Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de
saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana
care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in
cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele
persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent
cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o
puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput,
si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca
din copilarie.
Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii
adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca
au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea
cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul
saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros
dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.
O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o
poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in
autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales
ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau
scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea
ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata
sarcinii sale.
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa
le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca
acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost
decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand
strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
E unul pur personal. E plăcerea de a publica fără restricţii.