Psihologia copilului adoptat

Adoptarea unui copil, indiferent de varsta pe care o are acesta, nu este un demers usor. Din contra, oricand apar situatii neprevazute, riscuri si dificultati de tot felul, care-i privesc atat pe parintii adoptivi, cat si pe copilul adoptat. Confruntarea cu toate acestea presupune un proces indelungat, eforturi de ambele parti si, nu de putine ori, apelarea la un ajutor specializat. Pentru a intelege mai bine ce presupune psihologia copilului adoptat, dar si cum pot noii parinti sa-l ajute in vederea adaptarii la noua viata, parcurgeti articolul de mai jos. Este important sa va informati pe aceasta tema intrucat, la un moment dat, puteti fi chiar voi sau cineva apropiat in situatia de a adopta un copil.

» Principalele particularitati ale psihologiei copilului adoptat- care sunt starile, emotiile si sentimentele cel mai des intalnite
» Nevoile de baza ale copilului adoptat
» Cum pot parintii adoptivi sa-si ajute copilul sa se adapteze schimbarilor din viata sa-cateva sfaturi oferite de specialistii in psihologia copilului adoptat

Principalele particularitati ale psihologiei copilului adoptat- care sunt starile, emotiile si sentimentele cel mai des intalnite

Mai intai de toate, copilul adoptat se simte abandonat , se intreaba de ce a fost parasit de parintii naturali si poate sa creada ca "nu este suficient de bun" pentru a avea o mama si un tata. De aici, convingerea ca "nimeni nu ma vrea cu adevarat". Aceste emotii dureroase sunt mai evidente in cazul copiilor mai mari, care pot afla ca mamele biologice au si alti copii, la care insa nu au renuntat.

Un alt aspect important legat de psihologia copilului adoptat este ca acesta se confrunta cu o suferinta profunda. Desigur, aceasta este fireasca in conditiile in care copilul tanjeste, chiar daca nu constientizeaza, dupa parintii/parintele pe care ii cunoaste/il cunoaste deja. Din aceasta perspectiva, psihologii sunt de parere ca durerea e provocata de lipsa confirmarii "ca este acceptat, ca apartine cuiva".
Durerea poate lua forme diverse, precum: tristetea profunda, angoasa, disperarea, pierderea controlului. Depinde insa de parintii adoptivi cum il vor sprijini pe copil sa inteleaga faptul ca ei ii sunt alaturi si ca va depasi aceste stari. In acest caz, copilul va ajunge, in final, sa invete ca adoptia ii poate oferi ceea ce i-a lipsit anterior, mai exact dragoste, acceptare si apreciere.

De asemenea, copilul adoptat se poate confrunta cu pierderea respectului de sine, cu intrebari la care nu gaseste raspuns. In privinta acestui ultim aspect, specialistii considera ca mai ales copiii  ce si-au cunoscut parintii naturali pot cauta cu disperare raspunsuri legate de: "cum mai arata familia din care am plecat?; "oare mai am frati, surori?", "unde este acum familia mea?", "de ce nu m-au mai vrut?" etc.. De aici, pot aparea tot felul de probleme, legate in principal de formarea identitatii.

Studii de specialitate (Evan B. Donaldson, "Adoption Institute", 2009) au aratat ca adoptatii vor trece prin 5 etape de formare a identitatii:
• Negarea noii identitatii, legata de dobandirea statutului de adoptat
• Inceperea constientizarii faptului ca, in urma adoptiei, li se intampla si lucruri bune. Nu sunt insa gata sa le aprecieze la adevarata lor valoare
• "Blocajul" in ceea ce priveste acceptarea noului statut.-Copilul poate deveni trist, furios poate simti ca nu isi gaseste locul.

• Incepe sa-si accepte noul statut- Copilul incepe sa se simta integrat in noua familie, simte ca este apreciat si iubit.

• Impacarea cu situatia- In final, devine linistit si accepta pe deplin noul sau statut.
Parintii adoptivi trebuie sa stie faptul ca, in general, copilul se va adapta noii sale situatii in doua feluri: fie va incerca sa testeze limite, sa vada daca ar putea fi iar abandonati, fie vor incerca sa se identifice, cat de mult pot, cu anumite "modele" cu care vor veni in contact in familia adoptiva. Practic, psihologii spun ca, in aceasta ultima situatie, copilul isi va construi un "eu fals", ceea ce, in timp, ar putea duce la scaderea stimei de sine si a increderii in sine.
In schimb, cei care le forteaza limitele noilor parinti, sunt descrisi de catre experti ca fiind maniosi, manipulativi si deloc dornici sa coopereze. Ei incearca permanent sa verifice daca acestia ii vor cu adevarat, daca tin la ei suficient de mult astfel incat sa-i pastreze, indiferent de ce le-ar face. Lucrurile sunt complicate aici, intrucat este vorba, de fapt, de "incercari de recreere a abandonului, fabricate inconstient", dar care sunt transpuse in realitate. Si in acest caz reactia parintilor adoptivi este esentiala. Ei ar trebui sa fie calmi si prudenti pentru a nu-l face pe cel adoptat sa se simta ulterior rusinat de ceea ce a facut, intrucat acest lucru nu ar face decat sa-i creeze noi frustrari.
Nu in ultimul rand, copilul adoptat se confrunta frecvent cu un puternic sentiment de vina. Pe de o parte, aceasta rezulta din ceea ce s-a mentionat mai sus: ca nu a fost suficient de bun pentru a merita sa fie pastrat de mama naturala. Pe de alta parte, sentimentul de vina poate fi alimentat de convingerea ca "isi va trada familia adoptiva si ca isi va rani noii parinti daca va dori sa-si cunoasca/sa-si revada familia de la care a fost adoptat".

Nevoile de baza ale copilului adoptat

Multitudinea si varietatea starilor, emotiilor si sentimentelor prin care trece un copil adoptat contribuie la aparitia unor nevoi mai speciale. Iata-le pe cele mai semnificative:

1. Nevoia frecventa de confirmare a faptului ca este dorit si ca este binevenit

2. Nevoia de a fi asigurat ca va avea doua "mosteniri": una biologica (de la parintii naturali) si una de la parintii adoptivi.

3.Trebuie sa fie invatat ca adoptia este un lucru frumos si dureros deopotriva, care aduce cu ea schimbari pe termen lung.

Specialistii in psihologia copilului adoptat cred ca acesta trebuie sa stie mai intai "povestea adoptarii sale, apoi povestea nasterii sale si in cele din urma date despre parintii biologici". In acest context, copilul trebuie pregatit si pentru eventuale "atacuri" venite din partea unor persoane din afara familiei, legate de faptul ca nu-si cunoaste parintii adevarati, ca "mama ta nu te-a vrut", ca "noii parinti nu te iubesc" etc..

4. Este necesar sa stie ca nu va fi lasat sa infrunte singur durerea. Mai mult, trebuie sa i se spuna des ca decizia parintilor naturali de a-l lasa sa fie adoptat nu a avut nicio legatura cu el, ci a tinut numai de ei.

5.Trebuie lasat sa-si exprime toate sentimentele legate de adoptie- Acest lucru ii va ajuta sa se elibereze si astfel sa poata invata sa primeasca dragoste si sa o daruiasca familiei adoptive.

6.Copilul adoptat care si-a parasit tara natala dupa adoptie are o mare nevoie de a sti ca apartine cuiva, ca poate avea legaturi si ca poate ramane conectat cu legaturile respective- Poate sa aiba parte de toate acestea si datorita unor grupuri de sustinere, a stabilirii de legaturi cu alti copii adoptati si prin identificarea cu tara de origine. In plus, poate fi stimulat sa-si dezvolte interese si pasiuni similare celor ale membrilor din familia adoptiva.

Cum pot parintii adoptivi sa-si ajute copilul sa se adapteze schimbarilor din viata sa-cateva sfaturi oferite de specialistii in psihologia copilului adoptat

Chiar daca noii parinti nu pot controla riscurile la care copilul va fi supus dupa adoptie, exista totusi o serie de demersuri pe care acestia le pot face pentru a-i asigura acestuia un mediu sanatos si stabil in care sa se dezvolte. Practic, asa cum spune si Nancy Cohen, medic si director in cadrul "Hincks-Dellcrest Centre for Children's Mental Health" (din Toronto, Canada), este esential ca un copil adoptat "sa aiba parte de intrarea intr-un mediu familial pozitiv, care sa-i ofere oportunitatea de a dezvolta noi relatii sanatoase, bazate pe atasament".

Concret, parintii adoptivi ar putea sa-si ajute copilul prin:

1. Asigurarea unei prezente si a unui sprijin permanent- In viziunea lui Nancy Cohen, copilul adoptat are nevoie sa stie ca, "indiferent de ceea ce face, are mereu pe cineva in jur". In plus, copilul va invata sa aiba incredere in noii parinti daca acestia sunt sensibili la starile/emotiile/sentimentele sale si ii demonstreaza frecvent acest lucru.

2. Intelegerea faptului ca noul membru al familiei a schimbat mediul si ca are nevoie sa se adapteze la el- Parintii adoptivi trebuie sa se straduiasca, pe cat posibil, sa ramana calmi, rabdatori si sa gaseasca solutii pentru ca micutul sa se familiarizeze cu noul sau mediu. De exemplu, in cazul in care un copil mai mic este culcat intr-o camera mai intunecata si cu mobila altfel aranjata decat cea in care dormise pana atunci, este foarte posibil ca va incepe sa planga. Parintii vor trebui sa se duca la el si sa-l calmeze. Copilul va intelege altfel ca este ascultat, iubit si ca se poate baza oricand pe ei.

3. Nu trebuie sa-l copleseasca pe copil cu tot felul de atentii- Este ceva obisnuit ca noii parinti sa organizeze tot felul de petreceri de bun-venit sau sa-i ofere copilului o multime de atentii. Desigur, nu este ceva rau, atata timp cat nu se exagereaza. Mai bine este insa ca parintii sa-i ofere copilului atat cat acesta sa simta ca este binevenit in noua sa familie. Mult mai important este sa-i asigure un sprijin constant si un mediu in care sa se simta in siguranta.

4. Sa-i respecte pe parintii biologici- Asa cum sunt de parere si expertii, nu de putine ori se intampla ca parintii adoptivi sa-i spuna copilului adoptat numai lucruri negative despre parintii naturali. De pilda, doctor Nancy Cohen a constatat ca printre aceste lucruri se numara frecvent: "Parintii tai nu te-au vrut", "Beau prea mult" sau "Sunt niste oameni rai". Tot ea a mentionat insa ca este mult mai bine ca, in loc de astfel de lucruri, copilul sa auda cuvinte precum: "Parintii tai au vrut sa se asigure ca vei fi in siguranta. Ai ajuns la noi din acest motiv, nu pentru ca ei nu te-au iubit. Noi suntem foarte fericiti ca acum esti copilul nostru!". Cand parintii adoptivi aleg aceasta solutie, nu vor alimenta frustrarile, furia si temerile copilului, demonstrandu-i totodata copilului ca este in siguranta in preajma lor.

5. Sa fie foarte atenti la manifestarile copilului- Psihologii considera ca, daca un copil manifesta una sau doua dintre problemele mentionate in randurile de mai jos, este vorba de o problema nu foarte grava si probabil trecatoare. In schimb, daca parintii observa ca al lor copil are mai mult de doua dintre problemele specificate, e vorba de ceva serios si trebuie sa apeleze la ajutor specializat.

Iata o "lista"cu cele mai comune probleme:
• Pierderea apetitului sau, dimpotriva, cresterea brusca a acestuia
• Schimbari in regimul de somn (nu poate dormi sau are nevoie de prea mult somn)
• Scaderea performantelor scolare
• Lipsa de interes fata de igiena personala
• Lipsa prietenilor; tendinta de izolare
• Aparitia a tot felul de obsesii si temeri
• Scaderea interesului pentru un anumit hobby
• Tendinta de a-si face prieteni mai degraba "indezirabili"
• Minte frecvent
• Fura
• Manifestarea asa-numitului "comportament al orfanului" (acesta apare mai frecvent la copiii mai mici de 5 ani si se manifesta prin leganat sau prin miscarea necontrolata a capului, intr-o parte si in alta)
• Se dezvolta lent din punct de vedere fizic si/sau intelectual
• Are tendinta de a fi violent si de a face crize de nervi
• Isi face rau singur (de exemplu, se automutileaza)
• Incearca sa abuzeze de medicamente sau sa apeleze la alte substante interzise

In afara aspectelor prezentate, credeti ca mai sunt si altele care ar trebui sa fie incluse in psihologia, atat de complexa, a copilului adoptat? 

sursa: INTERNET