Poem in imagini

Wow! Mi-ar plăcea să fac asta într-o zi!

Există un loc în China, situat la est de Xi'an, drumul spre cel mai înalt vârf de Mt. Huashan.  

Este destul pentru o excursie de mers pe jos .  

Baza de munte este numit Heavenly Scari.

Sate mici care susțin templele din vârfurile de munte au apărut de-a lungul ultimilor ani.

O plimbare cu gondola vă va duce la baza vârfului sudic.

După ce vei coborî din gondola, mai este o distanță scurtă de drum. Calea se tot strânge ... până ce singura modalitate de a continua este secțiuni de scânduri. 

Nu privi în jos!

Va trebui să vă țineți de o serie de lanțuri și carabiniere care sunt susţinute de nişte piloni de metal, care sunt fixaţi cu ciocanul în munte. 

Trebuie doar să ai încredere că se va ține.

S-ar putea întâmpla ... ipotetic... tu să vrei să cobori si să întâlneşti oameni care urcă muntele, astfel încât singura modalitate de a-i lăsa să treacă este de te ţine de lanţuri şi să te laşi pe spate permițându-i persoanelor să  continue urcarea.

Există steaguri de semnalizare a traseelor care marchează calea pe care sunt.  Celelalte căi merg în alte părți ale muntelui.

După o vreme, muntele va începe în pantă și veți începe să vă deplasaţi într-o linie dreaptă spre vârf.

În cele din urmă ... în ultima porțiune vei merge direct către fața muntelui. Există găuri de picior, care au fost dăltuite cu ciocanul.

Oamenii vin din toată lumea să-și riște această cale periculoasă, din cauza a ceea ce se așteaptă acolo în partea de sus.

 

Aici .... ce este? O ceainărie specială, la o altitudine de 7087 de metri.  

Acest templu a devenit ceainărie şi este doar unul dintre multe templele taoiste care pot fi găsite în fiecare dintre cele cinci vârfuri care alcătuiesc Mt. Huashan. Primii locuitori au practicat ascetismul ș. Meditația de zi cu zi a fost, de asemenea, însoțită de ritualul de ceai de băut. 

De-a lungul anilor, acest templu s-a transformat într-o ceainărie.  

Acum ... pregătiți-vă pentru încă o cana de ceai... prin care vă veți programa coborârea.

Sursa: internet

culoare si inspiratie

Teama de fericire- un nou tip de fobie de care sufera tot mai multi

Multe persoane dezvoltă teama de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative.

“Sunt atât de fericit încât îmi este teamă că se va întâmpla ceva rău”, aceasta este o afirmaţie care poate ascunde mai mult decât pare, sunt de părere psihologii. Teama de fericire se poate încadra în categoria fobiilor, iar persoanele predispuse la o astfel de problemă se confruntă cu ceea ce se numeşte percepţie selectivă asupra vieţii.

Frica de şerpi, de înălţimi, de paianjeni se numără printre fobiile des întâlnite, dar pare paradoxal ca unei persoane să-i fie teamă de emoţiile care o inundă atunci când are motiv să se simtă fericită. Este foarte posibil, totuşi, după cum s-a convins psihologul Peter Lambrou, care explică în cartea sa, “Codes to Joy”, cum se poate transforma o emoţie naturală şi cât se poate de pozitivă în motiv de teamă pentru multe persoane.

Psihologul a început să studieze posibilitatea acestui nou tip de fobie după ce s-a confruntat cu mai multe cazuri la cabinet, printre care şi cel al unei femei în floarea vârstei care, în urma mai multor şedinţe de terapie pentru anxietatea legată iniţial de profesia ei, a ajuns să mărturisească faptul că îi este teamă să se simtă cu adevărat fericită.

Surprins de această dezvăluire, psihologul a întrebat-o ce îi este teamă că se va întâmpla dacă îşi permite să se simtă fericită. Pacienta i-a explicat că ori de câte ori avea motive să devină fericită şi să se simtă bucuroasă, această perioadă pozitivă din viaţa ei avea să fie invariabil urmată de un episod dureros, nefericit. Lucru care i se întâmplase de când se ştia.

Astfel a ajuns psihologul la concluzia că femeia respectivă avea percepţie selectivă, în sensul că având aşteptări negative aceasta alegea evenimentele mai puţin plăcute din viaţa ei şi le dădea dimensiuni mult exagerate faţă de realitate, de cele mai multe ori. Într-un final s-a dovedit că această teamă permanentă de a se simţi fericită venea dintr-o întâmplare din perioada copilăriei, când întoarsă dintr-o tabără unde se simţise extraordinar de fericită a aflat că bunica ei, de care era extrem de ataşată, murise pe neaşteptate, cu doar câteva ore înainte să sosească acasă. De la acel moment a început să aibă o atitudine defensivă în faţa evenimentelor din viaţa ei, convinsă că orice lucru bun trebuie să fie urmat de ceva care ar fi adus în mod obligatoriu o experienţă tristă. În timp s-a educat să simtă astfel şi să-şi umbrească fiecare moment de fericire cu gândul că acesta anunţa venirea unei clipe triste.

În 2013, The Journal of Cross-Cultural Psychology publica un studiu în cadrul căruia se folosise o “Scală a Fricii de Fericire”, în dorinţa de a estima în ce măsură oamenii asociau sentimentele de fericire cu urmarea unui eveniment negativ, moment neplăcut care considerau că este un efect legat de existenţa momentului pozitiv. Studiul derulat de echipe de cercetători din Noua Zeelandă şi Marea Britanie a identificat mai multe conexiuni între teamă şi fericire. Astfel, persoanele predispuse la depresie se fereau să se implice în activităţi care le-ar fi putut face să se simtă mai fericite, convinse fiind că experimentarea unor emoţii pozitive ar fi dus inevitabil la dezamăgire şi tristeţe.

În al doilea rând, perfecţioniştii sunt la rândul lor mai predispuşi să fie reticenţi faţă de momentele de fericire pentru că asociază fericirea cu lenea şi cu activităţi neproductive. Chiar şi în absenţa unor predispoziţii mentale către acest tip de gândire, multe persoane dezvoltă acestă teamă de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative.

„De fapt, aceste persoane nu remarcă faptul că în timpul care trece între un eveniment fericit şi, eventual, unul nefericit, nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa că doar au impresia că, invariabil, momentul fericit atrage un moment nefericit”, atrage atenţia psihologul Peter Lambrou.

Un posibil început în identificarea unui astfel de tip de gândire poate fi reprezentat de răspunsul sincer pe care vi-l puteţi da la o serie de întrebări, de genul: 

• “Vă este teamă să vă lăsaţi în voia sentimentelor de fericire?”, 
• “Consideraţi că nu meritaţi să fiţi fericit?”, 
• „În clipele fericite nu vă puteţi abţine să nu gândiţi că ar putea urma ceva rău?”. 

Răspunsul afirmativ la oricare dintre aceste întrebări ar putea să însemne că ceva anume vă împiedică să vă bucuraţi aşa cum s-ar cuveni de momentele fericite din viaţa dumneavoastră, este de părere Peter Lambrou.

Rezolvarea acestui tip de problemă se face cu tehnica paşilor mici. Persoana trebuie să înceapă prin a se bucura de micile plăceri ale vieţii, cum ar fi o zi însorită, sau să se simtă mulţumită că a dus la capăt o sarcină dificilă. Apoi ar trebui să înveţe să observe că, de regulă, pentru o lungă perioadă de timp nu intervine niciun eveniment nefericit sau neplăcut. Percepţia corectă asupra timpului care desparte un eveniment fericit de unul nefericit este esenţială în rectificarea acestui tip de comportament, subliniază psihologul.

sursa: INTERNET

Life & Style / Stil de viaţă Teama de fericire, un nou tip de fobie 8 mai 2014, 09:42 de Oana Bâltoc Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article Teama de fericire, un nou tip de fobie Multe persoane dezvoltă acestă teamă de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative. FOTO wallsave.com “Sunt atât de fericit încât îmi este teamă că se va întâmpla ceva rău”, aceasta este o afirmaţie care poate ascunde mai mult decât pare, sunt de părere psihologii. Teama de fericire se poate încadra în categoria fobiilor, iar persoanele predispuse la o astfel de problemă se confruntă cu ceea ce se numeşte percepţie selectivă asupra vieţii. Frica de şerpi, de înălţimi, de paianjeni se numără printre fobiile des întâlnite, dar pare paradoxal ca unei persoane să-i fie teamă de emoţiile care o inundă atunci când are motiv să se simtă fericită. Este foarte posibil, totuşi, după cum s-a convins psihologul Peter Lambrou, care explică în cartea sa, “Codes to Joy”, cum se poate transforma o emoţie naturală şi cât se poate de pozitivă în motiv de teamă pentru multe persoane. Psihologul a început să studieze posibilitatea acestui nou tip de fobie după ce s-a confruntat cu mai multe cazuri la cabinet, printre care şi cel al unei femei în floarea vârstei care, în urma mai multor şedinţe de terapie pentru anxietatea legată iniţial de profesia ei, a ajuns să mărturisească faptul că îi este teamă să se simtă cu adevărat fericită. Surprins de această dezvăluire, psihologul a întrebat-o ce îi este teamă că se va întâmpla dacă îşi permite să se simtă fericită. Pacienta i-a explicat că ori de câte ori avea motive să devină fericită şi să se simtă bucuroasă, această perioadă pozitivă din viaţa ei avea să fie invariabil urmată de un episod dureros, nefericit. Lucru care i se întâmplase de când se ştia. Astfel a ajuns psihologul la concluzia că femeia respectivă avea percepţie selectivă, în sensul că având aşteptări negative aceasta alegea evenimentele mai puţin plăcute din viaţa ei şi le dădea dimensiuni mult exagerate faţă de realitate, de cele mai multe ori. Într-un final s-a dovedit că această teamă permanentă de a se simţi fericită venea dintr-o întâmplare din perioada copilăriei, când întoarsă dintr-o tabără unde se simţise extraordinar de fericită a aflat că bunica ei, de care era extrem de ataşată, murise pe neaşteptate, cu doar câteva ore înainte să sosească acasă. De la acel moment a început să aibă o atitudine defensivă în faţa evenimentelor din viaţa ei, convinsă că orice lucru bun trebuie să fie urmat de ceva care ar fi adus în mod obligatoriu o experienţă tristă. În timp s-a educat să simtă astfel şi să-şi umbrească fiecare moment de fericire cu gândul că acesta anunţa venirea unei clipe triste. În 2013, The Journal of Cross-Cultural Psychology publica un studiu în cadrul căruia se folosise o “Scală a Fricii de Fericire”, în dorinţa de a estima în ce măsură oamenii asociau sentimentele de fericire cu urmarea unui eveniment negativ, moment neplăcut care considerau că este un efect legat de existenţa momentului pozitiv. Studiul derulat de echipe de cercetători din Noua Zeelandă şi Marea Britanie a identificat mai multe conexiuni între teamă şi fericire. Astfel, persoanele predispuse la depresie se fereau să se implice în activităţi care le-ar fi putut face să se simtă mai fericite, convinse fiind că experimentarea unor emoţii pozitive ar fi dus inevitabil la dezamăgire şi tristeţe. În al doilea rând, perfecţioniştii sunt la rândul lor mai predispuşi să fie reticenţi faţă de momentele de fericire pentru că asociază fericirea cu lenea şi cu activităţi neproductive. Chiar şi în absenţa unor predispoziţii mentale către acest tip de gândire, multe persoane dezvoltă acestă teamă de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative. De fapt, aceste persoane nu remarcă faptul că în timpul care trece între un eveniment fericit şi, eventual, unul nefericit, nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa că doar au impresia că, invariabil, momentul fericit atrage un moment nefericit, atrage atenţia psihologul Peter Lambrou. Un posibil început în identificarea unui astfel de tip de gândire poate fi reprezentat de răspunsul sincer pe care vi-l puteţi da la o serie de întrebări, de genul: “Vă este teamă să vă lăsaţi în voia sentimentelor de fericire?”, “Consideraţi că nu meritaţi să fiţi fericit?”, „În clipele fericite nu vă puteţi abţine să nu gândiţi că ar putea urma ceva rău?”. Răspunsul afirmativ la oricare dintre aceste întrebări ar putea să însemne că ceva anume vă împiedică să vă bucuraţi aşa cum s-ar cuveni de momentele fericite din viaţa dumneavoastră, este de părere Peter Lambrou. Rezolvarea acestui tip de problemă se face cu tehnica paşilor mici. Persoana trebuie să înceapă prin a se bucura de micile plăceri ale vieţii, cum ar fi o zi însorită, sau să se simtă mulţumită că a dus la capăt o sarcină dificilă. Apoi ar trebui să înveţe să observe că, de regulă, pentru o lungă perioadă de timp nu intervine niciun eveniment nefericit sau neplăcut. Percepţia corectă asupra timpului care desparte un eveniment fericit de unul nefericit este esenţială în rectificarea acestui tip de comportament, subliniază psihologul.

Citeste mai mult: adev.ro/n58u9r

Life & Style / Stil de viaţă Teama de fericire, un nou tip de fobie 8 mai 2014, 09:42 de Oana Bâltoc Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article Teama de fericire, un nou tip de fobie Multe persoane dezvoltă acestă teamă de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative. FOTO wallsave.com “Sunt atât de fericit încât îmi este teamă că se va întâmpla ceva rău”, aceasta este o afirmaţie care poate ascunde mai mult decât pare, sunt de părere psihologii. Teama de fericire se poate încadra în categoria fobiilor, iar persoanele predispuse la o astfel de problemă se confruntă cu ceea ce se numeşte percepţie selectivă asupra vieţii. Frica de şerpi, de înălţimi, de paianjeni se numără printre fobiile des întâlnite, dar pare paradoxal ca unei persoane să-i fie teamă de emoţiile care o inundă atunci când are motiv să se simtă fericită. Este foarte posibil, totuşi, după cum s-a convins psihologul Peter Lambrou, care explică în cartea sa, “Codes to Joy”, cum se poate transforma o emoţie naturală şi cât se poate de pozitivă în motiv de teamă pentru multe persoane. Psihologul a început să studieze posibilitatea acestui nou tip de fobie după ce s-a confruntat cu mai multe cazuri la cabinet, printre care şi cel al unei femei în floarea vârstei care, în urma mai multor şedinţe de terapie pentru anxietatea legată iniţial de profesia ei, a ajuns să mărturisească faptul că îi este teamă să se simtă cu adevărat fericită. Surprins de această dezvăluire, psihologul a întrebat-o ce îi este teamă că se va întâmpla dacă îşi permite să se simtă fericită. Pacienta i-a explicat că ori de câte ori avea motive să devină fericită şi să se simtă bucuroasă, această perioadă pozitivă din viaţa ei avea să fie invariabil urmată de un episod dureros, nefericit. Lucru care i se întâmplase de când se ştia. Astfel a ajuns psihologul la concluzia că femeia respectivă avea percepţie selectivă, în sensul că având aşteptări negative aceasta alegea evenimentele mai puţin plăcute din viaţa ei şi le dădea dimensiuni mult exagerate faţă de realitate, de cele mai multe ori. Într-un final s-a dovedit că această teamă permanentă de a se simţi fericită venea dintr-o întâmplare din perioada copilăriei, când întoarsă dintr-o tabără unde se simţise extraordinar de fericită a aflat că bunica ei, de care era extrem de ataşată, murise pe neaşteptate, cu doar câteva ore înainte să sosească acasă. De la acel moment a început să aibă o atitudine defensivă în faţa evenimentelor din viaţa ei, convinsă că orice lucru bun trebuie să fie urmat de ceva care ar fi adus în mod obligatoriu o experienţă tristă. În timp s-a educat să simtă astfel şi să-şi umbrească fiecare moment de fericire cu gândul că acesta anunţa venirea unei clipe triste. În 2013, The Journal of Cross-Cultural Psychology publica un studiu în cadrul căruia se folosise o “Scală a Fricii de Fericire”, în dorinţa de a estima în ce măsură oamenii asociau sentimentele de fericire cu urmarea unui eveniment negativ, moment neplăcut care considerau că este un efect legat de existenţa momentului pozitiv. Studiul derulat de echipe de cercetători din Noua Zeelandă şi Marea Britanie a identificat mai multe conexiuni între teamă şi fericire. Astfel, persoanele predispuse la depresie se fereau să se implice în activităţi care le-ar fi putut face să se simtă mai fericite, convinse fiind că experimentarea unor emoţii pozitive ar fi dus inevitabil la dezamăgire şi tristeţe. În al doilea rând, perfecţioniştii sunt la rândul lor mai predispuşi să fie reticenţi faţă de momentele de fericire pentru că asociază fericirea cu lenea şi cu activităţi neproductive. Chiar şi în absenţa unor predispoziţii mentale către acest tip de gândire, multe persoane dezvoltă acestă teamă de fericire în urma unui tipar pe care cred că îl urmează viaţa lor, după ce s-a întâmplat ca mai multe experienţe pozitive să fie urmate de evenimente negative. De fapt, aceste persoane nu remarcă faptul că în timpul care trece între un eveniment fericit şi, eventual, unul nefericit, nu se întâmplă nimic deosebit. Aşa că doar au impresia că, invariabil, momentul fericit atrage un moment nefericit, atrage atenţia psihologul Peter Lambrou. Un posibil început în identificarea unui astfel de tip de gândire poate fi reprezentat de răspunsul sincer pe care vi-l puteţi da la o serie de întrebări, de genul: “Vă este teamă să vă lăsaţi în voia sentimentelor de fericire?”, “Consideraţi că nu meritaţi să fiţi fericit?”, „În clipele fericite nu vă puteţi abţine să nu gândiţi că ar putea urma ceva rău?”. Răspunsul afirmativ la oricare dintre aceste întrebări ar putea să însemne că ceva anume vă împiedică să vă bucuraţi aşa cum s-ar cuveni de momentele fericite din viaţa dumneavoastră, este de părere Peter Lambrou. Rezolvarea acestui tip de problemă se face cu tehnica paşilor mici. Persoana trebuie să înceapă prin a se bucura de micile plăceri ale vieţii, cum ar fi o zi însorită, sau să se simtă mulţumită că a dus la capăt o sarcină dificilă. Apoi ar trebui să înveţe să observe că, de regulă, pentru o lungă perioadă de timp nu intervine niciun eveniment nefericit sau neplăcut. Percepţia corectă asupra timpului care desparte un eveniment fericit de unul nefericit este esenţială în rectificarea acestui tip de comportament, subliniază psihologul.

Citeste mai mult: adev.ro/n58u9r

ACCEPTAREA-balsam pentru răni

 Noțiunea de acceptare este atât de importantă și de nouă pentru majoritatea dintre noi, încât este mai dificil de integrat, de asimilat și de pus în practică. ACCEPTAREA e necesară pentru vindecarea rănilor din interiorul nostru, răni prezentate în cartea „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” (Lise Burbeau).

Nu e suficient să știi că suferi de o anumită rană. E nevoie să fii atent la situațiile în care este activată rana. Aceasta este reactivată atunci când credem că rănim pe cineva, când ne simțim răniți de cineva sau când ne rănim noi înșine prin judecarea și non-acceptarea de sine sau a celuilalt. Cu cât este mai intensă frica, cu atât este mai profundă rana. Cu cât suferim mai mult de RESPINGERE, cu atât ne respingem pe noi mai mult. Cu cât suferim mai mult de ABANDON, cu atât ne abandonăm pe noi mai mult, renunțăm la noi sau la proiectele noastre. Cu cât suferim mai mult de UMILIRE, cu atât ne umilim mai mult mai mult, ne înjosim, ne e rușine. Când suferim de TRĂDARE, ne trădăm pe noi înșine, nu ne păstrăm promisiunile, nu ne asumăm responsabilitățile. Cu cât suferim mai mult de NEDREPTATE, cu atât suntem mai nedrepți față de noi înșine, nerespectându-ne limitele, cerând prea mult de la noi. 

EGO-ul nostru este atât de puternic încât nu vrea să recunoască faptul că suferim din cauza credințelor pe care le întreținem, pentru a nu ne simți rănile. EGO-ul se străduie astfel să îi acuze pe ceilalți, pentru că ne fac să suferim din cauza rănilor care sunt ale noastre. Nu realizăm că de fapt atragem din partea celorlalți exact ce facem noi înșine.Când rana este activată atât de puternic, atunci EGO-ul preia controlul în totalitate și decide să-l facă să sufere pe celălalt, crezând că în acest mod el va suferi mai puțin. Din nefericire, când EGO-ul preia controlul, acesta nu cunoaște consecințele pe care acțiunea lui le va avea asupra noastră.

ACCEPTAREA faptului că suntem foarte diferiți, că toți avem răni și că acestea ne fac să suferim, ne permite să acordăm dreptul celorlalți de a avea și ei răni reactivate, ca și noi. Nu e vorba aici de negare, să ne prefacem că situația nu ne deranjează sau să ne controlăm atât de puternic, în așa fel încât să nu fim judecați. ACCEPTAREA are rolul de balsam aupra rănii și contribuie treptat la conștientizarea și vindecarea ei. Nu cred că există persoană care să nu sufere de vreo rană, doar că unele suferă mai mult, altele mai puțin. Mulți dintre noi avem dificultăți în a accepta ceea ce vor să fie ceilalți, ce vor să facă, să aibă. EGO-ul nostru este atât de convins că are dreptate, că deține adevărul cu privire la comportamentele ideale pentru a fi fericit, încât vrem tot timpul să ne impunem credințele celor apropiați nouă. Cred că ați observat că vrem să le impunem celorlalți ceea ce noi nu reușim să devenim. Cel care decide că altcineva are aceleași nevoi ca și noi este ORGOLIUL. Acesta ne face să ne considerăm mai buni decât ceilalți și atunci îi facem pe aceștia să se simtă inferiori, atâta timp cât nu reușesc să fie ca noi. Mijlocul cel mai sigur prin care se ajunge la ACCEPTARE este RESPONSABILITATEA. Este relativ ușor primită responsabilitatea (teoretic), însă ego-ul opune o rezistență atât de mare, încât apar dificultăți în punerea în practică, în viața cotidiană. Ego-ul îți șoptește că „nu e vina ta” într-o anumită situație, „nu ești tu responsabil...”de consecințele deciziilor și acțiunilor tale, astfel încât cei apropiați să își asume consecințele.

Cum reușim să ne vindecăm rănile și să ne „împăcăm”cu ego-ul? După ce ne-am dat voie să ne trăim rana, conștientizând-o și acceptând-o, etapa următoare e de a mulțumi ego-ului pentru protecția lui, dar să-l anunțăm că de acum vom știi să ne gestionăm durerea și suferința. Dacă observați, ego-ul va exista mereu în noi, însă puterea lui de a ne influența va fi invers proporțională cu acceptarea și siguranța noastră. Cu cât acestea vor crește, cu atât ego-ul își va micșora puterea. Iar, pentru a vindeca o rană este nevoie să fim capabili să acceptăm faptul că o altă persoană ar putea să ne facă să retrăim experiența acelei răni sau noi putem să-i facem cuiva acest lucru. Să reținem că cel care, prin comportamentul lui, reactivează rana cuiva, nu dorește să-i facă acestuia un rău, ci își exprimă doar limitele și nevoile.

Și, de fapt, aceasta este rațiunea noastră de a fi: a trăi orice experiență, pe care e nevoie să o acceptăm, fără să o judecăm!

sursa: INTERNET

ZECE sfaturi care te vor ajuta sa-ti cresti vibratiile

Toate gandurile si sentimentele tale reprezinta o forma de energie, iar aceasta energie este o vibratie. Invatand cum iti poti creste vibratiile, iti poti schimba viata in moduri pe care nu le credeai pana acum ca fiind posibile. Iata zece sugestii care te vor ajuta sa-ti cresti vibratia:

10. Discuțiile profunde

Discutiile profunde pe care le poti avea cu un prieten apropiat, spre deosebire de micile discutii ce au loc in viata de zi cu zi, au puterea de a schimba natura realitatii dumneavoastra. Care sunt scopurile si visele tale care te motiveaza? Care crezi ca este natura realitatii? Suntem fiinte spirituale care au o experienta umana? Astfel de subiecte profunde te pot ajuta sa-ti cresti vibratia.

9. Înfruntă-ți frica

Frica este emotia negativa ce ne retine sa ne aflam in mod constant intr-o stare de dragoste si fericire. Tot frica este emotia care nu ne permite sa ne deschidem in fata posibilitatilor nelimitate. Ti-e frica de intaltime? Raspunsul pentru tine este parasutismul sau saritura cu coarda elastica. Iti este frica sa vorbesti in public? Recita un poem in fata unei audeiente mari. Vei incepe sa realizezi ca frica este mult mai infricosatoare decat este situatia in sine. Dupa aceea, vei fi uimit de sentimentul de usurare care-si va face aparitia. Frica nu exista, este falsa.

8. Respiră

Aseaza-te pe spate si respira din ce in ce mai profund, mai complet si mai relaxat. Respiratia profunda are un efect extraordinar asupra sistemului nervos si te va ajuta sa elimini stresul pe care-l acumulezi in viata de zi cu zi. O vibratie calma este o vibratie inalta.

7. Controlează-ți viața

Realizeaza ca deti mai mult control asupra vietii tale decat ai fi crezut. Nu esti o victima a circumstantelor, a trecutului tau, a educatiei familiei tale, a traumatismelor pe care le-ai suferit sau orice alt argument pe care l-ai putea scoate la iveala. Realizeaza acest simplu fapt. In multe traditii acest aspect este denumit “responsabilitate completa”. Nimeni nu este responsabilul starii tale din acest moment. Acesta nu este un blestem, ci o binecuvantare pentru ca  te face sa constientizezi puterea de care dispui.

6. Exerciții fizice

Exercitiile fizice au puterea de a va ridica vibratiile. Miscarea promoveaza vibratiile pozitive. Cu cat veti face mai multa miscare, vibratiile voastre vor deveni mai puternice. Cu cat va veti simti mai fericit, cu atat mai multe experiente placute veti atrage in viata dumneavoastra.

5. Evită bârfele și evită să te plângi

Prin practicarea acestor doua obiceiuri vibratia ta energetica scade. Intreaba-te: “Oare lucrurile despre care vorbesc ma ajuta sa atrag in viata mea lucrurile pe care mi le doresc?”. In cazul in care raspunsul este negativ, inceteaza sa mai discuti despre acele lucruri si gaseste modalitati prin care te poti bucura de viata.

4. Fă ceva pentru altcineva

Oferindu-i ceva unei alte persoane vei putea sa-ti schimbi modul de a gandi, de la “nu am indeajuns” la “am mai mult decat indeajuns incat pot sa le ofer si celorlalte persoane”. Abundenta este o vibratie inalta.

3. Meditează

Aseaza-te intr-o pozitie confortabilia, inchide ochii si urmareste-ti respiratia. De mult prea multe ori ne aflam intr-o fuga continua, dupa ce nici macar noi insine nu ne mai putem da seama cu certitudine. Meditatia ne ajuta sa ne calmam spiritul si ne ajuta sa ne regasim pacea interioara. Zece minute de practicare a meditatiei zilnic iti poate schimba viata pentru totdeauna.

2. Manifestă-ți recunoștința

Creaza-ti o lista cu toate lucrurile si aspectele vietii tale pentru care esti recunoscator. Astfel, vibratiile tale se vor schimba, iar tu, te vei concentra pe ceea ce ai in viata ta, nu pe ceea ce iti lipseste. Exista mult mai multe aspecte in viata ta pentru care poti sa fii recunoscator decat iti poti imagina. Recunostinta este o atitudine.

1. Apreciază

Gaseste ceva frumos ce poate fi apreciat! Frumusetea se afla peste tot in jurul nostru, dar se ascunde de privirile noastre deghizandu-se in aspectele marunte ale vieti, de exemplu roua diminetii  sau cerul instelat. Apreciaza-ti viata pentru lucrurile pe care le are de oferit.

Sursa: internet

Efectul Dunning-Kruger - iluzia superiorităţii

Poţi oare să-ţi identifici corect capacitățile și competențele sale într-un anumit domeniu?

Să ne imaginăm o situaţie:

Sunteţi la curs, lecţia este plictisitoare, şi aţi hotărît să jucaţi o partidă de bilot cu colegii. Aţi jucat tot cursul, de fiecare dată aţi fost învingător, vă s-a făcut impresia că sunteţi un adevărat profesionist şi puteţi învinge pe oricine. Astfel, seara participaţi la un turneu în cămin, iar oponenţii, mai pregătiţi şi experimentaţi, v-au făcut praf, şi aţi pierdut toţi banii. Tot acest timp aţi crezut că sunteţi specialist în domeniu, dar rezultă că sunteţi doar un amator. Acest fenomen este numit efectul Dunning-Kruger, şi este o parte integrantă a naturii umane.

Efectul Dunning-Kruger - un defect cognitiv care constă în faptul, că persoanele cu un nivel scăzut de calificare, fac concluzii eronate, iar din motivul incompetenţei sale, nu sunt capabili să-şi conştientizeze greșelile.

Ideea este că persoanele incompetente îşi supraestimează abilităţile sale, calificîndu-le mult peste medii, mult mai bune decît sunt în realitate, în timp ce oamenii cu adevărat calificați îşi subevaluează constant abilităţile. Astfel se ajunge la situaţia în care incompetenţii se văd mai competenţi decît cei pregătiţi suficient.

Astfel, se poate explica de ce studenţii bine pregătiţi se tem de rezultate slabe înainte de un examen, sau, de ce avînd un bagaj de cunoştinţe şi experienţă, sunt plini de îndoieli în luarea unor decizii.

Această ipoteză a fost înainatată de Justin Kruger şi David Dunning, doi cercetători americani de la Universitatea Cornell. În 1999 aceştia au efectuat următorul experiment: ei au cerut studenţilor universităţii Cornell să treacă un test de gramatică și logică. După ce li s-au arătat reuzultatele testelor, subiectii au fost rugaţi să-şi estimeze poziţia în ordinea descrescatoare a notelor. Cei cu rezultate bune s-au estimat corect, cei cu rezultate slabe şi-au supraestimat constant poziţia. Totodată, cei ce aveau cunoştinţe solide tindeau să se subestimeze relativ, deoarece lor li se păreau testele prea uşoare, s-au gîndit că şi pentru ceilalţi sunt uşoare.

Astfel, Kruger şi Dunning au formulat 4 ipoteze în care incompetenţii:
1. Tind să-şi supraaprecieze propriul lor nivel de pricepere.
2. Nu reuşesc să recunoască priceperea adevarată la alţii.
3. Nu pot recunoaşte caracterul extrem al lipsei lor de cunoştinţe.
4. Recunosc şi acceptă lipsa abilităţilor, dacă sunt instruiţi şi învăţaţi astfel ca să-şi îmbunătăţească în mod substanţial nivelul de pricepere.

Efectul Dunning-Kruger se manifestă peste tot, în politică, în medicină, la televiziune, pe internet, chiar şi noi toţi, din cînd în cînd, observăm acest fenomen la noi înşişi. Evident, aici nu e vorba numai de lipsa de cunoştinţe, ci mai ales de refuzul de a recunoaşte greşelile şi imensul egocentrism al purtatorului.

Justin Kruger şi David Dunning au reuşit pentru formularea acestei teorii să primească premiu  Nobel în psihologie  în 2000.

Bertrand Russell, filosof, matematician, istoric și critic social britanic:

„Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proşti, iar cei cu imaginaţie şi competenţă sunt plini de dubii şi indecizie”.

Sursa: INTERNET