vineri, 20 februarie 2015

Secretele unei căsnicii de succes, din punctul de vedere al unui bărbat divorțat



Atunci când a divorțat după 16 ani de căsnicie, un bărbat și-a dat seama câte greșeli a făcut în timpul mariajului său și a întocmit o listă cu sfaturi pentru toți bărbații căsătoriți.
Gerald Rogers este un vorbitor motivațional din Utah, Statele Unite, care străbate țara în lung și în lat pentru a le vorbi oamenilor despre ce ar trebui să facă pentru a le fi mai bine în viața personală și în carieră.
După 16 ani de căsnicie, Rogers a divorțat de soția sa și a adunat 20 de sfaturi pentru a-i împiedica pe alți bărbați să îi repete greșelile și le-a dezvoltat înt-o carte, „The Marriage Advice, I wish I would’ve had”.
Rogers și soția sa la nuntă  
Foto: Gerald Rogers

„Nu sunt un expert în relații de cuplu, dar experiența pe care am acumulat-o în perioada divorțului, m-a făcut să mă gândesc la ce aș putea face, pentru a primi o a doua șansă. Am pierdut femeia alături de care am trăit aproape 16 ani și nu vreau ca și voi să repetați greșelile mele”, spune americanul.

Iată cele 20 de sfaturi pe care Rogers le-a scris:
1. Nu înceta nicicând să o curtezi și să faci cunoștință cu ea ca prima oară. Cea mai mare greșeală a mea este că mi-am perceput soția ca pe o datorie a sorții. Atunci când îi ceri mâna unei femei, îi juri că vei lupta mereu pentru inima ei, că o vei apăra. Odată cu trecerea anilor, însă, aceste promisiuni se uită. Soția ta e cea mai importantă și sfântă bogăție pe care o ai. Ai ales-o singur pentru tine, nu uita de asta niciodată. Nu ezita să întreții focul pasiunii.

2. Apără-ți inima, la fel cum ai grijă de inima ei. Apără-ți inima de alte femei cu minuțiozitate. Nu te lăsa schimbat de nimicuri. Nimeni nu trebuie să pretindă la inima ta în afară de soție.

3. Îndrăgostește-te din nou și din nou. Te schimbi în permanență și nu mai ești cel care ai fost atunci când te-ai căsătorit. Schimbările apar în fiecare zi, de aceea trebuie să vă alegeți de fiecare dată. Luptă pentru iubirea soției tale cu același interes în fiecare zi.

4. Caută în soția ta ceea ce are mai bun. Focusează-ți atenția spre ceea ce iubești și nu spre ceea ce nu-ți place. Iubirea crește doar în astfel de situații.

5. Nu încerca să o schimbi, nu e treaba ta. Sarcina ta este să o iubești. Dacă îi adaptezi caracterul după al tău, o distrugi încet. Dacă o iubești așa cum este, o vei iubi și mai mult.

6. Asumă-ți toată responsabilitatea emoțiilor asupra ta. Fericirea ta personală nu este treaba soției. Ea nu te poate face fericit dacă tu însuți nu vrei asta. Ești responsabil ca membrii familiei tale să fie fericiți. Dacă vei alege să fii fericit, oamenii dragi vor face la fel.

7. Nu o învinui pentru supărările tale. Supărarea este alegerea ta personală, soția nu este obligată să-ți trateze frustrările din copilărie și să te recupereze psihologic. Dacă simți nevoia, ia o pauză în care să înțelegi ce se întâmplă cu tine. Stabilizează-ți starea emoțională și atunci vei observa că relațiile din familie se îmbunătățesc.

8. Permite-i soției tale pur și simplu să trăiască. Atunci când nu este dispusă, nu încerca imediat să o liniștești. Buna ei dispoziție nu e treaba ta. Explică-i doar că supărările sunt fenomene normale. Femeile percep lucrurile prin emoții excesive. Trebuie doar să știe că ești sprijinul ei în momente triste și fericite.

9. Nu te judeca prea aspru și zâmbește mai des. Fă-o și pe ea să râdă. Râsul face viața mai ușoară.
10. Pătrunde în sufletul ei în fiecare zi. Fă o listă cu lucruri care o fac mulțumită de viață și fă o prioritate din aceasta. Fă-o să se simtă regină în fiecare zi.

11. Fii prezent. Participă mereu în viața ei. Dacă îți arată ceva, ascultă. Fă orice, dar ascult-o atunci când are nevoie să-ți spună ceva. Poartă-te cu ea de parcă ar fi cel mai de preț client.

12. Acceptă-i sexualitatea și nu o folosi ca pe o metodă de a scăpa de stres. Este doar o modalitate de a-i pătrude în suflet. Dizolvă-te în gingășia ei. Trebuie să știe că poate avea încredere totală în tine atât în viață, cât și în așternut.

13. Nu fi idiot, dar nu te teme s-o faci pe idiotul. Vei da greș, la fel ca și ea. Ai bărbația de a recunoaște, pentru a nu permite o greșeală și mai mare. Nu ești obligat să fii ideal, dar trebuie să pari prostuț 7/7 zile, 24/24 de ore.

14. Oferă-i spațiu personal și timp liber. Las-o să se întâlnească cu prietenele și să aibă un hobby. Fiecare femeie își încarcă regulat rezervorul de energie. Ai grijă singur de copii și las-o să se odihnească și să se distreze.

15. Împărtășește cu ea temerile și emoțiile tale și recunoaște-ți greșelile. Cere-ți scuze.

16. Fii sincer în fața ei. Dacă vrei ca între voi să existe încredere, fii gata să împărtășești totul cu soția ta. Vei da dovadă de multă bărbăție dacă vei face asta. Doar după ce vei fi sincer până la urmă, între voi va apărea iubirea adevărată. În lume, poți purta orice mască. Acasă, trebuie să vii fără măști.

17. Nu încetați niciodată să creșteți împreună. Și relațiile de cuplu se pot atrofia. Dacă nu veți lucra asupra relației, aceasta va „rugini”. Găsiți scopuri și vise comune, faceți un plan și participați la realizarea lui.

18. Nu-ți fă griji în privința banilor. Banii sunt doar niște resurse. Banii nu te vor ajuta niciodată, dacă te temi să-i folosești. Ai încredere în parteneră și nu ascunde banii de ochii ei.

19. Uită. Iartă rapid și nu-ți aminti de vechile supărări. Orientează-te doar pe viitor.

20. Alege mereu doar iubirea. Acesta e principiul vieții care schimbă orice. Iubirea rezistă mereu...”
 
sursa: INTERNET

marți, 17 februarie 2015

Reguli de bază valabile pentru oricare copil în educația tibetană

 Poţi încerca şi tu să să înveți din tradițiile poporului tibetan. Cel mai important este să nu aplici pedeapsa fizică şi umilinţa psihică. Singurul motiv pentru care unii părinţi bat copiii este pentru că ei nu pot riposta.



Prima perioadă  până la 5 ani. 
Copilul ar trebui să fie tratat “ca un prinţ”. Nu trebuie să-i interzici nimic, doar să încerci să-i distragi atenţia. Dacă el face un lucru periculos, foloseşte tactica mimicii supărate şi speriate. Copilul va înţelege perfect acest limbaj. În această perioadă de dezvoltare, micuţul este curios, interesat de lumea înconjurătoare. El nu este capabil să aibă un lanţ logic al faptelor sale. De exemplu, dacă copilul a spart un vas scump, el nu ştie câţi bani ai cheltuit tu pentru al procura şi nici cât ai muncit pentru a avea aceşti bani. Astfel, pedeapsa pentru obiectul spart o va percepe ca pe o demonstraţie de forţă. În acest fel nu îl vei învăţa să nu mai spargă farfuriile, ci să se supună celui care este mai puternic. Crezi că asta îţi doreşti?

A doua perioadă de la 5 până la 10 ani. 
 Copilul trebuie tratat „ca un  sclav”. Pune-i  în faţă sarcini şi cere-i să fie executate. Poţi să-l pedepseşti pentru neascultare (dar nu fizic). În această perioadă  se dezvoltă intelectul la copil. El trebuie să anticipeze reacţiile oamenilor la acţiunile sale, să manifeste o atitudine pozitivă faţă de propria persoană  şi să evite manifestările negative. Nu-ţi fie frică să-i dezvolţi cunoştinţele, pentru că e momentul oportun să înveţe cât mai mult.

A treia perioadă de la 10 ani la 15 ani. 
Cum să te comporţi cu el? De la egal la egal. Nu pe picior de egalitate, pentru că oricum părinţii au o experienţă de viaţă mai mare şi cunoştinţe mai multe. Consultă-te cu el de fiecare dată când apar probleme importante şi dezvoltă-i simţul independenţei. Impune-i tactic punctul tău de vedere prin discuţii, sfaturi şi consiliere. Dacă nu îţi place ceva, atunci avertizează-l de consecinţele negative care  pot apărea, evitând interdicţia fără explicaţii. Pentru că în această perioadă se dezvoltă gândirea independentă faţă de lucruri şi fapte.

Ultima etapă de la 15 ani.  
Tratează-l cu respect. Să educi copilul la această vârstă este prea târziu, nu-ţi rămâne decât să culegi roadele muncii tale.

Care sunt consecinţele nerespectării acestor reguli?
Atunci când copilul este inhibat până la cinci ani, îi poţi suprima interesul de viaţă, vitalitatea şi inteligenţa. 
Îl vei învăţa să supună manifestărilor brutale. Astfel, va deveni o jertfă pentru mulţi alţi ticăloşi.
Dacă vei continua cu drăgălăşeniile şi după cinci ani, va creşte un infantil, inapt să înţeleagă rostul muncii şi să cunoască trăirile sufleteşti.
Dacă îl vei trata ca pe un micuţ şi după 10 ani, atunci el va creşte nesigur pe sine. Va deveni dependent de oamenii din jur, de prietenii mai independenţi, care pot avea şi influenţe negative asupra sa.
Dacă nu respecţi copilul după 15 ani, atunci el nu te va ierta şi va pleca cu prima ocazie de lângă tine, pentru totdeauna.


sursa: INTERNET

vineri, 6 februarie 2015

De multe ori oamenii ii spun cat de bine arata la varsta care o are.
Ea a scris aceste lectii de viata cu o noapte inainte de a implini 45 de ani dupa ce a fost diagnosticata cu cancer de san.
In ultima decada aceste lectii au circulat foarte mult pe internet si au afirmat ca autoarea lor a implinit de curand 90 de ani.
Oricare ar fi varsta ei aceste lectii ating sufletul oricui are nevoie sa-si aminteasca care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata.
  1. Viata nu este corecta de multe ori dar este buna .
  2. Cand ai vreun dubiu fa doar un pas mic.
  3. Viata este prea scurta ca sa-ti pierzi timpul urand pe cineva
  4. Nu te lua prea mult in serios. Nimeni nu face asta.
  5. Plateste-ti creditele in fiecare luna
  6. Nu trebuie sa castigi fiecare argument. Fii de acord sa fii si in dezacord.
  7. Plangi cu cineva langa tine,este mult mai sanatos decat sa plangi singur.
  8. Pune deoparte pentru pensie inca de la primul salariu.
  9. Cand vine vorba de ciocolata ,rezistenta este inutila.
  10. Fa pace cu trecutul tau astfel incat sa nu iti afecteze prezentul.
  11. Este in regula sa te vada copii ca plangi.
  12. Nu compara niciodata viata ta cu a altora,nu stii cum este calatoria lor prin viata.
  13. Daca o relatie este secreta tu nu ar trebui sa fii in ea.
  14. Viata este prea scurta ca sa iti plangi de mila fara sa faci nimic.
  15. Poti trece peste orice daca vei sta ancorat in prezent.
  16. Un scriitor scrie. Daca vrei sa fii un scriitor scrie. Orice vrei sa fii,fa!
  17. Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita. Sa te bucuri de toate ca un copil depinde de tine,de nimeni altcineva.
  18. Cand este vorba sa mergi dupa ceea ce iti doresti in viata nu accepta nici un refuz.
  19. Arde lumanari,dormi in cearceafuri fine si foloseste lenjerie de lux. Nu le pastra pentru ocazii speciale:astazi este o zi speciala!
  20. Fa-ti planuri apoi lasa-te purtat de valuri!
  21. Fii excentric acum,nu astepta sa ai 90 de ani sa porti visiniu.
  22. Cel mai important organ sexual este creierul.
  23. Nimeni nu este raspunzator pentru fericirea ta in afara de tine.
  24. Minimalizeaza fiecare asa zis dezastru cu urmatoarele cuvinte :” In 5 ani va mai conta asta?”
  25. Iarta totul tuturor.
  26. Ceea ce gandeste altul despre tine nu este treaba ta.
  27. Timpul vindeca aproape orice,da timpului timp.
  28. Oricat de buna sau rea ar fi o situatie,ea se va schimba.
  29. Serviciul tau nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav,in schimb prietenii da. Pastreaza legatura cu ei.
  30. Crede in miracole.
  31. Ceea ce nu te ucide te face mai puternic.
  32. Sa imbatranesti este o alternativa mult mai buna decat la a muri de tanar.
  33. Copiii tai nu au decat o copilarie, fa-le-o memorabila!
  34. Iesi afara in fiecare zi,miracolele te asteapta.
  35. Daca ne-am arunca problemele intr-un sac si ni s-ar oferi ale celorlalti …ne-am lua sacul inapoi.
  36. Nu cauta sa controlezi totul in viata, arata-te si fa tot ceea ce poti mai bine!
  37. Elibereaza-te de tot ceea ce nu este folositor, frumos sau plin de bucurie.
  38. Tot ceea ce va conta la sfarsit este cat de mult ai iubit.
  39. Invidia este o pierdere de timp,deja ai tot ceea ce iti trebuie.
  40. Ceea ce este mai frumos d-abia acum urmeaza.
  41. Nu conteaza cum te simti, ridica-te,imbraca-te si arata-te!
  42. Respira adanc,iti calmeaza mintea.
  43. Daca nu ceri nu primesti.
  44. Fii eficient in ceea ce faci.
  45. Viata nu este legata cu o funda roz dar sa stii ca este un mare dar.

 sursa: INTERNET

joi, 5 februarie 2015

„Sarbatoarea Magarilor”...pe scurt o scriere de a lui Nietzsche



Am sa va povestesc pe scurt o scriere de a lui Nietzsche, „Sarbatoarea Magarilor”, ca sa intelegeti mai bine ce au facut minunatii nostri alesi.

De veacuri, locuitorii unei pesteri se inchinau unui idol care trona pe un soclu in mijlocul incaperii. La un moment dat, fara a exista un motiv temeinic, niste „destepti” s-au hotarat sa schimbe idolul. Zis si facut. Au tras idolul jos de pe soclu, l-au facut farame si l-au aruncat cat colo. A doua zi, cand s-au intors de la vanatoare, din reflex au dat sa se inchine inaintea idolului, dar idolul nu fusese inlocuit. Au inceput sa se sfatuiasca ce sa puna in loc. Dupa saptamani de dezbateri, nu au ajuns la un acord. Nicio idee nu fusese acceptata. Cand erau deja disperati, prin fata pesterii trece un magar. S-au hotarat pe loc. El este alesul. Au luat magarul si l-au instalat pe soclu. Zi dupa zi, cand se intorceau de la vanatoare, locuitorii pesterii se inchinau in fata noului lor idol.

Evident, semnificatiile povestii sunt altele.

Eu am ales palierul cel mai accesibil al lecturii. Acesta se potriveste perfect muncii parlamentarilor nostri.

Spre exemplificare, sa luam pachetele de legi care ilustreaza cel mai bine ravagiile pe care le pot face acesti ganditori ai grotelor.

A. Legile sanatatii. Consecinte:
- salarii de mizerie;
– mancarea pentru bolnavi, mai proasta decat a puscariasilor;
– mizerie, sobolani, gandaci;
– lipsa medicamentelor si a altor materiale de uz sanitar.

Astea si multe altele au condus catre un exod masiv al cadrelor sanitare calificate. Cei care au ramas sunt ori prea batrani, ori prea tineri, ori prea putin pregatiti. Nu pot asigura necesarul pentru mentinerea starii de sanatate a cetatenilor. Printre cei ramasi sunt si mari profesionisti. Putini. Pentru a putea supravetui in conditii de decenta minima, s-au organizat pe mini colectivitati de „muls”. Pentru ei, bolnavul nu mai este pacient, ci client. Ma iertati, doamnelor si domnilor! Nu este un repros, este o constatare.

Este o consecinta a legilor care v-au impins in aceasta postura lipsita de onorabilitate. Explicatia care vi se da pentru salariile voastre imunde este o minciuna. Un sistem de asigurari de sanatate bine pus la punct de profesionisti si din care sa nu se fure va poate asigura salariile decente si binemeritate. Inlesnirile fiscale facute investitorilor pot ajuta la cresterea salariilor. Nu este rostul acestei postari sa dea solutii. Solutiile trebuie date de parlamentarii pe care ii veti alege in viitor. Cei care au fost pana acum si sunt inca au stricat si ce facuse bun comunismul.

B. Legile invatamantului. Consecinte.
In anii care s-au scurs de la schimbarea regimului comunist s-au dat o gramada de legi ale invatamantului. A fost locul in care fantezia parlamentarilor nostri a dat pe dinafara.

Au reusit sa il transforme pe profesor in contabil, iar pe elev in „clientul nostru, stapanul nostru”. Pentru a avea catedra, trebuie sa ai obligatoriu un anumit numar de copii. Consecinta: toti prostii trec anul. Romania se trezeste in facultati cu studenti care nici macar a vorbi romaneste nu stiu.

Facultatile de stat, pentru a face rost de bani, accepta la licentiere studenti ai universitatilor particulare, generandu-se astfel o confuzie uriasa in societate. Avem sute de mii de dobitoci cu diploma de la stat.

Facultatile private sunt institutii de jupuit fraieri, iar facultatile de stat au coborat major standardele. Nimeni nu mai da doi bani pe diplome. Pentru majoritatea tinerilor facultatea este doar un mod de a-si prelungi viata fara griji, de a se distra si de a-si „tapa” intr-un mod legitim parintii. Calitatea deplorabila a invatamantului romanesc i-a inoculat tanarului ideea ca, urmare a cunostintelor dobandite in scoala, nu are cum sa se intretina singur. Si are perfecta dreptate.

Un alt efect al legilor invatamantului este acela ca profesorii si-au pierdut respectul de sine. Lefurile de mizerie i-au transformat intr-un fel de „calici ai blocurilor”. Capitalul simbolic pe care li-l dadea eticheta de „dascal” s-a dus dracului. De ce sa-l mai respecti, daca vezi ca munca lui nu-ti mai ajuta copilul sa ajunga sa aiba propria paine? Cum sa-l mai respecti cand il vezi in aceleasi haine ponosite toata saptamana? Ce respect sa ii mai acorzi cand il vezi in fata Guvernului cersind niste banuti in plus?

Deci inca o zona de cel mai mare interes strategic pentru societate a fost facuta praf.



V-am dat doar ... exemple care sa-mi sustina afirmatia facuta la inceput. In aceste cazuri, parlamentul a facut mult mai rau decat sa franeze. A derapat total. Ne-a creat toate premisele ca in urmatorii ani sa ajungem o tara bolnava si cretina. Impotenta lor intelectuala fiind mascata de sloganul: „Nu sunt bani!”. O mare minciuna, dragii mei! Bani sunt! Si inca multi. Doar ca si-i impart intre ei. Si uite asa ajungem si la argumentarea celei de a doua afirmatii pe care am facut-o – „Parlamentul, epicentrul coruptiei”.
... fragment din blogul  lui  Sorin Ovidiu Vantu

sursa: INTERNET

joi, 2 octombrie 2014

În căutarea fericirii


Un grup de 500 de persoane au participat la un seminar . Dintr-o dată, conferențiarul s-a oprit și a decis să ii implice pe cursanți într-o activitate de grup . El a început să ii dea fiecărei persoane câte un balon . Apoi, participanții au fost rugați să-și scrie numele lor pe balon folosind un marker . Apoi, toate baloanele au fost colectate și puse într-o altă cameră .

Oamenii au fost apoi lăsați în acea cameră și li s-a cerut să-și găsească balonul pe care isi scriseseră numele în 5 minute. Toți au început sa-și caute balonul cu frenezie, se ciocneau unul cu altul, se împingeau, totul devenise un haos.
La sfârșitul celor 5 minute nimeni nu si-a găsit propriul balon .
Apoi , conferențiarul i-a rugat sa ia în mod întâmplator un balon din mulțime si sa-l dea persoanei al cărei nume e scris pe ea. In câteva minute toată lumea avea balonul corespunzător.
Conferențiarul le-a spus atunci : ” Acest lucru se întâmplă în viețile noastre. Toată lumea cauta cu frenezie fericirea, dar nu știe unde este. Fericirea noastră constă în fericirea pe care o împărțim. Când reușești sa schimbi viata unor oameni și să-i faci fericiți, ajungi sa găsești propria fericire. Și acest lucru este scopul vieții umane … căutarea fericirii. ”
Sursa: INTERNET

duminică, 6 iulie 2014

Branded, 2012


"Branded este un SF scris si regizat de Jamie Bradshaw si Aleksandr Dulerayn. Amplasat intr-un viitor distopic, unde branduri corporatiste au creat o populatie deziluzionata, efortul unui singur om, pentru a afla adevarul din spatele conspiratiei va duce la o lupta epica impotriva unor forte ascunse care controleaza lumea." Sursa
 
 
 Este un film care ne arata chipul sinistru al dependentelor noastre nocive sub forma unor entitati parazite si modul cum le putem dejuca festa.  Oricat ar parea de fantezist, de exagerat, noi credem ca este posibil ca la nivel subtil, astral, chiar asa sa arate lucrurile. Este interesant si da de gandit tot filmul. Modul cum reuseste actorul principal sa-si trezeasca clarviziunea, ideea geniala pe care a avut-o pentru a se lupta cu acele entitati monstruoase care sunt animate de propriile noastre dependente. Se poate face o paralela extraordinara intre acest film si Sistemul De Control al Matricei, despre care am vorbit in ultimile saptamani. Ni se arata inca odata unde poate duce adormirea, lipsa de vigilenta, urmarea excesiva a dorintelor egotice, lipsa unei discipline mentale si a unei viziuni spirituale. Un film genial, plin de invataminte. Intr-o societate de oameni treji, Sistemul de Control al Matricei, pica de la sine.
VEZI FILMUL TRADUS, AICI - link 1 (720p) sau AICI - link 2 sau AICI - link 3

marți, 24 iunie 2014

Nu eşti dator nimănui! ... lucruri pe care nu trebuie să le explici... niciodată!... nimănui!

Multe dintre soluţiile noastre dau naștere la întrebări și comentarii din partea altora. Membrii de familie, prietenii și chiar străinii întotdeauna au o părere despre cum ar trebui să te comporţi, cum să arăţi, cu cine să comunici și cum să construieşti relații.
Uneori, acești oameni merg atât de departe încât să necesite explicaţii despre alegerile tale personale de viață. Psihologul şi bloggerul popular David William crede că absolut nu trebuie să dai explicaţii atunci când ţi se va cere  următoarele 15 de lucruri.

1. Nu trebuie să explici nimănui situația ta din viață
Dacă eşti căsătorit sau te muţi dintr-un apartament închiriat în altul, sau locuieşti cu părinții tăi, chiar dacă ai peste douăzeci – nu trebuie nimănui să raportezi de ce faci aşa şi nu altfel.  Dacă eşti pe deplin conștient de situația ta din viață, înseamnă că ai propriile motive pentru a te menține așa, și asta pe nimeni nu trebuie să intereseze.

2. Nu trebuie nimănui să explici prioritățile tale de viață
Ai propriile gânduri despre ceea ce poţi face pentru confortul și fericirea celor dragi ţie - asta e prioritatea ta principală. Din moment ce toți suntem indivizi unici, cu valori diferite, vise, aspirații şi prioritățile, o persoană va fi invariabil diferită de cealaltă. Tu eşti o personalitate și nu ar trebui să fii responsabil în faţa altora.

3. Nu trebuie să-ţi ceri scuze dacă nu doreşti
Dacă nu îţi pare rău pentru acțiunile sale, încă mai crezi că cineva a greșit sau nu merită iertare, nu ai nevoie să-ţi ceri scuze. Mulţi oameni încearcă prea repede să-şi ceară scuze pentru a vindeca repede rănile care nu sunt încă gata pentru astfel de “tratament”. Acest lucru poate agrava doar situația. Tu chiar nu trebuie să-ţi ceri scuze dacă nu te simți vinovat.

4. Nu trebuie să te justifici în faţa nimănui pentru timpul petrecut în singurătate
Mulți oameni se tem de a fi de marcă “nepoliticos”, “anti-social”, “arogant”, în cazul în care anulează planurile sau refuză invitații, deoarece au nevoie de ceva timp pentru a fi singur cu sine însuşi, să se relaxeze sau pur și simplu să citească o carte bună. De fapt, astfel de timeout-uri sunt o practică perfect normală şi necesară pentru majoritatea dintre noi. Ia-le cu încredere și nu te deranja de explicații.

5. Tu nu eşti obligat să accepţi convingerile personale ale cuiva
Doar pentru că cineva spune cu pasiune despre convingerile sale, nu trebuie să stai și să dai din cap în semn de aprobare. Dacă nu împărtășeşti ideile lor, nu este bine faţă de tine şi de cei din jur să te prefaci că ești de acord cu ei. Recunoaşte bunătatea altor oameni decât să acumulezi dezaprobare și dezamăgire.

6. Nu trebuie să spui “Da”
Ai tot dreptul să spui “Nu” în cazul în care pentru a fi de acord nu ai nici un motiv bun. Cel mai mare succes în toate domeniile îl ating oameni care stăpânesc arta de a renunța la tot ceea ce nu este prioritatea lor. Acceptă bunătatea altora și fii recunoscător, dar spune cu îndrăzneală “Nu” pentru tot ceea ce îţi distrage atenția de la principalele obiective.

7. Nu trebuie să te scuzi pentru exteriorul tău
Poţi să ai o figură de invidiat sau poţi fi gras, poţi fi înalt sau scund, simpatic sau fără a te evidenţia prea mult, dar nu trebuie să te explici în faţa cuiva de ce arăţi astfel. Aspectul tău este treaba ta, aici eşti obligat doar în faţa ta. Nu lăsa aspectul exterior să determine respectulde sine.

8. Nu trebuie nimănui să explici preferinţele tale alimentare
Există anumite alimente care pur și simplu nu îţi plac din diverse motive – de la gust la impactul lor asupra sănătății tale. Dacă cineva te presează cu întrebarea de ce mănânci (sau nu mănânci) anumite alimente, nu acorda atenție și răspunde că te simti bine mâncând anume aceste produse.

9. Nu trebuie să raportezi nimănui despre viaţa ta sexuală
Dacă eşti într-o relație, nu e treaba nimănui unde, când și cum îți aranjezi viata sexuala. Poţi aștepta căsătoria, având relaţii și chiar experimentând – atâta timp cât primeşti satisfacţie este exclusiv treaba ta.

10. Nu trebuie nimănui să explici alegerea ta personală sau orientarea profesională
Uneori împrejurările te forțează să aleagă între muncă și viața personală. Această decizie nu este întotdeauna ușoară și poţi alege să lucrezi în cele din urmă – nu pentru că nu îţi pasă de familie, ci pentru că această alegere îţi va da securitate în viitor. În orice caz, nu trebuie să explici altora ce ai ales o profesie (sau invers), dacă eşti sigur că faci totul corect.

11 Nu trebuie să explici opiniile tale politice sau religioase
Dacă eşti democrat, republican, catolic, protestant sau musulman – este alegerea ta personală. Nu trebuie să explici credința ta. Când cineva nu poate accepta ceea ce ești – asta e problema lui, nu a ta.

12. Nu trebuie să explici de ce eşti singur
Eşti căsătorit sau nu, acest lucru nu ar trebui să privească pe nimeni. Singurătatea nu este o tulburare de personalitate. Ești liber să alegi, intri într-o relaţie sau nu. Doar aminteşte-ţi: Tu nu înseamnă familie. Nu este nevoie să te lipeşti de nişte etichete sociale inutile.

13. Nu trebuie să te întâlneşti cu cineva doar pentru că ți-a cerut asta
Cineva poate fi dulce și drăguț, dar nu trebuie să mergi la o întâlnire cu el. Dacă simți că nu ai nevoie de această întâlnire, atunci nu merge la ea. Găseşte un motiv pentru refuz și nu-ţi schimba decizia.

14. Nu trebuie nimănui să explici decizia ta cu privire la căsătorie
Indiferent dacă doreşti să te căsătoreşti și să ai copii sau să rămâi, aceasta rămâne o decizie personală. Chiar dacă mama ta afirmă: vreau nepoți, ea ar trebui să trăiască cu alegerea pe care o faci tu în viață, oricât de dificil ar fi.

15. Nu trebuie să explici alegerea ta în relații
Uneori, oamenii fac comentarii nepotrivite cu privire la relaţia ta. Cu siguranță cineva a spus că nu sunteţi “cuplu perfect”, sau că trebuie să cauţi pe altcineva. Cu toate acestea, în această chestiune nimeni nu este responsabil pentru tine, doar tu. Trăieşte viața ta și niciodată nu întrerupe sau nu salva relaţia doar pentru că cineva îţi spune să faci acest lucru. Fă greșeli și învaţă de la ele – aceasta este viața.

Sursa: INTERNET

sâmbătă, 21 iunie 2014

... SEMNE CĂ EȘTI ÎNTR-O RELAȚIE CU O FEMEIE ADEVĂRATĂ



1. Fetele iubesc să se îmbrace în haine provocatoare, crezând că astfel vor arăta mai sexy. Femeile știu că ele sunt sexy indiferent de ce poartă.
Femeile știu că aspectul exterior provocator nu este singura modalitate de a fi sexy. Ele sunt atât de încrezute în sine și se simt atât de bine în pielea lor, încât nu le pasă în ce sunt îmbrăcate, ele știu că oricum sunt sexy. 
2.  Fetele așteaptă ca bărbații să știe cum se simt ele și ce gândesc. Femeile vorbesc.
Femeile știu că bărbații nu pot citi gânduri, oricât de mult nu și-ar dori acest lucru. Fetele cred că ei știu totul, dar nu reacționează și devin frustrate. Aici apar certurile. Nu toți bărbații pot citi semnele, pot  înțelege aluziile, iar femeile știu asta și își exprimă sentimentele prin cuvinte. Totul devine mai simplu.

3.  Fetele așteaptă  să li se achite nota, femeile sânt independente din punct de vedere financiar.
 Fetele iubesc să fie alintate și ca cineva să aibă grijă de ele, de aceea sunt sigure că el trebuie mereu să plătească. Și femeile lasă bărbații să achite uneori, dar nu se dau în lături să plătească și singure. Femeilor le place să reamintească bărbaților că-l țin aproape pentru că le respectă  și le tratează bine, iar ele nu au nevoie de banii lor.


4. Fetele nu se pot opri, femeile știu limita.
Cunoști vreo femeie care merge într-un club și încearcă toate tipurile de alcool până nu-și mai dau seama de ce fac? Desigur că nu cunoști, pentru că femeile nu fac asta. Dar asta nu înseamnă că refuză să bea mereu. Femeile știu să-și păstreze controlul.




5. Fetele abia așteaptă să-și schimbe statusul în facebook în „într-o relație”. Femeile uită că au facebook.
Femeile sunt prea ocupate cu viața lor reală ca să-și mai amintească de statusul din facebook. Vor face asta probabil când, navigând pe facebook, își vor aminti de acest detaliu. Dar niciodată nu vor se vor grăbi să-și facă publiă relația, nu consideră acest lucru suficient de important.

6. Fetele privesc televizorul, femeile citesc.
Și femeile privesc  emisiuni TV, dar ele iubesc să-și petreacă timpul și în compania unei cărți sau unei reviste serioase. Acestora nu le place să-și umple capul cu bârfe și noutăți din showbiz.

7. Fetele vorbesc despre lucruri banale, femeile știu să poarte o conversație.
Acesta este probabil una dintre cele mai mari deosebiri dintre fete și femei. Fetele, de obicei, sunt dezinformate, nu au interese sau hobby-uri intelectuale. Iar opiniile lor nu le aparțin, ci sânt preluate de la cineva. Fetele sânt plictisitoare, femeile sunt fascinante.

8. Fetele mănâncă salate, femeile mănâncă ce vor.
Asta nu înseamnă că femeile nu mănâncă salate, însă ele nu fac acest lucru în fața bărbaților ca mai apoi să se ducă acasă și să se înfrupte dintr-un bol de înghețată. Femeile mănâncă sănătos pentru că își respectă corpul, fetele o fac pentru ca alții să creadă acest lucru. O femeie adevărată va mânca un burger și cartofi pai fără să se sinchisească dacă își va dori acest lucru.

9. Fetele se mulțumesc cu ceea ce știu, femeile tind mereu să-și lărgească orizonturile.
Femeile sunt experimentate și știu cât de important este să descoperi. Ele fac tot posibilul să exploreze lumea,  să cunoască oameni,  să caute posibilități. Ele sânt pasionate și își trăiesc viața la maxim. Fetele nu prea știu care este scopul lor, ele așteaptă să apară un bărbat în viața lor care să le arate calea.

10. Fetele au nevoie de gardieni, femeile nu au nevoie de nimeni decât de ele înseși.
Nu este nimic mai sexy decât o femeie care are singură grijă de ea. Toate femeile sunt capabile de acest lucru.  Fetelor le place să caute mereu un suport, în timp ce femeile obțin ceea ce-și doresc fără ajutorul nimănui. Ele sunt puternice, încrezătoare și independente. Femeile sunt viitorul. Fetele sunt trecutul.

3 ROMANE ce se pot transforma ușor într-o IUBIRE de-o vară





Probabil că vara e anotimpul perfect pentru a citi o carte de dragoste. Și ca să nu fiu eu prea egoist voi recomanda altor devoratori de cărți câteva romane pe care le-am citit cu drag. Urmărește mai jos trei romane ce pot deveni iubirea ta literară din această vară!



„Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald poate fi considerat un roman tragic, fiindcă personajul principal, Jay Gatsby, își orientează fiecare gest singurului scop, cel de a o recâștiga pe Daisy, de a regăsi trecutul și a trăi din nou cu ea perfecțiunea pe care a început-o cu câțiva ani în urma. Realitatea și viata, însă, îi spulberă acest singur deziderat.

„Gatsby crezuse până la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în fața noastră. Ne-a scapat o dată, dar ce importanţă are…mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde brațele mai departe…Și tot aşa, până într-o dimineaţă…Și tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut...”

 Citat: „Oricât de intensă ar fi vibrația sau prospețimea realității, ea nu se poate măsura cu ce este în stare un om să închidă în adâncul sufletului său”.



„Invitaţia la vals” de Mihail Drumeş este o altă operă care prezintă iubirea în toate etapele ei. Romanul prezintă povestea emoționantă din care putem învăța să prețuim ceea ce iubim și să nu regretăm niciodată ceea ce am făcut.

„Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una. Te simt cînd prezentă, cînd plecată ― totuşi mereu actuală. Dacă uneori te prind de mână, făptura ta se topeşte ca un fulg de zăpadă...”



Citate: „Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea”.

„Oricum - era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă decât paradisul cu una proastă”.




Scrisă în 1938, „Nuntă în Cer” de Mircea Eliade relatează despre importanța comunicării într-un cuplu. Romanul are la bază două povești, două confesiuni în care doi bărbați vorbesc despre marea lor dragoste și care, în final, se dovedește a fi una si aceeași.

„Dar dragostea a venit mai târziu, dragostea a început de-abia după ce vraja aceea izbutise să ne izoleze şi să ne topească unul într-altul. Pentru că, fireşte, unirea trupurilor noastre s-a pecetluit în acea clipă suspendată, când am cules-o întreagă, cuprinzându-i numai palma… Nici măcar nu o strângeam: o păstram pur şi simplu, înghiţită în palma mea…”

 Citate: „dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit...”

 




„Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea”.

Sursa: INTERNET

... semne că ai găsit BĂRBATUL PERFECT



Să ai alături de brațul tău în fiecare zi un bărbat adevărat nu e un lucru de nimic. Mai ales, pentru că vremurile în care trăim nu se asemănă deloc cu secolele în care cavalerii își demonstrau abilitățile pentru a-și cuceri prințesa. Deci, cum recunoaștem că am găsit bărbatul perfect?

Pune întrebări, nu doar răspunde la ele ...     
Un bărbat adevărat nu va aștepta să începi tu conversație. El nu va ocoli întrebările și, mai ales, pe cele jenante, pentru că doar așa te va putea descoperi pe tine - cea adevărată.

Și bineînteles, ai întâlnit bărbatul perfect dacă acesta își amintește răspunsurile tale la următoarele întâlniri.

Îți rostește clar numele, nu doar îl mormăie ...
Atunci când un bărbat îți rostește clar numele, fără a utiliza dezmierdări în exces, și nici nu se bâlbâie în a-l pronunța, denotă masculinitate și senzualitate. Îți va face plăcere să-ți auzi clar numele dimineața după ce faceți dragoste.

Deschide uși, niciodată nu le închide ...
Făcând referire la cele doua sensuri ale cuvântului ușă, cel metaforic și cel literal, un bărbat întotdeauna le va deschide pentru tine. Fie că îți deschide ușa în viața lui, fie la restaurant când vă întâlniți pentru cină, întotdeauna îți întinde o mână.

Nu se închide în el și nu se sperie când lucrurile devin prea personale sau se mișcă prea repede. E deschis pentru mai mult decât o aventură de o noapte sau doar o primă întâlnire.


E interesat de familia ta și nu și-o ascunde pe a sa ...
Un bărbat adevărat nu se sperie și nu se agită așa repede atunci când vine vorba de familie, fie că este a lui sau a ta. Un tip de treabă va vrea să fie cu tine și să-ți cunoască familia și slăbiciunile. Mai mult, nu va ascunde parțile importante ale vieții lui de tine.

Știe că de fapt atunci când spui că ești bine, nu ești bine deloc ...  
Un bărbat perfect va ști întotdeauna când femeia de lângă el este supărată sau nu se simte bine. Și nici nu va încerca să se eschiveze de la o potențială discuție prin care te vei descărca emoțional. El va fi întotdeauna gata să te asculte și să te înțeleagă.

Nu încearcă să devină întreaga ta lume, ci încearcă să facă întreaga ta lume mai bună  ...    
Un bărbat îți respectă viața pe care ai avut-o înaintea lui și nu încearcă să te îndepărteze de ea. Mai mult, bărbatul perfect nici nu înterprinde vreo acțiune cu scopul de a te face prizoniera lumii sale.

Chiar dacă el este cel mai bun lucru din lumea ta, nu va pretinde să fie centrul ei.

În ochii unui bărbat adevărat tu ești cea mai frumoasă ...     
Fie că e vorba de un compliment spus atunci când ai cel mai mult nevoie, fie că e un buchet de flori dăruit fără ocazie, bărbatul adevărat te va convinge că tu ești cea mai frumoasă. Ți-o va dovedi în fiecare zi, prin lucruri mărunte, dar care, puse laolaltă, îți vor face viața o continuă sărbătoare.

Cârciumile Sucevei

 De la Hanul „Langer” şi „Craiul Negru”, la bufetul din cimitirul armenesc Hanul Langer Dacă în anul 1871 Suceava avea, aşa c...