Noam Chomsky a realizat o lista cu cele “Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa. Avand ca motto “A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie”, omul de stiinta american considera ca “libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine”.
Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, in primul rand,
strategia diversiunii, deloc straina serviciilor secrete. Aceasta consta
in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la
schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-o avalansa
fara sfarsit de distractii si de informatii neinsemnate.
Cine este Noam Chomsky
Nascut in anul 1928, Noam Chomsky este un om de stiinta
pluridisciplinar, specializat in lingvistica, filizofie, istorie si in
stiinte ale cunoasterii. Totodata, Chomsky este considerat “parintele
lingvisticii moderne”, dar si o figura majora a filozofiei analitice. In
prezent, Noam Chomsky este profesor la Massachusetts Institute of
Technology, SUA.
Chomsky
analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, tehnici care vor
fi recunoscute cu siguranta ca facand parte din viata noastra, a
romanilor, de zi cu zi. Prezentam mai jos lista lui Noam Chomsky.
1. A distrage in permanenta atentia publicului, departe de
adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta
adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici un
timp pentru gandire.
2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii. Aceasta metoda se mai
numeste si “problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza
problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a
publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte
stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a
violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pentru ca
publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii.
3. Strategia „in degradeu”. Pentru ca publicul sa accepte o masura
inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata in mod progresiv, in
“degradeu”, pe o durata de zece ani. In acest fel, au fost impuse
conditii sociale si economice absolut noi, in special in ultimii zece
ani, cum ar fi somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate,
flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit
decent. Acestea ar fi schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca
ar fi fost aplicate in mod brutal.
4. Strategia actiunii cu date diferite. O alta maniera de a obliga
publicul sa accepte o hotarare nepopulara este de a o prezenta ca
“dureroasa, dar necesara”, obtinand acordul publicului in prezent,
pentru aplicarea in viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui
sacrificiu viitor decat al unuia apropiat. In primul rand, pentru ca
efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu
tendinta de a nadajdui “totul va merge mai bine maine” si ca sacrificiul
cerut va putea fi evitat. In fine, aceasta maniera lasa publicului timp
pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu
resemnare la momentul stabilit. Exemplu recent: trecerea la euro si
pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile
europene intre 1992 – 1995 si aplicate in 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii mici. “Cea mai mare parte a
discursurilor destinate marelui public folosesc argumente si un ton
copilaresc, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau
un handicapat mental. De ce oare? Daca ne adresam unei persoane ca si
cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o
oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atat de
lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani”.
6. A face apel mai mult la partea emotionala decat la gandire. Este o
tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic
al oamenilor. In plus, folosirea emotionalului deschide accesul la
subconstient, pentru inocularea anumitor anumite idei, dorinte, spaime,
pulsiuni sau comportamente.
7. Mentinerea poporului in nestiinta si prostie. A face in asa fel ca
poporul sa nu inteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru
controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare
trebuie sa fie cat mai slaba, incat prapastia de nestiinta, care separa
clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramana de neinteles de cele
dintai.
8. A incuraja publicul sa se complaca in mediocritate. A incuraja
publicul sa creada ca e “bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l
indopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, in care
barfa, prostul gust si incultura sunt cuvinte de ordine.
9. A inlocui revolta cu invinovatirea. A face omul sa creada ca numai
el singur este vinovat de propria lui nenorocire, din cauza unei
inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si a eforturilor
necorespunzatoare. Astfel, in loc sa se ridice impotriva sistemului,
individul se subestimeaza si se invinovateste, ceea ce ii creaza o stare
depresiva, avand ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu
exista revolutie…
10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decat se cunosc ei
insisi. In ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au
sapat o prapastie crescanda intre cunostintele publicului si acelea
detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei,
neurobiologiei si psihologiei aplicate, “sistemul” a ajuns la
cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul
cunoaste individul mediu mai bine decat el insusi. Aceasta inseamna ca,
in majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere
mai importanta asupra oamenilor decat ei insisi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
E unul pur personal. E plăcerea de a publica fără restricţii.