mai proasta decat a puscariasilor;
– mizerie, sobolani, gandaci;
– lipsa medicamentelor si a altor materiale de uz sanitar.

Astea si multe altele au condus catre un exod masiv al cadrelor sanitare calificate. Cei care au ramas sunt ori prea batrani, ori prea tineri, ori prea putin pregatiti. Nu pot asigura necesarul pentru mentinerea starii de sanatate a cetatenilor. Printre cei ramasi sunt si mari profesionisti. Putini. Pentru a putea supravetui in conditii de decenta minima, s-au organizat pe mini colectivitati de „muls”. Pentru ei, bolnavul nu mai este pacient, ci client. Ma iertati, doamnelor si domnilor! Nu este un repros, este o constatare.

Este o consecinta a legilor care v-au impins in aceasta postura lipsita de onorabilitate. Explicatia care vi se da pentru salariile voastre imunde este o minciuna. Un sistem de asigurari de sanatate bine pus la punct de profesionisti si din care sa nu se fure va poate asigura salariile decente si binemeritate. Inlesnirile fiscale facute investitorilor pot ajuta la cresterea salariilor. Nu este rostul acestei postari sa dea solutii. Solutiile trebuie date de parlamentarii pe care ii veti alege in viitor. Cei care au fost pana acum si sunt inca au stricat si ce facuse bun comunismul.

B. Legile invatamantului. Consecinte.
In anii care s-au scurs de la schimbarea regimului comunist s-au dat o gramada de legi ale invatamantului. A fost locul in care fantezia parlamentarilor nostri a dat pe dinafara.

Au reusit sa il transforme pe profesor in contabil, iar pe elev in „clientul nostru, stapanul nostru”. Pentru a avea catedra, trebuie sa ai obligatoriu un anumit numar de copii. Consecinta: toti prostii trec anul. Romania se trezeste in facultati cu studenti care nici macar a vorbi romaneste nu stiu.

Facultatile de stat, pentru a face rost de bani, accepta la licentiere studenti ai universitatilor particulare, generandu-se astfel o confuzie uriasa in societate. Avem sute de mii de dobitoci cu diploma de la stat.

Facultatile private sunt institutii de jupuit fraieri, iar facultatile de stat au coborat major standardele. Nimeni nu mai da doi bani pe diplome. Pentru majoritatea tinerilor facultatea este doar un mod de a-si prelungi viata fara griji, de a se distra si de a-si „tapa” intr-un mod legitim parintii. Calitatea deplorabila a invatamantului romanesc i-a inoculat tanarului ideea ca, urmare a cunostintelor dobandite in scoala, nu are cum sa se intretina singur. Si are perfecta dreptate.

Un alt efect al legilor invatamantului este acela ca profesorii si-au pierdut respectul de sine. Lefurile de mizerie i-au transformat intr-un fel de „calici ai blocurilor”. Capitalul simbolic pe care li-l dadea eticheta de „dascal” s-a dus dracului. De ce sa-l mai respecti, daca vezi ca munca lui nu-ti mai ajuta copilul sa ajunga sa aiba propria paine? Cum sa-l mai respecti cand il vezi in aceleasi haine ponosite toata saptamana? Ce respect sa ii mai acorzi cand il vezi in fata Guvernului cersind niste banuti in plus?

Deci inca o zona de cel mai mare interes strategic pentru societate a fost facuta praf.



V-am dat doar ... exemple care sa-mi sustina afirmatia facuta la inceput. In aceste cazuri, parlamentul a facut mult mai rau decat sa franeze. A derapat total. Ne-a creat toate premisele ca in urmatorii ani sa ajungem o tara bolnava si cretina. Impotenta lor intelectuala fiind mascata de sloganul: „Nu sunt bani!”. O mare minciuna, dragii mei! Bani sunt! Si inca multi. Doar ca si-i impart intre ei. Si uite asa ajungem si la argumentarea celei de a doua afirmatii pe care am facut-o – „Parlamentul, epicentrul coruptiei”.
... fragment din blogul  lui  Sorin Ovidiu Vantu

sursa: INTERNET

Cârciumile Sucevei

 De la Hanul „Langer” şi „Craiul Negru”, la bufetul din cimitirul armenesc Hanul Langer Dacă în anul 1871 Suceava avea, aşa c...