Pentru
ca, in general, femeile se cred mai destepte. Pentru ca, desi flatate
de dorinta lor, privesc condescendent catre aceste creaturi dominate de
instinct si care par a face orice pentru a le intra in gratii –
barbatii.
Poate si din cauza lui Bukovski, care a spus: “Gaseste ceea ce
iubesti, si lasa-te omorat de asta!”… Pentru ca a fi devastat de emotii,
la limita lirismului si a telenovelei, e o exorcizare necesara,
scuzabila daca e oficiata pe altarul iubirii. Doar a ei, ca el nu joaca
in acelasi film.
Dar mai ales pentru ca femeile se vor bun psihologi si mai ales salvatoare.
Pentru ca au, intr-adevar, inteligenta emotionala superioara, dar asta
nu ajuta cu nimic in razboiul relational, nu cu un „bad boy” cel putin.
Unele femei, ravasite de reverii hormonale si ideatice tulburatoare,
isi doresc sa gaseasca barbatul care le va ordona emotiile, supune
pasiunile si domina viata – si astfel, sub sigiliul iubirii, vor cauta
un fascist. Sperand insa uzurpator ca-l va invata democratia, in utopia
egalitatii si dreptatii relationale.
Chiar daca orice femeie e radiolog expert al relatiilor nesanatoase
din jurul ei, este orbita spectaculos in a vedea inechitatea propriei
relatii. E radiata de propria-i speranta.
Baietii rai au o pleiada intreaga de calitati atractive: sunt cool,
au incredere in sine, creativitate, umor, charisma, IQ si pentru toatea
asta, ei domina. Adica aduc provocare.
In termenii psihologiei, „ticalosul” poate fi scorat cu multe bile
albe la capitole dezirabile: extrovert, maxim deschis experientei, plin
de certitudini, sarac in griji, pare ca tine la degetul mic depresia si
alte tristeti existentiale desi vine cu o aura nedeslusita de
vicisitudini – invinse insa. Un strop de narcisism, machiavelianism sau
comportament antisocial ii vor fi iertate si mai ales justificate drept
atitudini corecte fata de o societate oricum nebuna.
Pe acesti bad boys nu-i vei prinde niciodata cu adevarat,
astfel ca vanatoarea e continua. Provocare e numele jocului. Pentru ca
femeia crede ca poate schimba pe oricine cu armele ei feminine,
adorabile cand contractul este respectat, isterice cand simte ca
esueaza.
Pentru ca femeia cauta un stapan care sa faca ce zice ea.
Desi cand barbatul ii acorda prea mult timp, ii reproseaza ca nu e
suficient de ocupat. Neimplicarea lui e biciul masochist pe care spera
sa-l metamorfozeze in catusele de plus ale relatiei.
Desi femeia s-a emancipat social vorbind, instinctul ei de follower
o face sa isi caute un stapan tot timpul. Pentru ca ii este greu sa
devina liderul propriilor emotii. Pentru ca vrea emotie deliranta si
cauta un barbat sa i-o organizeze.
In caz ca nu ati observat, femeii ii place sa joace rolul de terapeut relational.
Ce diseca la nesfarsit femeile cand se intalnesc intre ele? Relatiile,
ale lor si ale altora. Isi dau explicatii sofisticate, ajung la
concluzii salvatoare, dar nimic nu se schimba cu adevarat in propriile
lor relatii. Pentru ca din start nu au pe cine: el nu este acolo, este
indisponibil emotional cu adevarat.
Cand femeia alearga dupa un barbat care fuge de implicare, relatia
devine un maraton al suferintei. O astfel de relatie si sanatoriul au
ceva in comun: intri pe propria-ti semnatura.
Si ce il face de fapt pe bad boy sa fie atat de bad? Ca de altfel, este adorabil daca e lasat sa zburde in libertate. Bad
devine doar cand nu vrea sa isi asume responsabilitatea relatiei. Poti
forta insa un om sa te iubeasca? Intrebarea „de ce nu ma iubesti?” e una
dintre cele mai penibile intrebari care se pot pune intr-o relatie. De
fapt nu trebuie pusa. Dragostea ori este ori nu este.
In afara de orgoliul de psiholog aspirant ( si va spun ca si cu
diploma, nici o femeie psiholog nu-i profet in tara ei) si de instinctul
matern de salvatoare, femeia se confrunta cu problema de a accepta respingerea, esecul.
Si de fapt nici nu e vorba de esec – acel barbat nu va fi domesticit
niciodata, de nici o femeie, buna sau rea. Daca se va schimba vreodata, o
va face din propria-i epifanie, cand va fi, daca va fi.
Putem gasi multe explicatii psihanalitice pentru comportamentul femeii atrasa de acest gen de barbat, precum si display-ul
lui de cuceritor neinfricat isi poate avea geneza in dorinta de a
cuceri ceea ce nu a avut probabil niciodata: dragostea mamei. Sau poate e
rebeliune impotriva tatalui. Sau poate e spiritul competitiv ierarhic
cu ceilalti membri ai tribului masculin. Sau…si mai probabil, pentru ca o
zana, o data ca niciodata, i-a frant inima si asta a fost tot. Sufera de post traumatic stress disorder.
Doar detasarea si logica pot aduce constientizare asupra
pornirilor inconstiente pe care le avem. Nu stiu cat vine dine
copilarie, cat vine din modelele cu care crestem, sau cat vine din
speranta, frumoasa dar naprasnica, care ne face sa credem ca putem aduce
noi o schimbare celuilalt.
Tot ceea ce studiul psihologiei si practica vietii m-a invatat este
ca nu vei schimba pe nimeni niciodata prin disperare si cersetorie. Ci
mai curand prin demnitatea de a refuza sa intri intr-un cerc repetitiv
al respingerii si al asteptarii. Pentru ca si fetele bune devin rele
atunci cand bat la usi inchise, pentru ca respingerea scoate ce e mai
urat din ego.
Iubesti ceea ce devii “iubindu-l” pe el?….. Acesta e singurul indiciu care iti poate arata daca sa iubesti sau sa lasi.
Sursa: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
E unul pur personal. E plăcerea de a publica fără restricţii.